duminică, 21 august 2011

Capello - impresionat de tânărul Martin Kelly

   Antrenorul naţionalei Angliei, Fabio Capello, a rămas impresionat de tânărul fundaş dreapta a lui Liverpool, Martin Kelly, după ce acesta a urmărit derby-ul Arsenal - Liverpool, din tribunele lui Emirates, alături de Steven Gerrard, căpitanul naţionalei 'celor trei lei'.

   Kelly s-a întors în echipa lui Dalglish pentru prima dată în acest campionat, după accidentarea suferită în luna februarie, şi i-a atras privirile boss-ului de pe Wembley.

     " Am văzut câţiva jucători interesanţi pentru mine, câţiva jucători noi precum Martin Kelly, fundaşul dreapta. Chiar că este un jucător interesant! Este tânăr şi a făcut un meci foarte, foarte bun. " a afirmat Fabio Capello.

   Ţinând cont de faptul că tot un fundaş de la Liverpool este titular incontestabil în naţionala Angliei, pe partea dreaptă a apărării, Kelly ar putea fi şi el o soluţie, şi i-ar putea face concurenţă lui Glen Johnson, atât la naţională, cât şi la club. Oricum, este cert că avem poate cel mai bun cuplu de fundaşi dreapta din ligă - Glen Johnson & Martin Kelly, iar din spate vine tare şi mult mai tânărul John Flanagan.

Rodallega - ţintit de ' rege '



     După ce a refuzat să îşi extindă înţelegerea cu Wigan, starul acestora - Hugo Rodallega - , este monitorizat de Liverpool şi Tottenham.

   Martinez, managerul lui Wigan, speră să îl induplece pe Rodallega să semneze prelungirea contractului, după ce în precedentele două sezoane a marcat de 19 ori şi a fost un jucător de bază pentru echipa sa.

   Vom vedea ce atacant va sosi, pentru că postul este deficitar, iar N'Gog e hotărât să plece la Bolton.

Aquilani - aproape de Milan



     După ce Alberto Aquilani a devenit ţinta primară a celor de la A.C. Milan, plecarea sa pare iminentă.

   Alberto a declarat: " Sunt aproape de a semna cu Milan. "

    Devine din ce în ce mai clar faptul că el se va îndepărta de Anfield. La Milan, Aqua va fi împrumutat probabil, aceştia având posibilitatea de a-l achiziţiona la anul, sau vor plăti acum 7 milioane de lire sterline pentru un transfer definitiv.

Interviu - Ce crede Downing despre Liverpool?

   
   Într-un interviu acordat revistei Match of the Day, Stewart Downing a explicat puţin viaţa de fotbalist la Liverpool. Aici găsiţi ceea ce a spus jucătorul englez ...

     1.Downing despre poziţia lui în teren ...
   
   Nu mă gândesc să joc doar ca aripă stângă sau dreaptă, ceea ce este probabil punctul meu forte. Dacă nu voi juca pe aceste două posturi, voi încerca să dau tot ce e mai bun şi pe altele, să fiu servant la goluri şi să marchez şi eu la rândul meu câteva. Fanii sunt foarte fericiţi şi sper că putem face ceva sezonul acesta.

     2. Downing despre parteneriatul cu Andy Carroll ...

   Pot avea un parteneriat foarte bun cu Andy Carroll. Eu sunt bun la centrări, iar el este bun la finalizarea lor. Andy este un jucător de top! 

     3. Downing despre meciurile de pe Anfield ...

   Când vii pe Anfield în calitate de jucător al echipei adverse, te uiţi peste tot, auzi mulţimea care cântă şi îţi spui: "Iubesc să joc aici!" Aston Villa este un club minunat, dar când Liverpool este interesată de tine, nu-i poţi refuza. 

     4. Downing despre obiectivele sale la Liverpool ...

   Ar fi perfect dacă aş câştiga cât mai multe trofee. Principalul obiectiv pe termen lung este câştigarea Premier League-ului, dar asta nu se întâmplă peste noapte. Trebuie să construieşti o echipă bună, iar acest lucru l-a început Kenny acum. 

     5. Downing despre atmosfera din vestiar ...

   Am vorbit cu băieţii mai vechi din echipă (Jamie Carragher şi Pepe Reina), iar aceştia mi-au spus că atmosfera plăcută este la ordinea zilei. Fanii şi-au primit recompensa!

 P.S. REZUMATUL MECIULUI ARSENAL - LIVERPOOL ESTE DISPONIBIL PE PAGINA 'REZUMATE'.

sâmbătă, 20 august 2011

Dalglish - "Avem o echipă mai bună!"

   
   Kenny Dalglish crede că victoria lui Liverpool în faţa lui Arsenal arată cât de bună este echipa noastră în acest sezon. Managerul scoţian i-a introdus pe Raul Meireles şi Luis Suarez în ultimele 20 de minute, iar amândoi au fost decisivi în victoria obţinută de cormorani. Uruguay-anul a pus presiune pe Ramsey în momentul în care acesta şi-a marcat în proprie poartă, iar Meireles i-a pasat decisiv lui Suarez pentru golul doi.

   Dalglish le-a spus reporterilor: " Avem o mulţime de perechi bune pe banca de rezerve. Am fost mulţumiţi de munca depusă de Carroll şi Kuyt, dar când ai nişte jucători de o asemenea calitate pe bancă, ar fi o greşeală să nu-i introduci. "

     " Cred că am meritat măcar un gol. De aceea, am spus că avem o echipă mai bună decât cea din sezonul trecut, iar victoria de astăzi este un bun exemplu pentru a arăta ce echipă de clasă avem. " a mai adăugat boss-ul cormoranilor.

   Aşadar, Liverpool obţine prima victorie pe terenul lui Arsenal din luna februarie a anului 2000. Urmează partida cu Exeter City din cupă, atunci când vor fi încercaţi şi alţi jucători, iar mai apoi, sâmbăta viitoare, cormorani vor primi vizita lui Bolton Wanderers, echipă ce a făcut show în prima etapă, pe terenul lui Queens Park Rangers, câştigând cu scorul de 4-0.

LFC ROMÂNIA | Comunitatea fanilor lui Liverpool din România © 2008.