25 Mai 2005. Istanbul, Turcia. Mai pe scurt: "
Miracolul de la Istanbul".
O zi unică nu numai în istoria lui Liverpool ci şi în cea a fotbalului. Finala cu numarul 50 a Ligii Campionilor. O zi in care
Liverpool si Milan au oferit cel mai frumos ultim act al acestei competiţii ce a adunat în decursul istoriei cele mai mari nume fotbalistice ale planetei.
25 mai 2005 este ziua în care
You'll never walk alone a fost auzit în toate colţurile lumii la pauza meciului, atunci când toată lumea cu excepţia cormoranilor o dădeau pe Milan drept câştigătoare a trofeului atât de mult
ravnit.
25 mai 2005 este ziua în care spiritul de cormoran s-a simţit în toată lumea şi fiecare om a avut un lucru de invăţat în acel moment: "
Nu renunţa niciodată! " .
25 mai 2005 este deasemenea ziua în care a luat naştere apelativul care se aude şi azi şi care se va auzi si peste mulţi ani: "
Captain Fantastic" adresată nimeni altuia decât lui
Steven Gerrard care în acea partidă a jucat pe toate posturile posibile de la mijlocaş ofensiv până la fundaş dreapta.
Cu siguranţă există mult mai multe asocieri dintre acea dată istorică şi Liverpool, dar sper să fi reuşit
să le aduc în prim plan măcar pe cele mai importante.
25 mai 2005. Ora 21:45. 70.024 de fani ai celor două echipe şi microbişti în general aşteptau în tribunele stadionului
Atatürk Olympic începerea finalei. Se anunţa a fi o finală ca oarecare alta,
ba chiar mai puţin interesantă ca celelalte datorită diferenţei dintre cele două echipe.
De o parte se afla Milan cu o echipa solidă, experimentată şi care avea în componentă nume mari cum ar fi: Maldini, Cafu, Kaka sau Shevchenko. De partea cealaltă Liverpool. O finalistă norocoasă şi în esenţă o echipă norocoasă ce se calificase în faza preliminară a competiţiei graţie unui sut de
execpţie a lui Gerrard în prelungirile partidei cu Olimpiakos.
Făra nici un colos al fotbalului în primul 11, Liverpool era cunoscută nu prin individualităţi, ci prin forţa grupului care s-a dovedit esentială la sfarşitul partidei cu italienii.
Partida a inceput. Manuel Mejuto González, arbitrul acelei finale a fluierat în sfarşit startul meciului. " Sper ca Milan sa marcheze. " declara glumind Benitez la conferinţa de presă de dinaintea
meciului făcând referire la atacantul lui Liverpool, Milan Baros în momentul în care ziariştii din sală de conferinţă au afişat o expresie de uimire. Din păcate pentru cormorani, declaraţia
spaniolului s-a adeverit. Milan a punctat pe tabela la prima fază a meciului, in minutul 1. Încă neintraţi în meci, cormoranii au primit gol într-un moment în care unii nici nu se asezaseră bine
în fotoliu pentru a vedea partida.
Profitând de apărarea somnolentă a lui Benitez, Maldini şi-a trecut rapid numele pe tabela printr-un şut din voleu. În ciuda golului marcat şi a nedumeririi din rândul cormoranilor, milanezii s-au retras în propria jumătate la adăpostul scorului de pe tabelă.
Cum cormoranii nu au reuşit să se trezească nici după şocul primelor minute, echipa lui
Carlo Ancelotii a mai punctat de 2 ori prin Crespo în urma a două faze de contraatac ce păreau să lămurească dilema câştigătoarei Ligii Campionilor.
3-0 la pauză. Un scor de-a dreptul ruşinos atât pentru Liverpool cât şi pentru întreaga Anglie care în decursul istoriei se poate mândri cu multe performanţe la nivelul echipelor de club.
Cine s-ar mai fi aşteptat la o răsturnare de scor? Nimeni. Sau mai bine zis, aproape nimeni. Dar totusi "
Impossible is Nothing " , cum ar spune englezii. Diavolii milanezi erau în delir. Încă un UCL
în vitrina de pe San Siro. De partea cealaltă, cormoranii erau devastaţi. Asteptaseră
15 ani pentru încă un mare trofeu şi fix atunci păreau să fi dat cu piciorul unei şanse uriaşe.
Cu toate acestea, întreaga tribună roşie a cântat la unison
You'll never walk alone, un imn ce nu s-a potrivit niciodată mai bine cu situaţia echipei din teren.
La vestiare,
Rafa Benitez era blocat psihic la fel ca şi jucătorii. Fără să cunoască prea multă engleză, spaniolul le-a spus jucătorilor doar un lucru:
să joace pentru cei care cântă afară.
Aşa s-a şi întâmplat. Gerrard şi compania au lăsat miza finalei deoparte şi au jucat din inimă, nu numai pentru fanii din tribune, ci pentru cei din întreaga lume. Pe fondul unei atitudini
lăsătoare a milanezilor care se considerau deja câştigători, Steven Gerrard a deschis drumul spre victorie în minutul 54 când a finalizat cu capul din interiorul careului. Reacţia căpitanului după gol a fost una cu adevarat a unui lider. În extazul fanilor din tribune care sperau la o revenire aparent imposibilă, Gerrard a fluturat rapid mâinile în aer sugerând tuturor că o răsturnare de situaţie nu este greu de realizat. La fel cum Liverpool nu a avut nici o reacţie după golul primit în minutul 1, nici Milan nu a dat vreun semn de mobilizare după reuşita lui Gerrard, astfel încat
Smicer a dus scorul la 2-3 în favoarea milanezilor doar 2 minute mai târziu printr-un şut din afara careului la care doar puterea lui Dumnezeu l-a ajutat pe Milan Baros să nu devieze mingea în aut de poartă. Pentru că ajutorul divin să fie până la capăt, cormoranii au primit o mână de ajutor şi în minutul 60 cand
Xabi Alonso a reuşit să trimită mingea în poarta lui Dida chiar dacă iniţial ratase penalty-ul obţinut de Gerrard.
Da, 3-3. Miracolul s-a produs. În doar 8 minute băieţii lui Rafael Benitez au reuşit să egaleze situaţia pe tabela, moment în care pentru fanii lui Liverpool finala nu mai putea fi pierdută.
Cu un
Dudek în mare formă, Liverpool şi Milan au ajuns după alte două reprize de prelungiri la loteria penalty-urilor unde cea mai importantă este inspiraţia jucătorilor. Acest lucru ne-a
arătat-o şi portarul lui Liverpool care printr-un joc energic de picioare acompaniat de cateva fluturări din maini a apărat 2 din cele cele 5 execuţii ale milanezilor, Serginho trimiţând mingea
mult peste poartă. O mână lăsată în urmă la ultimul penalty bătut de Shevchenko a facut din Liverpool regina Europei pentru a 5-a oară.
Un moment magic în adevăratul sens al cuvantului, şi cu atât mai frumos cu cât cormoranii au revenit de la scorul de 3-0 la pauză pentru Milan. Momentul tuturor. Momentul generaţiei lui Gerrard şi Carragher pentru care din păcate aceasta este singura performanţă majoră. Momentul lui Dudek care va rămane mereu în istorie pentru dansul sau de pe linia porţii. Momentul lui Rafa Benitez, un mare antrenor care a câştigat UCL-ul în primul an al său la Liverpool. Şi în final, momentul în care Liverpool şi-a mai facut câteva milioane de fani devenind una dintre cele mai iubite echipe de fotbal ale lumii.
Meciul s-a încheiat. Jucătorii se bucură la mijlocul terenului felicitându-l în primul rând pe Dudek pentru paradele de la penalty-uri. Acest moment este urmat rapid de înmanarea medaliilor iar in final, după ce toată echipa este felicitată de către conducatorii Uefa, liderul echipei şi omul meciului în acelasi timp,
Stevie G a ridicat trofeul deasupra capului ]n cel mai frumos moment al carierei sale şi a tuturor jucătorilor lui Liverpool. În tribune fanii erau in delir. Unii plângeau, alţii care au reuşit să reziste emoţiei se bucurau ca nebunii imbrăţişându-se sau ţipând.
Doar un miracol a făcut ca Liverpool să revină în acea seară, iar pentru acest lucru trebuie să îi mulţumim în primul rând lui Dumnezeu. Un moment nu numai de fotbal, ci şi de viaţă. După cum
am spus un moment din care toţi au de învăţat de la o echipă care a oferit fotbalului momente cu adevărat unice.
AC Milan: Dida, Cafu, Maldini, Stam, Nesta, Gattuso (Rui Costa 112), Seedorf (Serginho 86), Pirlo, Kaka, Shevchenko, Crespo (Tomasson 85).
Goluri: Maldini 1, Crespo 39, 44.
Liverpool: Dudek, Finnan (Hamann 46), Traore, Hyypia, Carragher, Riise, Gerrard, Luis Garcia, Alonso, Kewell (Smicer 23), Baros (Cisse 85).
Goluri: Gerrard 54, Smicer 56, Alonso 59.
A
rbitru: Manuel Enrique Mejuto Gonzalez (Spain).
Acest articol fost trimis de Florin Lazar
