sâmbătă, 5 noiembrie 2011

AVANCRONICĂ - Liverpool v Swansea City


   Liverpool va primi vizita lui Swansea City, într-un meci ce se va disputa de la ora 17, contând pentru etapa a 11-a, din campionatul englez.

   Băieţii lui Kenny sunt neînvinşi în acest sezon, pe teren propriu, în timp ce formaţia lui Brendan Rodgers, a obţinut doar un singur punct, din deplasările făcute în acest start de campionat.

   Cu toate acestea, echipa nou-promovată se află pe poziţia a 10-a, în clasamentul la zi al campionatului britanic, în timp ce Liverpool ocupă poziţia a 6-a, la şase puncte distanţă de Swansea, şi un punct de Chelsea Londra, formaţie care ocupă în acest moment mult râvnita poziţie a 4-a.

   În tabăra gazdelor, Steven Gerrard va lipsi, după acea infecţie suferită, iar în locul său, va juca cel mai probabil, Jordan Henderson, mijlocaş care începe să se afirme. Accidentarea suferită de Jamie Carragher este ca şi rezolvată, dar medicii îi vor face un ultim control înaintea partidei, pentru a urmări dacă englezul este apt de joc, însă este foarte probabil ca Skrtel şi Agger să continue în centrul apărării.

   De partea cealaltă, managerul oaspeţilor, Brendan Rodgers, este fericit de întoarcerea lui Kemy Agustien, revenit după o accidentare, care l-a ţinut pe bancă şase săptămâni. Cu toate acestea, partida vine mult prea repede, pentru mult mai experimentatul atacant, Stephen Dobbie, care va absenta datorită unei accidentări.

   Partida de pe Anfield va fi arbitrată de Phil Dowd – experimentatul arbitru britanic.


   Aşadar, după cum spunea şi Dalglish, sperăm ca Liverpool să nu se mai încurce cu echipe mici, şi să câştige toate cele trei puncte, în partida cu echipa din Ţara Galiilor. Deşi pare un meci uşor, cormoranii vor trebui să muncească pentru a obţine ce-şi doresc, şi sperăm să obţinem o victorie la pas, bună pentru clasament şi pentru moralul băieţilor.


   P.S. Meciul Liverpool - Swansea City nu va fi transmis în România, de nici un canal.

vineri, 4 noiembrie 2011

Tevez - o soluţie pentru Liverpool ?

   
   Atacantul lui Manchester City, Carlos Tevez, ar putea ajunge pe Anfield în această iarnă, după ce discuţiile sale aprinse cu antrenorul formaţiei de pe Etihad Stadium, Roberto Mancini, i-au pus capăt unei şederi liniştite la formaţia din Manchester. 

   Kenny Dalglish este intens criticat, datorită faptului că nu reuşeşte să găsească un atacant de careu, care să finalizeze orice oportunitate bună de a marca, iar Tevez pare a fi o soluţie foarte potrivită. 

   Se zvoneşte foarte mult în ultimele zile, că agentul jucătorului argentinian a purtat discuţii cu reprezentanţii grupării de pe Anfield, cu privire la o posibilă mutare a lui Carlos, sub formă de împrumut, în iarnă.

   Ce părere aveţi, ar fi bună o mutare a lui Carlos Tevez pe Anfield?

Reina - încrezător în forţa lui Liverpool

   Pepe Reina vrea să devină campion cu Liverpool, chiar dacă acest lucru va mai dura ceva timp. Goalkeeper-ul spaniol crede că echipa şi-a îmbunătăţit toate atributele, alături de 'magicianul' Kenny Dalglish. 

     " Suntem o echipă mai bună ca anul trecut. Avem forţă şi suntem mult mai competitivi. Acesta este primul pas spre un proiect măreţ. Lucrurile merg în direcţia bună, dar noi vrem să fim campioni, din nou. " a susţinut Pepe.

   Chiar dacă cormoranii nu au mai câştigat un titlu din 1990, sperăm că acest lucru se va întâmpla cât mai repede. Anul acesta este foarte greu să ieşim campioni, după ce Manchester City s-a distanţat uşor, având o echipă bine închegată, iar o clasare în primele patru poziţii ar fi perfectă, dar în următorul sezon, elevii lui Dalglish se vor bate clar la prima poziţie a clasamentului. 

FOTO - Pregătire pentru partida cu Swansea


joi, 3 noiembrie 2011

Shelvey - prestaţii de clasă mondială la Blackpool

 
   Kenny Dalglish nu a uitat de Jonjo Shelvey, mijlocaşul împrumutat la Blackpool, până în iarnă. Englezul a marcat pentru formaţia lui Ian Holloway, cinci goluri în şase partide, o medie excelentă pentru un mijlocaş.

   Ieri, la doar cei 19 ani ai săi, Jonjo a marcat trei goluri, în partida pe care formaţia sa a câştigat-o cu scorul de 5-0, pe terenul mult mai cunoscutei, Leeds United.

   După ce a văzut aceste lucruri, Kenny a replicat: " Este un moment fantastic pentru Jonjo! În primul meci a jucat excepţional, iar acum a marcat un hat-trick. "

     " El este un tânăr fantastic, care va avea un mare viitor în fotbal, şi este important pentru el, să ia ceea ce e mai bun dintr-o performanţă slabă, iar prestaţia bună dintr-un meci, să o pună în aplicare la fiecare partidă. "

     " Ne punem mari speranţe în el, şi suntem foarte fericiţi pentru el. Să marchezi un hat-trick în Championship - cred că îşi va aminti lucrul ăsta. " a mai adăugat Dalglish.

   Sperăm ca la iarnă, Jonjo să revină în forţă, şi de ce nu, să prindă nişte meciuri în echipa mare, iar Dalglish să ia o nouă decizie cu privire la viitorul lui. Este posibil ca acesta să fie împrumutat la Bolton, după ce aceştia şi-au arătat interesul pentru un împrumut al tânărului mijlocaş.

LFC ROMÂNIA | Comunitatea fanilor lui Liverpool din România © 2008.