duminică, 12 mai 2013

Astăzi, Fulham - Liverpool

   Mai sunt doar două etape în Premier League, iar Liverpool ţinteşte două victorii frumoase, care să le aducă jucătorilor încrederea că pot obţine acea continuitate în rezultate pozitive. Fulham este echipa care primeşte vizita noastră în penultimul act din acest sezon.


   Gazdele de astăzi vin după patru înfrângeri consecutive, ceea ce nu reprezintă o 'performanţă' cu care să te lauzi. Clasamentul încă nu le permite jucătorilor lui Martin Jol să doarmă, afându-se şi ei în cărţile retrogradării. Mladen Petric şi Simon Davies sunt incerţi, Steve Sidwell este suspendat, iar Mahamadou Diarra şi Ashkan Dejagah sunt accidentaţi. Berbatov rămâne cel mai periculos jucător al londonezilor.

   Cormoranii vin după şase partide în care nu au cunoscut înfrângerea, în Premier League. Băieţii lui Rodgers nu prea mai au pentru ce juca. Chiar dacă şanse sunt, rămân la părerea că locul şase este cam imposibil de atins. Pentru prima dată după mult timp, Steven Gerrard şi Luis Suarez vor lipsi datorită situaţiilor bine cunoscute în care se află cei doi jucători (operaţie, respectiv suspendare). De asemenea, Daniel Agger va lipsi şi el, ratând şi partida finală contra lui QPR, iar Skrtel îi va lua locul, alături de Carragher, care va conduce echipa din postura de căpitan. Este aşteptată alegerea lui Brendan de la mijloc, în absenţa lui Steven Gerrard. Probabil că Henderson va fi retras în centru, dar este posibil să-l vedem prin preajmă şi pe Jonjo Shelvey. La fel de importantă este şi evoluţia lui Fabio Borini, dacă acesta va fi folosit. Are şansa să demonstreze că merită să rămână la Liverpool, iar Rodgers va fi cu ochii pe el.


   În tur, băieţii noştri s-au impus cu scorul de 4-0 pe Anfield. O statistică care mi-a sărit în ochi este următoarea: Fulham nu a câştigat niciodată în acest sezon când Sidwell a lipsit, aşa că ... de ce să nu se întâmple şi în această zi?

   Duelul de pe Craven Cottage va fi transmis în România de DigiSport 1, începând cu ora 17:00. YNWA!

sâmbătă, 11 mai 2013

Rodgers vrea ca Skrtel să rămână!


   Brendan Rodgers l-a preferat pe Jamie Carragher în locul lui Martin Skrtel, având nevoie de puţină organizare în zona defensivă, după haosul care era. Mă gândesc serios cine va prelua ştafeta de la Carra în ceea ce priveşte ghidarea apărării. Este foarte important ca cel numit să-şi facă treaba cât mai bine, pentru că ne sunt cunoscute şi situaţiile când primeam goluri aiurea, dar şi cele când eram destul de organizaţi în linia de fund.

   Antrenorul cormoranilor a vorbit astăzi despre situaţia lui Martin Skrtel. Mă bucur că Brendan ştie să trateze şi astfel de situaţii, abordând foarte plăcut acest caz. Din declaraţiile sale am înţeles că jucătorul slovac rămâne o piesă importantă în echipa noastră. Profesionalismul de care a dat dovadă prin această lungă şi liniştită aşteptare pe banca de rezerve l-a surprins puţin pe Rodgers, care nu doreşte să-l vândă pe Skrtel.

   Orice jucător vrea să joace, dar fiecare se va întâlni cel puţin o dată în carieră cu o perioadă mai gri, ca să nu spun neagră. Martin nu a fost lăsat pe bancă pentru că juca rău, însă este nevoie în anumite zone de teren (mai ales în zona centrală a apărării) de un bun organizator, iar Carragher îi este superior slovacului la acest capitol. Vârsta şi cariera dau totul pe faţă.

   Din sezonul viitor, mă aştept ca Agger şi Skrtel să formeze din nou cuplul de fundaşi centrali la Liverpool, indiferent de cine va veni prin intermediul transferurilor. Spun indiferent pentru că nu văd eu să vină un nume mare precum Varane de la Real Madrid sau Puyol de la Barcelona. De asemenea, cred că Agger va conduce apărarea, preluând atribuţiunile lui Carragher ... mult regretatul Carragher.

vineri, 10 mai 2013

El vrea, dar decizia o ia Brendan ...


   Se apropie finalul sezonului, iar Brendan Rodgers pregăteşte lista cu achiziţii, alături de cea cu plecări. Unii jucători sunt uşor presaţi, printre ei regăsindu-se şi Stewart Downing, winger-ul adus de la Aston Villa în perioada lui Kenny Dalglish.

   Sezonul a început destul de prost pentru jucătorul britanic, care datorită unor evoluţii proaste, a fost rapid expediat pe bancă de Rodgers. Totodată, managerul nord-irlandez i-a transmis lui Stewart să-şi găsească echipă din iarnă. În ciuda acestul lucru, situaţia a luat o întorsătură grozavă. Datorită unor accidentări, Downing a revenit în primul unsprezece, iar evoluţiile sale au fost aproape excelente. Brendan era din ce în ce mai mulţumit de prestaţiile englezului, care a declarat astăzi că doreşte să rămână la Liverpool şi din vară, însă este conştient că ultimul cuvânt îl are Rodgers.

   Într-o situaţie similară este şi Jordan Henderson, însă şi evoluţiile acestuia din ultimul timp îl mulţumesc pe boss.

   Credeţi că Stewart Downing merită şi trebuie să rămână la Liverpool?

joi, 9 mai 2013

Fara Europa la anul...


     Ultimele sperante ca vom participa in Europa la anul s-au naruit....

   Liverpool nu va putea juca in cea de-a doua competitie europeana nici pe seama clasamentului UEFA Respect Fair-Play...

   UEFA acorda primelor trei federatii din Europa un loc de Europa League suplimentar daca intrunesc un barem... insa Footbal Association nu se afla printre federatiile norocoase...se afla pe locul patru...

   Norvegia conduce clasamentul Fair-Play, urmata de Suedia si Finlanda.

   Asadar, pas Europa pentru un sezon. Incercam la anul... Insa in Champions League :-D

   Speram sa merite asteptarea :-D



miercuri, 8 mai 2013

Oh, Stevie-Stevie...


     O stire de pe siteul oficial LFC ne informeaza ca Steven Gerrard va rata restul sezonului, adica ultimele doua etape, pentru ca va suferi o interventie chirurgicala la umarul stang. 

   Implicit, Stevie va rata si meciul cu QPR din ultima etapa, meci care va reprezenta pentru bunul sau prieten Carragher ultimul meci oficial jucat in tricoul lui Liverpool. 

   Gerrard va rata si meciurile nationalei Angliei cu Irlanda si Brazilia.

   "The Skipper" se preconizeaza ca va reveni pana cand Liverpool va incepe campania de meciuri de pre-sezon, meciuri ce se vor disputa in Indonezia si Australia. 

   Nu stiu voi cat de atenti ati fost la finalul Derbyului cu Everton, dar eu am vazut ca sub tricou, Gerrard avea umarul stang prins intr-un material care sa ii reduca miscarile umarului. 

   Imi pare rau pentru problemele de sanatate ale capitanului. Stiu insa ca o sa revina si mai puternic, si mai influent asupra echipei.

   In acest sezon, Borini si Allen au mai avut probleme la umar. 

   Sper ca baietii sa se tina tare. 

   YNWA Reds!


LFC ROMÂNIA | Comunitatea fanilor lui Liverpool din România © 2008.