joi, 22 decembrie 2011

PENALTY RATAT: Wigan Athletic 0-0 Liverpool

 
   Liverpool nu a reuşit să treacă de Wigan, după ce ocaziile imense şi penalty-ul ratat de către Adam nu s-au concretizat. Problemele la finalizare continuă, băieţii lui Dalglish nefiind în stare să găsească poarta lui Al Habsi, jucător care a fos declarat 'omul meciului'.

   Prima repriză a început bine pentru cormorani, cu multe ocazii de poartă. Glen Johnson a ratat singur cu portarul, după o combinaţie foarte bună cu Suarez, iar scorul pauzei a fost alb.

   În repriza secundă, Liverpool a beneficiat de un penalty corect acordat, dar Charlie Adam a şutat slab, iar goalkeeper-ul oaspeţilor a respins mingea în lateral. După acest moment negru din timpul duelului din această seară, Kuyt a avut o ocazie imensă, dar a ratat din cinci metri, având foarte mult spaţiu în faţa buturilor echipei lui Martinez. Spre finalul meciului, cormoranii au asaltat poarta gazdelor, dar fără succes, iar scorul final a fost ca cel de la început.

   Liverpool merita să câştige această partidă, dar atitudinea jucătorilor şi dorinţa acestora de a obţine cele trei puncte nu au fost la fel de arzătoare precum erau în ultimele partide. În etapa următoare, Blackburn Rovers ne vizitează pe Anfield, acolo unde trebuie să obţinem cele trei puncte fără discuţie, iar DW Stadium rămâne în continuare un stadion ghinionist pentru elevii 'regelui'.

miercuri, 21 decembrie 2011

LINE-UP: Wigan Athletic v Liverpool


WIGAN SUBS: Pollitt, Crusat, Di Santo, Watson, McArthur, Rodallega, Lopez.
LIVERPOOL SUBS: Doni, Carroll, Coates, Carragher, Shelvey, Kelly, Bellamy.

AVANCRONICĂ - Wigan Ahtletic v Liverpool

   
   Liverpool se deplasează în această seară pe terenul lui Wigan Athletic, formaţie care le-a pus mari probleme cormoranilor în ultimele dueluri, atât pe teren propriu, cât şi în deplasare.

   În sezonul trecut, ambele partide dintre cele două echipe s-au terminat cu acelaşi scor (1-1), după ce formaţia de pe Anfield a deschis scorul de fiecare dată. Cu două sezoane în urmă, Rodallega a adus victoria gazdelor în acel Wigan – Liverpool, terminat cu scorul de 1-0. 

   În ultimele trei deplasări pe DW Stadium, cormoranii nu au reuşit să câştige, ceea ce sperăm să se schimbe în această seară. Wigan a câştigat doar o singură partidă pe teren propriu în acest sezon, remizând în trei meciuri şi pierzând patru. Dacă ‘latics’ vor pierde, se va contoriza a 500-a înfrângere din istoria clubului condus de Roberto Martinez.

   Aruncând o privire asupra situaţiei jucătorilor, în tabăra gazdelor, Hugo Rodallega este incert, datorită unei mici accidentări suferite în partida cu Chelsea. De asemenea, fundaşul Emerson Boyce este indisponibil, fiind aproape de o revenire, dar nu este 100% pregătit.

   În formaţia lui Dalglish, Jay Spearing îşi ispăşeşte ultima etapă de suspendare după cartonaşul roşu primit în partida cu Fulham, iar Steven Gerrard nu este încă destul de pregătit pentru a reveni. Craig Bellamy ar putea fi odihnit, dar nu se ştie nimic cu privire la acest lucru. După cele opt etape de suspendare primite, Suarez va rata acest duel, iar acest lucru îl pune pe gânduri pe Dalglish, acesta trebuind să aleagă cea mai bună soluţie pentru atac. Acum este momentul ca Andy Carroll să se afirme, dar nu prea credem în acest lucru.

    Partida va fi arbitrată de Michael Oliver, fiind asistat pe margini de Richardson şi West, iar al patrulea oficial va fi Phil Dowd. 

   Disputa va începe de la ora 22:00, nefiind transmisă în România.

   Elevii lui Kenny nu trebuie să facă paşi greşiţi, de aceea, o victorie pe DW Stadium ar fi excelentă, dat fiind faptul că Tottenham Hotspur şi Chelsea se întâlnesc în această etapă. Ştim că va fi o partidă grea, dar managerul scoţian de pe banca cormoranilor ştie cum să abordeze o asemenea încrâncenare, iar victoria nu trebuie să ne scape. 

Suarez a fost găsit vinovat în scandalul rasial



     Football Asociation l-a găsit vinovat pe Suarez în scandalul rasial început de Evra, uruguayanul fiind pedepsit cu 8 etape de suspendare şi o amendă de 40.00 de lire sterline.

   Luis Suarez poate să facă apel pentru ca acest caz să fie rejudecat, însă dacă va fi găsit vinovat, riscă o pedeapsă şi mai mare, însă iată cum stau lucrurile...

   Totul a început pe 16 Noiembrie, după Derbyul cu United. Francezul Evra l-a pârât pe Suarez că l-a abuzat rasial, la Footbal Asociation. Aceştia au analizat cazul în amănunt şi verdictul a fost mult dat Marţi, 20 Decembrie. Nu doar odată a fost chemat Luis la audieri în acest caz, Evra a fost chemat şi el.

   Uruguayanul nostru a declarat că l-a strigat pe francez, cum a auzit că îl strigă colegii de echipă: "Negro!" 

   Bineînţeles că Evra nu a acceptat, suportat complimentul şi a devenit arţăgos, iritat ...

   Mai mult se pare că şi Evra l-ar fi jignit pe Suarez în limba spaniolă, însă suavul nostru atacant a declarat că nu a auzit injuriile din cauza zgomotului de pe stadion.

   Uimitor, Patrice Evra a declarat absurd: " Nu cred că Luis este rasist " dar asta nu a avut rezonanţă, deja numai conta, probabil cărţile erau deja făcute.

   Chiar Suarez are origini afro-americane, tatăl lui fiind de culoare, uruguayanul nostru a fost în trecut, de asemenea, implicat în campanii anti-rasiste.....dar nu contează asta.... contează doar că Luis a făcut un gest necugetat indemnat de mânie.

   Sunt suficiente argumente să ne declarăm dezgustaţi de decizia FA, însă nu avem nicio putere, poate doar să îngânăm ceva urări de sărbători celor care conduc fotbalul englez.

   Chiar dacă ni se pun beţe în roate, tot o să rezbatem, suntem prea mulţi care păşim împreună cu Suarez.

   You'll Never Walk Alone Luis!

marți, 20 decembrie 2011

FOTO - Asaltăm Wigan-ul cu gândul la o nouă victorie

   Elevii lui Dalglish s-au antrenat astăzi la Melwood, prefaţând duelul de mâine seară contra celor de la Wigan, meci ce va avea loc chiar pe terenul acestora. 

   După cum a anunţat, Dalglish nu îl va forţa pe Gerrard, chiar dacă acesta a revenit la antrenamente, însă o întoarcere a sa este programată pentru partida cu Blackburn Rovers sau pentru meciul cu Newcastle United.

   Iată câteva fotografii de astăzi cu băieţii noştri la treabă, pregătindu-se foarte serios pentru duelul de mâine:


LFC ROMÂNIA | Comunitatea fanilor lui Liverpool din România © 2008.