marți, 2 martie 2010

Kuyt încrezător


Olandezul Dirk Kuyt este încrezător că va juca cu Liverpool la anul în Uefa Champions League. După victoria cu Blackburn, Liverpool rămâne în spatele celor de la City şi de la Tottenham cu un singur punct, dar City mai are de disputat un meci. Kuyt crede însă că Liverpool e într-o revenire de formă exact la momentul potrivit. El spune :

" Orice meci din campionat este important. Eu cred că noi am progresat în ultimele 10 meciuri, şi am obţinut multe puncte. Doar câteva egaluri nu au fost pe placul nostru, cele cu Stoke şi cu Wolves, dar am obţinut un punct important la City, deşi ne doream victoria. Dar trebuie să ne uităm la noi. Trebuie să câştigăm meciurile, şi sunt sigur că vom termina între primele patru. "

Skrtel, indisponibil 8 săptămâni !


Martin Skrtel, fundaşul slovac al echipei de fotbal F.C. Liverpool, va fi indisponibil opt săptămâni din cauza fracturii de metatars la piciorul drept pe care a suferit-o în repriza a doua a meciului retur din Europa League cu Unirea Urziceni (3-1).
Skrtel, care nu a avut nevoie de operaţie, este aşteptat să revină pe gazon la sfârşitul lui aprilie. În sezonul curent, jucătorul a fost o piesă importantă în centrul apărării lui Liverpool, evoluând în 29 de partide şi înscriind un gol.

Antrenorul
Rafael Benitez are şi motive de satisfacţie, deoarece un alt fundaş, Glen Johnson, este aproape refăcut după accidentarea la genunchi care l-a împiedicat să mai joace din luna decembrie.

luni, 1 martie 2010

Agger accidentat ?!


Daniel Agger a fost controlat de medici la genunchi după partida cu Blackburn Rovers. Medicii au descoperit o problemă serioasă la genunchiul drept al lui Agger, de aceea el va fi sub tratament la Melwood. Un purtător de cuvânt al clubului a spus:

"Agger a fost controlat de medici în aceasta dimineaţă (1 martie), şi a fost descoperită o problemă gravă la genunchiul drept. Genunchiul este în continuare foarte umflat, şi va primi tratamentul corespunzător la Melwood săptămâna aceasta. "

Fabio Aurelio are probleme cu cvatricepsul, în timp ce lui Maxi Rodriguez, i-au rămas urmele unor lovituri sub piept.

Carra bucuros de întoarcerea lui Torres


Jamie Carragher este foarte bucuros în legătură cu întoarcerea lui Torres. Atacantul spaniol a jucat pentru prima oară ca titular din ianuarie, şi a marcat şi un gol.

"Fernando s-a întors şi joacă fără să-i spunem noi cât de mult i-am simţit lipsa. Este în continuare golgheterul nostru şi poate face diferenţa oricând. Îl văd la antrenamente că este gata de luptă şi este ideal pentru fotbalul englez. " afirmă numărul 23.

Carra crede că victoria cu Blackburn a fost una la scor mic, dar sunt trei puncte importante care îi menţin pe cormorani luptă.

Doi români fac nunta pe Anfield !


Iulian Mogoşescu şi Gabriela Popescu, doi români, fani înfocaţi ai lui Liverpool, îşi vor uni destinele în vară pe arena "cormoranilor".
"The Reds" naşte pasiuni şi în România. Iulian, 32 de ani, şi Gabriela, 30, au descoperit că pot avea o nuntă de vis: pe 17 iulie 2010 vor spune "da" pe Anfield Road.

"De 15 ani sîntem împreună, dar pînă de curînd nu ne-am gîndit să oficializăm relaţia. Însă cum am dat peste posibilitatea de a ne căsători pe stadion, am zis că trebuie să facem şi acest pas", spune Iulian, care se mândreşte şi cu un imens tatuaj pe umărul stîng, cu cormoran, identic cu cel de pe emblema lui Liverpool.

Cei doi îndrăgostiţi sînt fani Liverpool de peste 11 ani. "Pasiunea pentru echipă o avem cam de prin '98. Mie îmi plăcea mult de Michael Owen şi l-am convins şi pe Iulian, care ţinea cu Dinamo, să se uite la meciuri", îşi aminteşte Gabriela.

Pe 18 august 2001, luau primul contact cu Anfield. "Am stat în tribună la meciul cu West Ham în care am bătut cu 2-1. De atunci am fost de zeci de ori la meciurile băieţilor. Aşa ne-am cunoscut şi viitorii naşi, Colin şi Alison. I-am întîlnit la finala Ligii Campionilor de la Istanbul din 2005 şi de atunci am ţinut legătura. Colin are abonament în Kop din anii '70", spune Iulian.

"La finala cu Milan de la Istanbul, la pauză, cînd italienii aveau 3-0, rămăsesem cu privirea în gol. Unul de-ai noştri a trecut pe lîngă mine, m-a bătut pe umăr şi mi-a zis: «Stai liniştit, îi întoarcem». A fost ceva de vis", spune Iulian.

Pentru a se putea căsători la Liverpool, cei doi fani au fost nevoiţi să stea timp de opt zile în oraş pentru a primi rezidenţă pe un an.

Iulian dezvăluie programul din ziua cea mare: "Ceremonia civilă va avea loc în zona lojelor, apoi, alături de cei 60 de invitaţi, vom urca la etaj. În final, vom merge împreună cu fotograful şi cu zece prieteni prin stadion pentru poze. Avem voie oriunde, mai puţin pe gazon. Clubul ne pune la dispoziţie şi o fostă glorie: noi l-am ales pe Alan Kennedy, dar e posibil să vină şi Ian Rush".

Din 2007, cei doi au deschis pubul Dreamer's, unde fanii "cormoranilor" şi nu numai se strîng să vadă meciurile. "Iniţial, am vrut ca localul să fie dedicat exclusiv lui Liverpool, dar ne-am dat seama că am pierde clienţi". Pereţii sînt "împodobiţi" cu două mingi de colecţie. "Una dintre ele este semnată de toţi jucătorii care au cîştigat Cupa UEFA în 1976 (foto). Am primit-o de la prietenii noştri din Anglia", spune Iulian.

Pe 14 aprilie 2009, Iulian şi Gabriela au fost pe Stamford Bridge la "sfertul" Chelsea - Liverpool 4-4. "O greşeală pe care n-o voi mai repeta niciodată. Am cumpărat biletele de pe internet şi am nimerit chiar între fanii gazdelor. Nu ne-am putut manifesta deloc. Spre final, Gabriela stătea cu unghiile înfipte în braţul meu în aşteptarea unui gol al calificării, dar au marcat tot ei", îşi aminteşte Iulian.

Cuplul n-a mers la Liverpool pentru meciul cu Urziceni. "Abia ne-am întors după ce am stat acolo două săptămîni, perioadă în care am prins şi derby-ul cu Everton", explică Iulian. Au mers şi la returul de la Bucureşti unde au stat în galeria lui Liverpool. Întrebaţi cu cine ar ţine dacă ar juca cu o echipă românească, cei doi spun că indiferent de ce echipă va juca împotriva cormoranilor , ei sunt fani ai lui Liverpool.

LFC ROMÂNIA | Comunitatea fanilor lui Liverpool din România © 2008.