Finalul acestui an calendaristic este foarte periculos pentru noi. O singură partidă pe teren propriu, contra celor de la Cardiff, și trei deplasări pe terenurile lui Tottenham, Manchester City și Chelsea. Patru partide din care trebuie să scoatem cât mai multe puncte. Oare ne vom descurca?
O întrebare care nu beneficiază de prea multă încredere, mai ales când știi că nu te vei putea baza pe Sturridge și Gerrard, două piese grele. Primul revine prin februarie, iar al doilea, stă vreo 6-7 săptămâni pe bancă.
Sturridge, o mare absență din primul unsprezece. |
Urmează partida cu Spurs. Jucăm la ei, pe White Hart Lane, un teren pe care nu am câștigat din 2008. Scorul cel mai des întâlnit pare a fi un 2-1 pentru gazde, însă sperăm că acesta nu se va repeta și în cazul acestei dispute. O mare problemă, pe lângă indisponibilitatea celor doi menționați mai sus, este legată de posibila absență a lui Jordan Henderson. Se pare că tackling-ul lui Nolan a fost destul de puternic, iar mijlocașul britanic a trebuit să plece de la stadion cu o protecție aplicată asupra piciorului cu pricina. Vă dați seama ce experiență vom avea la mijlocul terenului, ținând cont de aceste absențe. Probabil Lucas și Allen vor juca la închidere, urmând ca în fața lor să fie o linie formată din Sterling, Coutinho și Alberto/Moses. Ne va fi greu, foarte greu. Villas-Boas va căuta să profite de situația noastră nasoală.
După, primim vizita lui Cardiff. Aici trebuie să luăm toate punctele.
Gerrard, greu de înlocuit. |
Mai apoi, ne așteaptă două deplasări infernale. Prima, pe terenul lui Manchester City, acolo unde cetățenii au numai victorii. La prima vedere, trebuie să recunosc că părerea mea despre această deplasare nu este prea bună. O furăm serios acolo, dar sper la un egal.
Meciul cu Chelsea este la fel de greu. Mourinho, destul de motivat, dar sperăm că Brendan îi va răspunde unuia dintre mentorii săi cu o monedă mult mai valoroasă.
Cum spuneam, avem un final de an infernal. Mă gândesc cu câte puncte obținute din aceste patru partide aș fi mulțumit? În principiu, cu 6 puncte, dar sper la 8 ... sau poate chiar la mai multe.