luni, 4 iulie 2011

Zvonurile zilei ...

   
   Liverpool şi Tottenham Hotspur se bat pentru a-l atrage pe Bojan Krkic, starul lui FC Barcelona. AS Roma mai este interesată de serviciile acestuia, dar se pare că destinaţia preferată a jucătorului ar fi Anglia. Catalanii vor să obţină ceva bani, iar de aceea, îşi sacrifică puştii. Preţul cerut pe Bojan pare a fi undeva în jur de 14 milioane de lire sterline. 

   Se pare că Stewart Downing va depune o cerere de transfer, pentru a se putea duce la Liverpool. Un prieten apropiat de-al său, a declarat pentru The Sun, că Stewart s-a gândit foarte bine, şi a ales-o pe Liverpool, cu speranţa că Aston Villa îl va lăsa să plece. Sperăm să se rezolve cât mai repede şi acest transfer, alături de cel a lui Charlie Adam, căpitanul lui Blackpool. 

   Afacerea Doni se pare că se va încheia în această săptămână, cele două cluburi ajungând la un acord, iar Liverpool se pare că s-a înţeles şi cu jucătorul. 

   Daniel Sturridge, noua senzaţie a fotbalului englez, este unul dintre jucătorii doriţi de Kenny Dalglish şi de Damien Comolli. Noul antrenor a lui Chelsea, Villas-Boas, nu vrea să-i vândă pe Fernando Torres şi pe Didier Drogba, dar spune că va asculta ofertele care vor veni pentru Anelka. Cu toate acestea, acesta şi-l doreşte şi pe Neymar, iar Sturridge nu va mai avea loc în prima echipă.

   Cum Gael Clichy este aproape de Manchester City, având în vedere că şeicii au plătit pentru el 7 milioane de lire sterline, şi pe lângă acest lucru, francezul mai are şi un salariul de 90,000 de lire sterline pe săptămână, cormoranii şi-au reîndreptat ochii spre Jose Enrique, fundaşul lui Newcastle. Aceştia vor încerca cu disperare să-l achiziţioneze, ţinând cont că partea stânga apărării noastre, are probleme mari.

   James Milner este un alt jucător nefericit de la Manchester City, care îşi doreşte foarte mult să plece de pe City of Manchester Stadium. The Reds au intrat imediat pe fir, iar acesta pare a fi o soluţie pentru mijlocul cormoranilor. 

   Liverpool încearcă să-l aducă pe Aaron Lennon de la Tottenham, iar pentru acest lucru, aceştia oferă 8 milioane de lire sterline plus Alberto Aquilani. Rămâne de văzut dacă transferul se va concretiza, ţinând cont că englezul nu se prea înţelege bine cu antrenorul echipei londoneze.

   Subiectul Juan Mata rămâne deschis, dar este foarte greu ca acesta să ajungă pe Anfield.

FOTO : Din nou la Melwood


Kevin Keen - în staff-ul nostru

   
   Kevin Keen a devenit antrenorul primei echipei a lui Liverpool, semnând un contract pe trei ani cu echipa de pe Anfield. El se va alătura echipei astăzi, când întreaga echipă, mai puţin jucătorii plecaţi la Copa America, s-au întâlnit la Melwood.

   Mult succes, Keen!

sâmbătă, 2 iulie 2011

Adam & Doni - transferuri incerte

   
   Cu toate că la începutul săptămânii, afacerea Doni era închisă datorită neînţelegerii, se pare că Liverpool i-a mai mărit salariul, iar acesta este gata să semneze cu Liverpool cât mai repede. Dacă va veni Doni, Peter Gulacsi va fi împrumutat la Hull City, echipă din liga a doua engleză.

   Pe de altă parte, transferul lui Charlie Adam este încă incert, iar jucătorul scoţian se va întoarce la antrenamentul formaţiei din Blackpool, dar Liverpool continuă negocierile cu şefii formaţiei de pe Bloomfield Road. 

Kenny Dalglish - doctor în fotbal

 
   Kenny Dalglish a primit de la Universitatea din Ulster, titlul de doctor, drept răsplată pentru serviciile aduse fotbalului şi pentru activităţile caritabile la care a luat parte împreună cu soţia sa.

   Astfel, Kenny Dalglish a devenit Doctor în Ştiinţe! Acesta s-a mai luptat şi pentru a strânge bani, care erau direcţionaţi către cei care aveau nevoie, în lupta împotriva cancerului.

LFC ROMÂNIA | Comunitatea fanilor lui Liverpool din România © 2008.