sâmbătă, 24 august 2013

AVANCRONICĂ: Aston Villa v Liverpool

Villa Park, un stadion frumos, cu tradiție.
     După victoria din prima etapă, Liverpool este pusă din nou la încercare, de această dată pe teren străin. Aston Villa ne așteaptă în Birmingham, gata să ne fure toate punctele puse în joc, încurajați fiind de forma bună pe care o traversează și de moralul ridicat pe care îl au în acest început de sezon.

     În prima etapă, noi i-am răpus pe Stoke, scor 1-0, pe teren propriu, iar ei au trecut de Arsenal, surprinzător, cu scorul de 3-1, chiar pe Emirates Stadium. De asemenea, au mai disputat o partidă pe terenul lui Chelsea, tot în Premier League, dar au fost învinși cu scorul de 2-1, destul de greu, după cum afirma Jose Mourinho. 

Aston Villa


     Principala armă a echipei lui Paul Lambert este Benteke, atacant care a marcat deja trei goluri în două partide din campionatul britanic. A fost remarcat și de Rodgers, care va încerca să ia toate măsurile pentru a-l bloca. Îi va fi destul de greu belgianului, în fața unui cuplu solid de fundași centrali, format din Kolo Toure și Daniel Agger. 

Benteke, talismanul lui Lambert.

     O statistică interesantă spune că Aston Villa a primit câte un gol în fiecare dintre ultimele 11 partide disputate pe Villa Park.

     Clark, Baker, Herd și N'Zogbia sunt jucătorii aflați în dubii, având probleme medicale.

Liverpool


     Cormoranii privesc cu încredere această partidă, având o dorință foarte mare de a triumfa pe un teren unde nu câștigă oricine. Luis Suarez este în continuare suspendat, Coates accidentat, iar Luis Alberto ar putea să debuteze în Premier League. De asemenea, Aly Cissokho are mari șanse să fie inclus pe lista jucătorilor, ocupând un loc pe banca de rezerve.

Sturridge, omul nostru, marcatorul nostru.

     Dacă Villa se bazează pe Benteke, noi ne bazăm pe Sturridge, jucător care a marcat 7 goluri în ultimele 6 partide din Premier League. O cifră frumoasă pentru un atacant, zic eu.

     Totuși, Villa Park este un stadion destul de plăcut pentru Liverpool, care a triumfat în sezonul trecut aici, scor 2-1, după golurile marcate de Gerrard și Henderson. De asemenea, în ultimele 14 partide de pe terenul echipei din Birmingham, Liverpool a primit doar 5 goluri. Interesant.

Jucători de urmărit


     Trebuie să fim atenți la câțiva jucători de-ai adversarilor. Brad Guzan este un goalkeeper care îmi este pe plac și sper să-l învingem fără a întâmpina o prea mare opunere din partea lui. Vlaar, un fundaș central cu experiență, dar mai ales cuplul de trei atacanți, Weimann, Agbonlahor și Benteke ... mare atenție la combinațiile dintre aceștia.

     În ceea ce ne privește, sunt interesant de modalitatea pe care o alege Rodgers pentru a-l bloca pe Benteke.

Arbitraj și TV


     Mark Clattenburg va arbitra această întâlnire, care va fi transmisă în regat de SkySports 1. În România, încă nu s-a definitivat situația legată de transmiterea campionatului britanic.

Concluzii


     Mă aștept la o partidă dificilă, mult mai dificilă decât cea cu Stoke. Aston Villa ne va pune probleme, dar sper să gestionăm bine toate situațiile și să ieșim învingători la finalul celor 90 de minute. Startul de sezon este esențial, iar o victorie în partida de astăzi m-ar bucura enorm. Totuși, ne va fi greu.

LFC ROMÂNIA | Comunitatea fanilor lui Liverpool din România © 2008.