Supunem și aceast teritoriu? |
După victoria răsunătoare de pe Old Trafford, Liverpool joacă din nou în deplasare, de această dată pe terenul lui Cardiff City, formație care se zbate în zona fierbinte. Gazdele doresc puncte, noi la fel. Ne vom lămuri cum stă treaba la ora 17:00, în direct pe Eurosport.
Scurtă prezentare ...
Ole Gunnar Solskjaer se bâlbâie pe banca echipei galeze, nereușind să obțină rezultatele dorite, dar totuși, Cardiff se află la trei puncte de salvare. Ce-i drept, întreaga bătălie de la retrogradare este strânsă.
Rămân la părerea că patronul echipei de pe Cardiff City Stadium a făcut o mare greșeală când l-a dat afară pe Malky Mackay, omul care a făcut posibilă promovarea.
Pe teren propriu, echipa lui Solskjaer vine după o victorie în fața lui Fulham, scor 3-1, rezultat care le-a acordat puțină încredere și speranță că pot obține mai mult. Partida care a succedat această victorie nu a adus rezultatul așteptat (Everton 2-1 Cardiff), dar galezii își pun toată baza în duelul cu Liverpool. Mai au nouă finale până la final.
Liverpool se află într-un moment de glorie al ultimilor ani. Locul secund din Premier League este pe deplin meritat de băieții lui Brendan, care îi suflă în ceafă lui Chelsea, formație ce o întâmpină în această etapă pe Arsenal.
Etapa trecută, cormoranii și-au confirmat statutul de echipă puternică, candidată la titlu, prin acea victorie împotriva rivalilor din Manchester.
Așteptările sunt mari, o victorie fără prea mari probleme fiind așteptată în această etapă.
Informații echipe
Cardiff are doi jucători incerți pentru acest duel: Ben Turner și Andrew Taylor. Aceștia au probleme medicale, la fel ca și căpitanul Hudson, indisponibil pentru tot restul sezonului.
Caulker, fundaș de bază în defensivă, a fost asimilat cu numele clubului nostru. Chiar dacă nu este adevărat acest zvon, merită totuși să aruncăm un ochi asupra evoluției lui.
Liverpool este o echipă aproape completă, exceptându-l pe Jose Enrique, jucător accidentat, dar într-un plin proces de recuperare. Sakho a declarat că este pregătit să joace, iar Lucas a și intrat în derby-ul cu United. Rămâne de văzut dacă mijlocașul brazilian va începe ca titular sau Brendan va prefera să meargă în continuare pe primul unsprezece victorios în ultima perioadă.
Predicția mea ...
Din ce am auzit, Cardiff a avut o evoluție mai mult decât decentă pe Goodison Park, etapa precedentă. Cică meritau egalul. Cu victoria dinainte, împotriva lui Fulham, totul începe să se lege, dar cred că Liverpool este o nucă prea tare pentru galezi. În acest moment, cormoranii sunt greu de oprit, ceea ce mă face să cred că ne vom adjudeca toate punctele pe Cardiff City Stadium. Merg pe un 0-3.