vineri, 30 aprilie 2010
Calificare ratată dramatic !
Autor:
Anonim
joi, 29 aprilie 2010
Retur cu Atletico !
Astă-seară se vor juca meciurile retur în semifinalele Europa League. Pe Anfield Road, Liverpool va întâlni echipa Atletico Madrid. În tur, madrilenii au învins cu 1-0. Este greu pentru Liverpool dar nu imposibil. Sperăm într-o calificare a lui Liverpool.
Autor:
Anonim
luni, 26 aprilie 2010
'Abia aşteptăm să jucăm joi !'
"Trebuie să gândim pozitiv de la începutul jocului şi să tragem fanii după noi pentru a ne susţine ca să putem obţine victoria. Am mai fost în situaţia asta şi am reuşit să trecem. Echipa gândeşte pozitiv în ceea ce priveşte meciul de joi. Pot să vă garantez !" a declarat el-capitano, în aşteptarea meciului de joi seara.
Autor:
Anonim
duminică, 25 aprilie 2010
Victorie la pas !
Liverpool a învins astăzi pe terenul celor de la Burnley cu scorul de 4-0. După ce la pauză era doar 0-0, Liverpool s-a mobilizat şi a început bine repriza a doua, deschizând scorul în minutul 52 prin Steven Gerrard. Acelaşi Gerrard a dublat avantajul în minutul 59, printr-un şut superb, fără speranţe pentru portarul gazdelor. Maxi Rodriguez a marcat primul său gol pentru Liverpool în minutul 74, urmând ca Ryan Babel să puncteze pentru 4-0 în minutele de prelungire. Ne îngrijorează puţin schimbarea lui Kuyt din minutul 48 după o accidentare. Sperăm să nu fie ceva serios, şi să poată juca cu Atletico.
Aşadar, mai sunt şanse pentru locul 4 care duce în UCL. Locul 4 este ocupat de Tottenham cu 64 de puncte, locul 5 de Aston Villa cu 64, locul 6 de Manchester City cu 63 şi locul 7 de Liverpool cu 62. Tottenham şi City au un meci în minus chiar între ele două, pe City of Manchester Stadium.
Autor:
Anonim
Avem două ţinte fixe în domeniul transferurilor !

*The Reds* vor neapărat să-l aducă pe Rafa Van der Vaart, dar nu vor închide ochii nici la aducerea lui Karim Benzema. Liverpool are concurenţă serioasă în privirea lui Benzema. Rivala de la United, vrea să îl transfere şi ea.
Autor:
Anonim
Abonați-vă la:
Postări
(
Atom
)
Arhivă
-
▼
2014
(
191
)
- ► septembrie ( 15 )
-
►
2013
(
482
)
- ► septembrie ( 50 )
-
►
2012
(
804
)
- ► septembrie ( 56 )
-
►
2011
(
989
)
- ► septembrie ( 73 )