sâmbătă, 7 mai 2011

Joe Cole + 15 milioane = Lennon ?

   
   Aceasta este ultima noutate despre care a scris presa din Albion. Eforturile neîncetate a lui Dalglish şi a lui Comolli de a găsi un winger, sunt puse în valoare de mass-media, care încearcă să găsească informaţii despre ceea ce îşi doresc cei doi. Ultima informaţie este legată strict de Aaron Lennon.

   Se ştie clar că mijlocaşul ofensiv a lui Tottenham Hotspur nu se află în relaţii prea bune cu gruparea de pe White Hart Lane, cu toate că antrenorul lor, Harry Redknapp, a negat orice conflict avut cu jucătorul englez. 

   În ultimul timp, presa britanică a scris că Joe Cole ar putea pleca la Tottenham în vară, pentru o sumă de 5 milioane de lire sterline. Ca şi la matematică - din aceste două informaţii, ziariştii au descoperit un zvon care pare a fi foarte valoros. Liverpool l-ar putea achiziţiona pe Lennon în schimbul unei sume de 15 milioane de lire sterline, plus mijlocaşul englez, Joe Cole. Nu se ştie încă nimic cert cu privire la acest eventual transfer, dar cu siguranţă, vom afla ceva sigur la vară.

   Până atunci, cormoranii trebuie să se concentreze pe acest final de sezon, pentru a-şi duce obiectivul la îndeplinire. Go Reds!

FOTO: Atmosferă bună înaintea deplasării de luni


vineri, 6 mai 2011

Spearing şi-a prelungit contractul

   
   Mijlocaşul lui Liverpool, Jay Spearing, şi-a prelungit astăzi contractul cu Liverpool, asigurându-şi astfel viitorul la această echipă minunată. Jay este un jucător crescut la academia cormoranilor, jucând la acest club încă de la vârsta de 7 ani. El nu a putut să-şi ascundă bucuria, şi i-a mulţumit lui Kenny Dalglish pentru că îi dă şansa să-şi împlinească visurile la echipa de pe Anfield.

     " Ca să fiu sincer - înnebunesc de fericire. Sunt aici de mult timp, iar acum, când sunt în prima echipă, pot să arăt determinarea şi angajamentul meu pentru club. Îi datorez multe lui Kenny, şi sper că pot să-l răsplătesc prin jocurile mele bune. Are foarte multă încredere în mine. " a declarat Spearing, după ce a semnat prelungirea contractului cu Liverpool.

   De cealaltă parte, Dalglish s-a arătat şi el extrem de încântat de această decizie luată, şi crede că Spearing va demonstra şi de acum înainte că merită să joace la un club precum Liverpool.

     " Acest contract este ca o recompensă pentru Jay şi pentru munca depusă - merită din plin acest lucru. Nu a mai fost înainte în primul 11, doar când erau ceva jucători accidentaţi sau suspendaţi, dar acum este acolo pentru că merită. " a mai adăugat antrenorul cormoranilor, Kenny Dalglish.

   Liverpool va juca luni la Fulham, într-un meci incendiar. Fabio Aurelio şi Milan Jovanovic se vor întoarce probabil după accidentările suferite, iar băieţii lui Dalglish sunt obligaţi să câştige toate punctele din acea partidă. 

joi, 5 mai 2011

Skrtel - 'Fanii sunt cheia succesului'

   Revenirea lui Dalglish pe banca lui Liverpool, i-a adus pe suporterii cormoranilor într-un extaz total. De când a venit regele, Liverpool nu a pierdut decât trei meciuri, a remizat  în trei meciuri şi a câştigat nouă partide - în campionat. 

   Fundaşul slovac al cormoranilor, Martin Skrtel, crede că fanii reprezintă cheia succesului echipei de pe Anfield. 

     " Au fost meciuri fantastice în faţa fanilor, şi pentru asta le mulţumim. Sunt foarte fericit de rezultate, şi este mai uşor să joci atunci când ai o asemenea susţinere din spate. Cred în victorie din primul minut, şi suntem mai aproape acum de obiectivul nostru - calificarea într-o cupă europeană. Mai avem trei meciuri de jucat şi sunt sigur că le putem câştiga. " a susţinut Skrtel.

Kuyt - jucătorul lunii aprilie

   După cum ştiţi şi voi, sponsorul clubului, Standard Chartered, acordă în fiecare lună titlul de cel mai bun jucător al lunii precendente, unui jucător de la Liverpool. 

   Jucătorul lunii aprilie a fost declarat Dirk Kuyt, olandezul marcând multe goluri în ultimele meciuri din campionat. El se simte foarte bine aici, şi a susţinut că efortul depus de echipa cormoranilor în ultimele săptămâni, a fost fantastic.

   Sperăm ca Dirk să continue tot aşa, şi să mai marcheze până la finalul campionatului. Următoarea partidă va fi una dificilă pentru cormorani, aceştia fiind nevoiţi să aducă toate punctele de pe terenul lui Fulham. Şi ... felicitări Kuyt!

LFC ROMÂNIA | Comunitatea fanilor lui Liverpool din România © 2008.