joi, 17 martie 2011

Aquilani se poate întoarce la vară

   
   Veştile conform cărora Juventus l-ar lua definitiv pe Aquilani la Liverpool, par a fi îngropate. Cormoranii l-au împrumutat pe italian la Juventus cu opţiune de cumpărare în vară, dar presa din Italia susţine că 'Bătrâna Doamnă' nu va plăti 15 milioane de lire sterline pe Aquilani. Afacerea se va realiza doar în cazul în care Liverpool va lăsa la preţ, ceea ce este puţin probabil. 

   Pe de altă parte, italienii încearcă să mute repede în cazul în care Aquilani va reveni pe Anfield. Se pare că mijlocaşul lui AC Milan, Andrea Pirlo, a fost ofertat deja de Juve, contractul bătrânului mijlocaş cu diavolii milanezii încheindu-se la vară.

   Vom vedea la finalul sezonului dacă Aquilani va reveni pe Anfield aşa cum este programat, sau dacă va fi vândut celor de la Juventus. 

Reina - poate cel mai bun portar din lume

   
   Kenny Dalglish a salutat a 300-a aparenţă a spaniolului din poarta lui Liverpool, Pepe Reina, aparenţă care se va realiza în această seară la meciul cu Braga. Managerul de pe Anfield îl consideră pe spaniol ca fiind unul dintre cei mai buni portari din lume.

      " În opinia mea, Reina este fără doar şi poate unul dintre cei mai buni portari ai lumii. Ştiu că nu prea joacă la naţională, dar asta este opinia mea. El a fost şi este un jucător fantastic pentru acest club şi reprezintă un mare plus pentru noi. Dacă Steven Gerrard sau Jamie Carragher nu joacă, el este căpitanul nostru. " a declarat scoţianul.

   În această seară, Liverpool se va duela cu Sporting Braga pentru un loc în sferturile Europa League. Această competiţie este poate ultima şansă pentru cormorani de a prinde un loc de cupă europeană la anul. Sperăm ca echipa noastră să se califice, şi credem cu desăvârşire că se va întâmpla acest lucru, pentru că Anfield-ul reprezintă un mare avantaj pentru noi la aceste genuri de meciuri.

miercuri, 16 martie 2011

Europa League - prima prioritate pentru Liverpool

   
   Kenny Dalglish a susţinut la conferinţa de presă de astăzi, că Europa League este principala prioritate a cormoranilor în acest sezon. Poate mulţi nu ştiu, dar Liverpool trebuie să termine pe locul 5 în Premier League pentru a juca şi în sezonul viitor în Europa League. Locul şase ducea şi el în Europa League, dar Birmingham City a dat planurile peste cap. Ei au câştigat cupa în faţa lui Arsenal, iar acest trofeu îi duce pe albaştrii în Europa League, locul 6 rămânând în afara cupelor europene. Cum atingerea locului 5 este dificilă, doar câştigarea Europa League îi va duce pe cormorani în grupele Europa League la anul. 

   Managerul cormoranilor este foarte încrezător că echipa sa va obţine un rezultat bun mâine seară, pentru a-şi continua drumul către finala de la Dublin.

     " Vrem să jucăm la cel mai înalt nivel posibil. Ca să facem acest lucru, trebuie să câştigăm meciuri şi sperăm să începem cu meciul de mâine seară. Suntem nevoiţi să câştigăm la două goluri pentru a rămâne în Europa League. Orice meci este important pentru noi. Ne-ar plăcea dacă am continua în cupele europene. "

     " Braga nu a jucat ofensiv nici în tur, dar mă aştept să arate aceeaşi atitudine şi mâine seară. " a mai adăugat Dalglish.

   Pepe Reina va bate un record mâine seară, el adăugându-şi în palmares a 300-a partidă pentru el sub tricoul lui Liverpool. Sperăm să obţinem calificarea mult dorită pentru a ne continua drumul spre finala de la Dublin. Simt că mâine va fi o seară minunată. Hai Liverpool !

FOTO : Cormoranii, pregătiţi pentru meciul cu Braga

   Liverpool se pregăteşte intens pentru meciul retur cu Sporting Braga, cormoranii având nevoie de o victorie la două goluri diferenţă pentru a se califica. Atmosfera este bună înainte de meciul de mâine, Liverpool pierzând în tur cu scorul de 1-0 în Portugalia. Fotograful cormoranilor a fost la Melwood pentru a surprinde cele mai bune cadre cu băieţii lui Kenny la treabă.


Canales sau Downing - soluţiile pentru atac ?

   Liverpool caută cu disperare în vară aducerea unui nou mijlocaş ofensiv (winger), care să rezolve problemele odată cu plecarea lui Ryan Babel. Dalglish i-a încercat acolo pe Jovanovic, Maxi Rodriguez, sau Joe Cole, dar aceştia au dat impresia că nu prea le place acel post şi nu au confirmat acolo. 

   Presa din Albion sugerează că Sergio Canales (Real Madrid) sau Stewart Downing (Aston Villa) ar putea rezolva problemele de pe acea parte. 

   Sergio Canales a fost adus de Real Madrid de la Racing Santander, iar în acest sezon a jucat doar şapte meciuri în echipa lui Mourinho. Tatăl lui a declarat că va discuta în iunie cu oficialii clubului de pe Bernabeu pentru a ajunge la o înţelegere în privinţa viitorului fiului său la Madrid.

   Stewart Downing a jucat foarte bine în acest sezon la Aston Villa, dar situaţia echipei de pe Villa Park, care este la doar două puncte de retrogradare, i-ar putea face pe aceştia să-şi piardă vedetele, printre care şi Stewart Downing. Kenny Dalglish este un admirator al winger-ului, încă de când acesta juca pentru Middlesbrough.

   Vom vedea în vară cine va veni şi cine va pleca de la Liverpool. Cu siguranţă vor pleca ceva jucători care nu au confirmat, dar vor veni cu siguranţă nume grele pe Anfield.

LFC ROMÂNIA | Comunitatea fanilor lui Liverpool din România © 2008.