luni, 12 noiembrie 2012

Aspecte importante după meciul etapei ...


   Bătălia tactică a celor doi antrenori a fost observată de către majoritatea analiştilor sportului rege, care au încercat să ţintească cele mai esenţiale aspecte ale jocului fiecărei echipe.

   Dacă Di Matteo a continuat cu acel 4-2-3-1 cu care ne-a obişnuit în acest sezon, Brendan Rodgers a ales să abordeze un 3-5-2, pe parcursul întâlnirii de astăzi.

   O primă chestie de abordat este reprezentată de greşeala de marcaj comisă la ambele goluri. În minutul 20, Daniel Agger l-a scăpat din marcaj pe John Terry, care a marcat. Poţi să joci cu 3,4,5 sau 6 fundaşi, însă marcajul trebuie respectat mereu. Sincer, nu mă aşteptam ca jucătorul danez să comită o asemenea eroare. Dacă era Wisdom, poate mai închideam ochii ... însă în cazul lui Agger, niciodată. O situaţie aproape sinonimă a fost şi la golul lui Suarez, atunci când Ramires l-a scăpat puţin din marcaj pe jucătorul uruguayan, care nu a iertat.

   Al doilea lucru ce trebuie subliniat - mobilitatea lui Wisdom. Acest tânăr jucător a jucat ca fundaş dreapta, iar în acest meci, a fost folosit ca fundaş central-dreapta, fiind unul dintre cei trei jucători de bază care alcătuiau linia defensivă. Să fie acesta noul Branislav Ivanovic, noul Sergio Ramos?

   De asemenea, a treia chestia importantă care merită subliniată este reprezentată de jocul bun al lui Jose Enrique. Se pare că spaniolul a fost folosit ca aripă, fugând din deal în vale, de pe plan ofensiv pe plan defensiv. Totuşi, pe la mijlocul reprizei secunde, Rodgers a revenit la acel 4-3-3 clasic, datorită faptului că aripile experimentale ale sale (Johnson şi Enrique) nu au avut un impact masiv asupra jocului. Lăsând la o parte aceste lucruri, trebuie luată în calcul prestaţia lui Jose ca aripă.

   Al patrulea lucru de remarcat este evoluţia schimbătoare a lui Joe Allen. 3-5-2 nu pare o formulă plăcută pentru jucătorul galez, care a pierdut foarte des mingea, oferindu-le adversarilor şansa de a înainta periculos spre poarta lui Brad Jones. Totuşi, după ce Rodgers a revenit la 4-3-3, jocul lui Allen a luat o întorsătură grozavă, revenind pe drumul cel bun.

   Brendan va analiza această partidă cu siguranţă. După părerea mea, cred că ar fi bine dacă ar stabili o aşezare caracteristică stilului de joc al formaţiei noastre, plasând jucătorii potriviţi la locurile potrivite. Perioada de transferuri se apropie, iar managerul nord-irlandez îşi va întări echipa, încercând să ajungă până pe poziţia a patra, ceea ce cred eu că nu este greu de atins. Cu toţii ne dorim să fim acolo sus la finalul acestui sezon şi sunt de părere că aşa va fi. Liverpool va reveni în Big4!

Comentarii (15)

Se încarcă ... Autentificare în ..
  • Logat ca
Autentificare sau înscriere pentru a comenta.
Suarez,si atat.
YNWA ! Liverpool !
Răspunde
Deci nu mai suport!BR trebuie sa plece!Ne-a adus dn lac in put asta!Sa vina Rafa Benitez inapoi!BR nu e deocamdata antrenor de echipa mare, pai ma,sa duci liverpool pe locul 13 in PL e RUSINE!Nici macar la transferuri nu sa descurcat:a transferat o petarda ca Borini si l-a imprumutat pe Caroll si am ramas doar cu un singur atacant central:Luis Suarez!Daca nu era Suarez eram pe ultimul loc in PL!
Benitez e antrenor adevarat!El a facut minuni in mandatul sau!Sa duci o echipa care depindea de Owen(care plecase) in Finala UCL sa fii condus cu 3-0 sa faci 3-3 si sa castigi la penalty-uri e mare lucru!Si Rafa a facut tot timpul numai transferuri bune cu bani putini:Alonso,Arbeloa, Riise, Riera,Reina,Skartel,Agger,Johnson .. si cand a facut transferuri de bani multi excelente:Torres, Mascherano, Kuyt...
Rafa a avut poate doar 2 transferuri ratate:Aquilani si Keane.
Ganditi-va putin!Benitez a luat echipa cam in aceasi situatie ca si BR si diferentele sunt destul de mari!
Nu zic ca BR nu ar fii antrenor bun dar e neexperimentat si ii trebuie vreo 3-4-5 ani sa cntropeasca o echipa buna,pai domnule,decat sa ne faci de ras mai bine nu!
Pana si la tactici Benitez e superior lui BR!Pai omule nu inteleg nimic din asezarea echipei!Nu e nici 4-2-3-1 nici 4-3-3 defensiv,iar in meciul cu Chelsea chiar nu am inteles nimic din asezare!Si stilul de joc enerveaza!Pai facem o posesie de 80% nu ajungem decat foarte rar in careu si rtam foarte mult iar apararea care trebuia sa fie cea mai buna e PRAF!La Benitez atacul era letal si apararea imperiala,avea o asezare bine definita,stil de joc excelent,echipa compacta....
Răspunde
2 răspunsuri · activ acum 648 săptămâni în urmă
Dacă te uiţi pe pagina 'Istoria clubului', îţi dedic penultimul citat al lui Bill Shankly. Însă, ca să nu te mai osteneşti, ţi-l fac chiar eu cunoscut: "Dacă nu ne susţineţi la înfrângere, atunci nu ne susţineţi nici la victorie. " Trăiască Bill Shankly! Un om cu o gură de aur.

Dacă tu nu eşti mulţumit de rezultatul pe care l-am scos pe terenul lui Chelsea, având în vedere lotul pe care îl avem ... nu mai am ce să spun. Nu suntem în România noastră ca să schimbăm 3 antrenori în jumătate de an. Acolo e Anglia ... Răbdare oameni buni! :)
Răspunde
Una e s susti echipa si alta antrenorul!Am avut o vara intreaga sa facem transferuri dar nimic,nu am fost in stare sa dam 5-6 milioane de Dempsey sau pe Walcott cu 10 mil sau Huntelaar cum bani mai multi sau sa-l imprumutam pe Tello sau sa-l transferam pe Siggurson sau multi altii Poti sa stii ca nu sunt adeptul chimbarilor dese de antrenori dar cand acesta face echipa de ras e altceva!Daca era antenor adevarat avea o idee de joc bine definita,dar el are in minte doar posesie,pai omule uitate la barca ca cu Celtic a avut 89% posesie si a pierdut!In plus acest stil de joc de pase e foarte lent si nu putem profita de viteza unor jucatori gen Suarez si Sterling.
Răspunde
Eu nu vreau sa schimb pe nimeni si nu nu vreau sa plece nimeni, dar cred ca mai bun era RAFA. Nici macar capitanul fantastic nu mai straluceste cum stralucea, ins e clar ne asteapta un drum, lung plin de furtuni pana are sa vedem un cer senin. Go Lfc!!!
Răspunde
Sincer, mi-a trecut şi mie prin cap de multe ori numele lui Rafa Benitez, însă avem un antrenor, iar acesta este Brendan Rodgers. Poate nu are experienţa lui Rafa, iar aici vă dau dreptate, însă sunt sigur că prin dorinţa sa de afirmare, va căpăta experienţa.

SilviuLFC, nu văd cum ne-a făcut Rodgers de ruşine. Nu a fost prins prin cluburi beat, cu vreo cinci femei pe lângă el, nu l-au fotografiat aştia din presă când voma la coborârea din taxi. Ba chiar, am auzit doar cuvinte de laudă la adresa lui. Toată ziua este la Melwood şi face diferite analize, iar ideile sale îmi plac. Meciurile oficiale pe care le-a condus din postura de antrenor al cormoranilor au început acum trei luni de zile, aşa că, nu mă aşteptam la rezultate miraculoase, însă sunt aproape absolut sigur că vom prinde locul 4 la finalul acestui sezon. :D
Răspunde
Prin cuvantu RUSINE ma refer la:
-pozitia in clasament
-joc neconvingator
-WBA 3-0LFC,LFC 0-0 Stoke City,Sunderland 1-1 LFC
-Doar 2 victorii in 11 etape e chiar RUSINOS pentru o echipa care vrea in UCL
-inconstanta
-ne bazam pe un singur jucator,care daca nar fii fost eram pe ultimul loc .

Prin RUSINE se intelege rezultatele acestuia.Pai ma daca nu poti castiga cu UTD,Chelsea,Arsenal sau City macar batele in plm pe WBA, Sunderland,Stoke,Everton si astea ,intelegi la ce ma refer?
Răspunde
Am înţeles la ce te referi, însă nu consider că termenul 'ruşine' este cel mai potrivit pentru Brendan Rodgers. Cred că ar fi mai bine dacă am aştepta perioada din iarnă, acolo unde sunt sigur că vom avea parte de nişte transferuri bune. Ne bazăm pe un singur jucător în atac pentru că nu avem alţii. Pacheco, Yesil ... ce vrei să faci cu ăştia?! Nu sunt pregătiţi pentru un asemenea nivel. Vedem la iarnă ...
Răspunde
in iarna sper sa vina Huntelaar....tinand cont ca a mai jucat cativa ani in atac alaturi de Suarez
Răspunde
la Ajax
Răspunde
Dar cel maimult ma enerveza faptul ca ne-am tot laudat ca aducem super jucatori si ...
Pai ma nu trebuia sa-i de drumul lui Caroll pana nu aducea inclocuitorul.Pai ma am si am avut niste tinte.... Depmsey tot sa dat transferat la LFC si l-a luat Tottenham cu 6 milionane,pai ma nu avem atatia bani???Nu ca ma impresionat vreodata Clint dar daca a fost o tinta importanta dc nu l-a luat???La fel si Theo Walcott,nu avem 10 milioane sa-l luam ca vrea sa plece dracului de la Arsenal si nu-si prelungeste contracul + ca era fan LFC in copilarie
Sau mai era Gaston Ramirez care era jucator bengos ni la suflat Southampton pentru 12 milione de lire!Sau mai era Adam Johnson care ziceati ca este tehnic si ca City ii da drumul dar ni l-a suflat Sunderland pentru 10 milioane de lire!

Asta e lipsa de profesionalism!
Răspunde
2 răspuns · activ acum 648 săptămâni în urmă
Aici îţi dau dreptate. A greşit Rodgers când i-a dat drumul lui Carroll, fiind sigur că îi va aduce un înlocuitor, iar acum suferă. Totuşi, şi-a asumat greşeala şi a spus după ce s-a încheiat perioada de transferuri că dacă ştia că nu se concretizează vreun transfer, nu-i dădea drumul lui Andy. Sper ca în iarnă să nu mai lăsăm totul pe ultima sută de metri, aşa cum suntem obişnuiţi.
Răspunde
poate daca chelsea il cumpara pe falcao ,am avea o sansa pt torres
Răspunde
Nu ştiu de mai vine Torres înapoi. Probabil ar vrea, însă nu cred că Liverpool ar mai fi interesată.
Răspunde
2 răspuns · activ acum 648 săptămâni în urmă
Eu as zice invers,Liverpool l-ar vrea dar Torres nu cred ca si-ar dori sa se intoarca,are salariu bun,castiga trofee...
Răspunde

Comments by

LFC ROMÂNIA | Comunitatea fanilor lui Liverpool din România © 2008.