joi, 9 august 2012

Febra transferurilor

Joe Allen

     Mai sunt mai sunt 22 de zile până se termină fereastra de achiziţii dar atunci deja va fi început campionatul.

   Ne întărim în linişte spune Rodgers... Înainte să ne întărim, am slăbit lotul. 

   Aleatoriu, Dacă Rafa l-a adus pe Aurelio de la Valencia când a venit, acelaşi lucru pare că vrea să îl facă şi Rodgers: să lucreze cu jucători care s-au mai aflat sub comanda sa. Măcar de ar avea aceleaşi rezultate. Cine ştie?

   Chiar ferbră, am văzut zilele astea căutând pe net, mereu aceleaşi ştiri, care dacă le-am fi postat de fiecare dată când le-am citit v-ar fi plictisit.

   De ultimă oră, Allen iar e în curtea noastră. Poate mâine nu mai e. 

   De întăriri clar mai e nevoie chiar dacă managerul are deja o idee a primului unsprezece. Poate chiar şi-l imaginează cu vreun jucător care îi născoceşte minte.

   Indiferent, banca de rezerve arată bine, dar nu ştiu dacă suficient de bine pentru un sezon care se anunţă obositor şi de la care avem pretenţii.

   Nici nu vreau să mă gândesc la noul sezon. Chiar e ferbă asta, a transferurilor.

   Rivalele transferă jucători care au confrmat, cu nume, noi încă mai aşteptăm. Aşteptăm...

   Indiferent cine mai vine, chiar dacă vin în ultimul ceas, îmi doresc doar să fie jucătorii potriviţi.


Bellamy spre Cardiff, Agger pe val . . .


   Brendan Rodgers a confirmat astăzi că Liverpool se află în discuţii cu Cardiff City, în ceea ce priveşte transferul lui Craig Bellamy. Jucătorul galez doreşte să se întoarcă în ţara natală, iar la cei 33 de ani, Cardiff ar putea deveni ultima destinaţie din cariera sa de fotbalist.

     " Suntem în discuţii cu Craig şi cu Cardiff City. Am avut o discuţie cu el înainte de a veni aici şi pot să spun că este un mare fan al lui Liverpool. Are 33 de ani şi a călătorit prin întreaga ţară, iar acum are câteva motive personale. Analizăm situaţia lui, însă îi urăm toate cele bune pe viitor şi vom merge înainte. " a declarat Rodgers, care dă de înţeles prin această declaraţie că Bellamy va pleca mai mult ca sigur de la Liverpool.


   Pe de altă parte, Rodgers a vorbit şi despre zvonurile ce ţin de o posibilă mutare a lui Daniel Agger la Manchester City. Aceasta se poate realiza, însă doar în cazul în care Liverpool primeşte banii meritaţi de jucătorul danez - în jur de 30 de milioane de lire sterline.

     " Daniel este un jucător de top şi nimeni nu vrea să-şi piardă vedetele. Este aici de şapte ani, iubeşte clubul şi suporterii, însă orice jucător are preţul său şi vom vedea ce se va întâmpla. " a susţinut Brendan.

marți, 7 august 2012

ARTICOL: De ce ar trebui să rămână Andy Carroll ?


   În ultima perioadă, multe zvonuri apărute în presă au fost legate de atacantul echipei noastre, Andy Carroll. După câte am observat, părerile pe site sunt împărţite: unii îşi doresc ca Big Andy să plece, alţii îşi doresc să rămână, însă eu sunt încrezător că fostul atacant al lui Newcastle United va rămâne pe Anfield.

   Sincer, nu văd de ce Carroll ar trebui să plece. Nu are un salariu prea mare, ca să spui că cere mult şi nu oferă pe măsură, iar în ultimul timp, putem spune că a avut câteva evoluţii grozave, care ne-au încântat. Sunt de acord cu cei care spun că Andy nu poate fi un titular incontestabil, însă stilul său este foarte potrivit pentru evoluţia jocului în anumite momente. Forţa lui, întărită prin înălţimea destul de apreciabilă, îl ajută să ţină de minge, să păstreze posesia şi să obţină ce îşi doreşte în unele situaţii ale jocului.

   Cred că sunteţi de acord cu mine când spun că Andy Carroll a avut o evoluţie destul de rezonabilă în sezonul trecut, neputând fi numit printre cei mai slabi jucători ai cormoranilor. În 35 de meciuri, Andy a intrat de 14 ori de pe banca de rezerve, marcând patru goluri. Totodată, statisticile dezvăluie că atacantul englez a avut 88 de şuturi pe spaţiul porţii, fiind al doilea jucător la acest capitol din echipă, după Luis Suarez. Chiar dacă nu a fost titular precum au fost Suarez, Henderson sau Downing, de fiecare dată când a intrat, a contribuit într-o oarecare măsură la evoluţia pozitivă a jocului.

   Abilitatea lui Carroll de a menţine posesia şi de a-i pune probleme apărării adverse datorită forţei, înălţimii şi jocului său aerian foarte bun, ar reprezenta cea mai mare pierdere pentru Liverpool, în cazul în care acesta ar pleca. În toate sezoanele din ultimii ani, Liverpool a suferit cel mai mult pe faza ofensivă. Echipa a terminat pe locul opt în sezonul trecut, marcând doar 47 de goluri. Conform statisticilor, Liverpool a avut al 11-lea atac din ligă, ceea ce este destul de josnic pentru o echipă de talia celei de pe Anfield. Mijlocul se descurcă destul de bine, însă la finalizare, problemele persistă, iar o plecare a lui Carroll ar reprezenta ceea ce ar trebui să evite Liverpool.

   Chiar dacă nu a fost pe placul tuturor, Carroll trebuie păstrat cu orice preţ, în ciuda venirii lui Fabio Borini. Majoritatea echipelor mari din Premier League au mulţi atacanţi, iar acest lucru le este de folos. Dacă ar pleca Andy, concurenţa din atacul nostru ar dispărea, iar problemele din aceeaşi zonă ar persista, aşa că ... Andy Carroll isn't the player Liverpool should consider letting walk away.

Suarez şi-a prelungit contractul !


   Conform presei din Albion, dorinţa lui Brendan Rodgers s-a împlinit - Luis Suarez a semnat un nou contract cu Liverpool, care îl va ţine pentru mult timp la echipa de la Melwood.

   120,000 de lire sterline pe săptămână va câştiga Suarez, care are un salariu asemănător cu cel al lui Steven Gerrard. 

   Brendan Rodgers are acum opţiuni pentru atac, mai ales după venirea lui Fabio Borini, iar după această veste, Juventus Torino rămână cu buza umflată, după ce echipa italiană l-a dorit foarte mult pe atacantul uruguayan, căruia îi cam place pe Anfield.

Transferuri: Toate-s vechi şi nouă toate


     Apele încep să se mişte într-un fel sau altul pe piaţa transferurilor şi în curtea lui Liverpool. Iată care sunt ultimele zvonuri:

- interesul lui Manchester City pentru Agger persistă. Magnaţilor şeici li s-a spus că trebuie să ofere mai mult de 22 de miliaone de lire sterline pentru a-şi asigura serviciile danezului.

- Juventus încă nu a renunţat la ideea de a-l achiziţiona pe Suarez, însă nu sunt foarte mari şanse să îl apropie pe uruguayan de clubul lor.

- Liverpool se pare şi-a manifestat dorinţa de a-l achiziţiona pe mijlocaşul lui Real Madrid, Nuri Sahin.

- Swansea a refuzat oferta lui Liverpool de 12.5 milioane de lire sterline pentru serviciile lui Allen însă discuţiile pentru aducerea jucătorului pe Anfield continuă.

- Craig Bellamy este foarte aprape se semneze cu Cardiff City, probabil ultimul contract din cariera sa de fotbalist.


LFC ROMÂNIA | Comunitatea fanilor lui Liverpool din România © 2008.