joi, 13 martie 2014

Coady, un jucător de viitor


Cred că toată lumea îl știe pe Conor Coady, jucător crescut de Liverpool, aflat acum sub formă de împrumut la Sheffield United. Terenul de pe Bramall Lane îi priește foarte bine, iar evoluțiile sale sunt cât se poate de bune.

Este o veste îmbucurătoare pentru noi să aflăm că joacă titular în fiecare partidă. Cu atât mai mult, formația antrenată de Nigel Clough, fiul unuia dintre cei mai mari antrenori pe care i-a oferit Anglia, Brian Clough, evoluează în semifinalele FA Cup, acolo unde va da piept cu Hull City ... frumoasă performanță la doar cei 21 de ani pe care îi are.

Brendan ține mereu legătura cu el, iar asta stârnește un mare respect și apreciere din partea lui Coady, pentru antrenorul nostru. De asemenea, colegii, în special cei mai tineri, vorbesc foarte des cu acesta, felicitându-l pentru bunele performanțe pe care le oferă.

Totuși, conform ultimelor declarații, Coady își vede viitorul pe Anfield. Ce credeți despre acest aspect?


marți, 11 martie 2014

Trebuie să ne îndeplinim obiectivul!


Având în vedere situația actuală a clasamentului, cât și programul care mai este până la finalul sezonului, rămân aproape convins că ne vom califica în Uefa Champions League. Nu cred că ne vom încurca atât de tare încât să ratăm acest obiectiv.

Odată cu accederea în cea mai importantă competiție europeană, începe și procesul de revitalizare financiară al clubului, în sensul că vom primi bani frumoși de la UEFA, în funcție de performanțele noastre. Acei bani ne vor fi de folos, reprezentând un factor important în readucerea clubului printre primele forțe ale Europei, din toate punctele de vedere.

Sincer, abia aștept să o văd pe Liverpool în grupele Champions League. Mi-e dor de acele nopți frumoase în care băieții de ofereau partide de neuitat. YNWA!

sâmbătă, 8 martie 2014

Borini, pe drumul cel bun


Fabio Borini este împrumutat de Liverpool la Sunderland. Se pare că atmosfera de pe Stadium of Light îi priește. De când se află în echipa lui Gus Poyet, evoluează destul de bine și marchează destul de des.

Citeam astăzi în presă o declarație a sa. Susținea că este făcut pentru un club mare, iar din câte am înțeles, această afirmație este întărită de dorința sa de a evolua pentru Liverpool, chiar dacă este conștient de concurența din atac.

Oricum, nu prea îi dau șanse în fața unor jucători precum Suarez sau Sturridge, dar este peste Aspas, din punctul meu de vedere. Apreciez curajul și dorința de a se bate cu cei mari din tabăra noastră.

Credeți că Brendan îl va păstra în lot pentru sezonul următor?


joi, 6 martie 2014

Johnson - are viitor pe Anfield?


Ridic astăzi în fața noastră, a tuturor, viitorul lui Glen Johnson pe Anfield. Presa începe să speculeze diferite variante, mai mult sau mai puțin adevărate, iar cum mass-media are o influență decisivă aș spune asupra oamenilor, vă dați seama câte idei apar în mințile noastre legate de această situație.

Venit la Liverpool în 2009, de la Portsmouth, Glen s-a impus ușor, ușor în primul unsprezece, aflându-se acum în aceeași poziție. Brendan s-a bazat pe el mai mereu, chiar dacă uneori, noi eram nemulțumiți de evoluția sa.

Zilele acestea, prin presa britanică a apărut un articol prin care Johnson făcea o comparație între Rodgers și Mourinho, punându-l în prim plan pe antrenorul nostru. De ce l-a denigrat pe Mourinho? Pe când juca la Chelsea, antrenorul portughez i-a promis lui Johnson că dacă joacă bine într-un meci, va juca și în următorul. Zis și făcut! A devenit omul meciului în partida respectivă, Mou i-a spus același lucru și înainte de următoarea partidă, dar urma cât de curând o întâlnire cu Barcelona, așa că, Jose nu l-a mai titularizat pe Glen în meciul care preceda disputa contra catalanilor, ca să nu-i dea motiv să joace atunci. Asta l-a făcut pe Johnson să-și schimbe părerea despre Mourinho, susținând că Brendan nu face niciodată așa ceva.

Cu privire la viitorul acestuia pe Merseyside, Glen a declarat că dorește să petreacă cât mai mulți ani în tricoul roșu al lui Liverpool, doar că așteaptă oferta de prelungire a actualei înțelegeri.

Ce cred eu? Merită să rămână. Îl vreau la club pe viitor. Experiența sa ne este de folos și în timpul meciurilor, dar este de mare folos și pentru tinerele speranțe care vin din urmă, gen Flanagan.

Voi ce credeți?

marți, 4 martie 2014

Sterling - 2014 WC Rising Star


Ca orice microbist care a urmarit cel putin doua Cupe Mondiale, sunt constient ca si la turneul final din acest an vor exploda cativa tineri fotbalisti care o sa capteze toate privirile.

E prea evident, cred, cine ma gandesc ca o sa explodeze. Sterling. Sper sa fie indreptatita previziunea aceasta, si e clar ca nu ar fi un accident ascensiunea lui Raheem.


LFC ROMÂNIA | Comunitatea fanilor lui Liverpool din România © 2008.