luni, 20 septembrie 2010

Roy Hodgson : " Meritam un egal ! "

   ROY HODSON CREDE CĂ LIVERPOOL MERITA UN EGAL PE OLD TRAFFORD ÎN COMPANIA CELOR DE LA MANCHESTER UNITED.
  
    Antrenorul cormoranilor a declarat că este mulţumit de jocul prestat de echipa sa în meciul cu Manchester United, şi chiar este mai bun decât cel făcut cu Birmingham şi WBA, consideră el. Hodgson a declarat la conferinţa de după meci :
 
     " Cred că meritam un egal. Avem un start dificil de sezon, dar am crescut în joc faţă de meciurile cu WBA şi cu Birmingham. Am jucat contra unei echipe de top. Scopul nostru este să jucăm cât mai bine, să ajungem în Champions League, şi cred că pe asta va trebui să mă focalizez.  În prima repriză United a jucat bine, dar noi am început repriza a doua mai bine, am liniştit puţin joc, pasând mai mult, dar nu am fost clari în pasa finală, dar am jucat mai bine în repriza a doua. Ne-am apărat slab ! "  .
 
    
   Sperăm şi noi ca fani ai clubului, ca Liverpool să joace cât mai bine, să progreseze, şi astfel vor apărea şi rezultatele. 


LFC ROMÂNIA | Comunitatea fanilor lui Liverpool din România © 2008.