sâmbătă, 9 iunie 2012

TRANSFERURI: Ultimele nume vehiculate


   Ceea ce îi interesează cel mai mult pe fanii lui Liverpool în acest moment sunt transferurile. Zvonurile sunt prezente atât la capitolul plecări, cât şi la cel al venirilor, acolo unde Rodgers trebuie să ia unele decizii importante pentru a forma o echipă capabilă să-şi îndeplinească obiectivele în următorul sezon.

   Conform presei, Daniel Agger este vizat de Manchester City şi Real Madrid. Gruparea de pe Etihad Stadium vrea să întărească apărarea, iar lista fundaşilor doriţi îi cuprinde pe Coloccini, Agger şi David Luiz. Cu toate acestea, nu cred că jucătorul danez va părăsi echipa de pe Anfield, fiind conştient că este o piesă de bază în apărarea cormoranilor, ţinând cont că veteranul Jamie Carragher nu prea mai face faţă, iar parteneriatul cu Skrtel este unul foarte roditor. De asemenea, Mourinho este interesat să-l aducă pe Agger pe Santiago Bernabeu, pentru 18 milioane de lire sterline, însă nimic nu este concret.

   Se ştie foarte bine că Brendan Rodgers are la dispoziţie un buget mic pentru transferuri, iar banii trebuiesc cheltuiţi cu cap. Una dintre principalele ţinte ale managerului este atacantul lui Arsenal, Nicklas Bendtner, un partener bun pentru Luis Suarez în atac. Se pare că suma de transfer nu este mare (6-8 milioane de lire sterline), iar venirea acestuia în atac ar putea aduce un mare plus echipei de pe Anfield. Totodată, jucătorul dorit de Kenny Dalglish, Mohamed Diame, este şi în atenţia lui Rodgers, după ce contractul acestuia cu Wigan va expira în această vară. Un alt nume vehiculat este cel al lui Matt Jarvis, extrema stângă a lui Wolves. Se pare că Maxi Rodriguez va pleca mai mult ca sigur de la Liverpool, iar Downing trebuie să aibă un jucător care să pună presiune pe umerii lui, în bătălia pentru postul de titular.

   Acestea sunt doar zvonurile ultimelor zile, însă vom vedea dacă se va concretiza un transfer. Sunt sigur că ne gândim cu toţii la nume mai mari, însă trebuie să aruncăm şi o privire asupra bugetului pe care îl are Rodgers la dispoziţie, care este destul de mic. Vom vedea!

vineri, 8 iunie 2012

Maxi neagă despărţirea de Liverpool


     După ce în presă au apărut zvonuri conform cărora Maxi s-ar fi înţeles cu Newell's Old Boys, clubul de la care s-a lansat, să revină în Argentina, mijlocaşul neagă aceste informaţii.

   " Nu ştiu de unde vin aceste lucruri.

   Mai am un an de contract cu Liverpool şi nu am vorbit cu nimeni " a declarat Maxi.


joi, 7 iunie 2012

Adam Johnson - ultima ţintă a lui Rodgers


   După ce Brendan Rodgers a fost instalat ca antrenor al cormoranilor, Dirk Kuyt a plecat la Fenerbahce, însă jucătorul olandez a declarat că plecarea sa nu are nicio legătură cu numirea noului antrenor. 

   Managerul nord-irlandez s-a pus pe treaba, iar transferul lui Gylfi Sigurdsson este aproape de final, după ce jucătorul islandez şi-a exprimat dorinţa de a juca la Liverpool, însă pe lângă acesta, Rodgers l-a ţintit şi pe Adam Johnson, jucător dorit şi pe vremea lui Kenny Dalglish.

   Mijlocaşul lui Manchester City nu-şi mai găseşte locul în primul 11 al echipei antrenate de Roberto Mancini, iar conform presei, Liverpool pregăteşte o ofertă de 16 milioane de lire sterline pentru a-l ademeni pe Adam Johnson, promiţându-i totodată şi un loc de titular. Chiar dacă gruparea de pe Etihad Stadium este campioană şi joacă în Champions League, Adam Johnson este conştient de faptul că, cariera acestuia stagnează la actuala sa echipă, şi va încerca o mutare în vară.

   Se pare că Brendan Rodgers a observat că Liverpool are nevoie de întăriri masive pe partea dreaptă a atacului, după ce Dirk Kuyt a plecat, iar Jordan Henderson joacă mult mai bine în linia de centru. Vom vedea ce decizii va lua Rodgers şi ce jucători va aduce.

miercuri, 6 iunie 2012

Steve Clarke a plecat de la Liverpool


   Steve Clarke a părăsit-o pe Liverpool, lăsându-i loc unui nou antrenor secund care va fi ales de noul manager principal al cormoranilor, Brendan Rodgers.

   Clarke a fost adus în luna ianuarie a anului 2011, după ce Kenny Dalglish i-a oferit posibilitatea de a forma un parteneriat cu el, însă rezultatele proaste l-au adus pe Kenny în pragul despărţirii de Liverpool, urmând ca situaţia lui Steve Clarke să rămână incertă.

   După plecarea sa de astăzi, este de aşteptat ca noul antrenor secund al cormoranilor să fie Colin Pascoe, cel care a plecat odată cu Rodgers de la Swansea, fiind asistentul principal al lui Brendan şi pe vremea când aceştia erau la echipa de pe Liberty Stadium.

   Aşteptăm în următoarele zile sau săptămâni ca Brendan Rodgers să-şi anunţe staff-ul pentru noul sezon, iar pregătirea să înceapă după terminarea EURO 2012.

Mulţumim, Steve Clarke!

Sigurdsson vrea la Liverpool !


   După plecarea lui Brendan Rodgers, Gylfi Sigurdsson nu crede că va mai semna cu Swansea City, fiind interesat de o mutare pe Anfield, însă nu a discutat încă despre acest lucru cu fostul său manager.

     " În acest moment nu ştiu unde voi juca. Mi-am dorit să joc la Swansea pentru că eram fericit acolo, însă după plecarea lui Rodgers, situaţia s-a schimbat. " a declarat Sigurdsson.

   În 18 meciuri pe care le-a jucat în Premier League, Gylfi Sigurdsson a marcat şapte goluri. Totuşi, legătura sa cu Brendan Rodgers este simţită de toată lumea, o posibilă mutare pe Anfield fiind posibilă.

     " Mi-am exprimat dorinţa de a continua în Premier League, iar Liverpool intră în considerare. "

     " Liverpool este un mare club cu o istorie glorioasă. Vreau să continui în Premier League, dar nu cred că voi mai juca la Swansea. "

     " Am vorbit cu Brendan Rodgers după ce a fost numit ca noul manager al lui Liverpool şi vreau să-l felicit şi să-i mulţumesc pentru timpul minunat petrecut la Swansea. " a mai adăugat mijlocaşul islandez.

LFC ROMÂNIA | Comunitatea fanilor lui Liverpool din România © 2008.