sâmbătă, 27 septembrie 2014

Merseyside derby, meciul căpitanilor



Acest derby a fost meciul căpitanilor, fiecare marcând câte un gol unul mai frumos decât celălalt.
Gerrard a deschis scorul dintr-o lovitură liberă cu un şut aproape de vinclul porţii, iar Jagielka... când ne vedeam deja cu cele trei puncte, a reuşit să ne destrame visele marcând un super gol.

 Unul din jucătorii remarcaţi a fost Lallana, a alergat enorm şi a facut foarte bine faza defensivă.
Balotelli a avut câteva incursiuni din care a reuşit să obţină şi lovitura liberă din care a marcat Gerrard. A avut o bară şi un şut periculos la lovitură liberă, el e leul din atacul nostru, sunt de părere jocul nostru are nevoie de mai multă agresivitate.

 Un jucător slab mi s-a părut Moreno, nu face un marcaj strâns la adversar, lăsându-l să paseze.
De la începutul sezonului avem acelaşi stil de joc... plictisitor.
Ori relaţia dintre jucători şi Rodgers s-a înrăutăţit, ori tehnicianul nostru adoptă strategiile greşite.

Marţi jucăm în Champions League împotriva celor de la FC Basel, să sperăm că nu ne vom apăra pe două linii aşa cum am facut-o pe finalul acestui meci.
Soluţii ofensive sunt, trebuie inspiraţie din partea antrenorului, ambiţia jucătorilor şi astfel marţi ne putem aştepta la un joc plăcut şi criticile la adresa tehnicianului să înceteze.

Y.N.W.A.!



miercuri, 24 septembrie 2014

Succes în Capital One Cup


Se pare că această cupă nu reprezintă un interes prea mare pentru noi, Breandan a introdus în primul     unsprezece echipa a doua.

Am reuşi rapid deschiderea scorului prin Rossiter, un jucător de numai 17 ani.
Mignolet a avut câteva intervenţii de-a dreptul miraculoase!
În a doua repriză cei de la Middlesbrough au reuşit egalarea prin Adam Reach.

Scorul după cele 90 de minute a fost 1 -1.
Brendan, la introdus pe Suso în prelungirile acestui meci, acesta descurcîndu-se minunat, chiar a şi marcat, parcă făcându-i în ciudă lui Rodgers, care dă dovadă de o încăpăţânare incredibilă, nedorind titularizarea acestuia nici măcar în echipa a doua.

În ultimile faze ale meciului Toure aduce bucuria pe chipul suporterilor adverşi, faultând în interiorul careului.
Penaltiul fiind transformat fără probleme de Bamfod, astfel trimiţând meciul la penaltiuri.

La penaltiuri eram să intrăm în istorie, s-au executat 30 de penaltiuri, recordul fiind de 48.
Doar trei penaltiuri au fost ratate!
Din tabăra noastră doar Sterling a ratat!
Am învins cu 14 - 13 la penlatiuri.

Tinerii nostri au arătat că pot şi au făcut cel mai frumos meci din această etapă de Capital One Cup!

Vă invit să vă daţi cu părere despre evoluţia lui Suso şi dacă merită să facă parte din prima echipă.


marți, 23 septembrie 2014

Liverpool v. Middlesbrough

Rickie Lambert e anuntat titular pentru meciul de diseara
Inainte de toate, sunt sceptic inainte de meciul cu Boro, pentru ca jucam cu echipa a doua, pentru ca echipa noastra nu a aratat o forma tocmai buna in ultimele meciuri (vorbind despre prima noastra echipa, nu a doua), si pentru ca Boro vine dupa 3 victorii consecutive in campionat (liga a doua engleza).

In ultima confruntare, Liverpool s-a impus cu 2-1, asta intamplandu-se in 2008, in Premier League. Din ultimele sase confruntari, Liverpool a castigat 5, una terminandu-se la egalitate.

Doar Dean Whitehad si Jonathan Woodgate sunt nume cunoscute pentru mine, dar ambii vor absenta, primul pentru ca isi ispaseste pedeapsa dupa ce a luat un rosu, iar cel de-al doilea pentru ca e accidentat. In rest, sunt numai jucatori anonimi, dar asta nu inseamna ca vom infrunta o echipa nemotivata, care vine pe Anfield sa se supuna.

Liverpool trebuie sa alinieze o alta formatie dupa meciul cu West Ham, dar mai ales inainte de meciul cu Everton; o formatie mai fresh, mai flamanda (sper), dar mai neexperimentata. Una din formatiile de mai jos e posibil sa alinieze Brendan:



By the way: o sa fie pe undeva un meci emotionant pentru Brad Jones, pentru ca portarul nostru da piept cu fosta sa echipa, dar si pentru Daniel Ayala, fundasul lui Boro, fostul nostru fundas care vine pentru prima data pe Anfield in postura de adversar.

Sa speram ca il vedem la lucru pe Suso, jucator care poate schimba soarta unui meci, la fel si Markovic, sau Lallana.

Bring it on!


luni, 22 septembrie 2014

Perioada grea


Am vrut sa scriu dupa meciul cu West Ham, sa scriu lucruri optimiste despre echipa, lucruri care sa va faca sa sperati ca echipa nu e chiar asa de prabusita, dar inainte sa va conving pe voi, mi-a fost greu sa ma conving pe mine ca suntem bine.

E adevarat, ne lipseste Suarez, si ne lipseste al dracului de mult. A sclintilat pe parcursul precedentului sezon, si doar asta a facut ca echipa sa para buna per total, faptul ca atacul a fost foarte productiv. E greu sa nu ii duci lipsa unui atacant care ti-a produs aproape 50 de goluri intr-un sezon, vorbind aici de goluri si de asisturi.

Incecand sa privesc si partea pozitiva a lucrurilor, sa spun cate ceva despre Liverpool-ul de sub comanda lui Brendan. Da, Brendan a preluat echipa intr-o perioada neagra a clubului, bla-bla-bla... nu asta e ideea. Ideea e ca a luat o echipa de pe locul 8, si a facut-o de locul 2 in (cat?) 18 luni. La asta ma tot gandesc, ca a facut echipa sa mearga bine cu nu cine stie ce staruri. Deci, acum de ce nu ar face-o sa mearga bine? Problema in momentul asta e timpul, pentru ca jucam trei meciuri pe saptamana si pentru ca toata suflarea cormorana asteapta o continuitate a rezultatelor din ultimul sezon, continuitate care este imposibila prompt.

Nu ma indoiesc de calitatile de manager ale lui Brendan, stie sa le insufle lucruri pozitive jucatorilor, sa ii motiveze, sa ii faca sa rada, are o relatie calda cu jucatorii, fara dubiu. Nu l-am auzit niciodata pe managerul nostru sa critice echipa dupa un meci, sa ii reproseze ceva unui jucator, sau sa tipe la un jucator ca nu a facut un lucru in timpul meciului. E un manager contemporan Brendan, cu toate calitatile pe care le are orice alt manager de clasa mondiala.

Sunt la fel de dezamagit de prabusirea echipei ca si voi, si sunt la fel de surprins. Asta nu inseamna ca tradez echipa. Sa scriu un lucru negativ despre echipa, o sa fie ultimul lucru pe care o sa ma vedeti ca il fac. Sau sa gandesc un lucru negativ de spre echipa? Echipa care imi da atatea lucruri de trait la fiecare meci? Nu. Refuz complet sa o privesc dintr-un punct de vedere intunecat. 

Inca avem lideri in echipa, lideri care trebuie sa ia echipa in mana, iar jucatorii pe care i-am adus au o groaza de potential, si nu ar mai trebui sa ii desfiintati dupa o oarecare infrangere, doar pentru ca au gresit o faza. 

E o perioada grea, dar asta nu ma face sa nu astept meciul de maine cu Middlesborough ca pe un derby.


duminică, 21 septembrie 2014

Greu pe două fronturi



Încă un esec în campionat şi speranţele de a termina pe un loc fruntaş scad cu ficare înfrângere pe care o suferim.

 În urma partidei de azi, nu rămâne decât să-i felicit pe cei de la West Ham pentru victorie.
Au reuşit să marcheze de trei ori, iar noi... cu greu am reuşit să marcăm un gol.

 În minutul 6 deja era 2-0 pentru West Ham, primul gol l-am primit dintr-o fază fixă (apărare dezorganizată), iar al doilea gol pot spune că a fost un gol norocos, Sakho greşind centrarea, a trimis migea peste Mignolet, reuşing un gol superb.

Spre finalul primei părţi Balotelli reuşeşte un stop impecabil, însă a şutat în adversar, mingea sărind cu noroc la Sterling, acesta marcând cu un şut puternic la colţul lung.

În partea a doua a meciului a intrat şi Adam Lallana,aducând puţină fantezie jocului nostru.
Chiar şi cu Lallana în teren ,nu am reuşit decât să ţinem de minge fără a ne crea mari ocazii de gol şi pe finalul meciului, Wes Ham "a răsucit cuţitul în rană" , a înscris şi golul trei, stabilind scorul final.

 Parcă totul s-a prăbuşit după plecarea lui Suarez. Plecând un singur jucător de bază şi aducând alţi zece, sperând să facem faţă pe două fronturi, parcă soarta ne este potrivnică... în Champions League am reuşit cu mari emoţii să smulgem cele trei puncte celor de la Ludogorets, iar în campionat ne rugăm meci de meci să nu primim gol şi poate ne ajută Domnu' să marcăm.

Sunt de părere că Brendan Rodgers s-a axat prea mult pe problemele din apărare şi a uitat de atac.
Am crezut că problema atacului e doar o problemă de timp pâna se va rezolva, însă la cum decurg lucrurile, Rodgers ar trebui să adopte o altă strategie. Şi sezonul trecut aveam probleme în apărare, dar marcam aproape meci de meci.

Nu pot să îmi dau seama care e problema, însă sper ca Rodgers să o rezolve cât mai repede dacă vrem să prindem un loc fruntaş în campionat şi să trecem de grupe fără emoţii.




miercuri, 17 septembrie 2014

Reacții la rece


Am debutat aseară în noul sezon de Champions League. Cu câteva minute înainte de începerea partidei, pe Digi Sport 3 ... ”Liverpool - Ludogorets vă este oferit de ...”. Mă cuprindeau deja emoțiile revenirii. Minunat. Coregrafia de început a fost minunată, iar fanii și-au manifestat dorul de Champions League prin euforia exprimată de cântecele intonate în primele minute ale confruntării.

Totul s-a răcit acum, trecând ore bune de la încheierea partidei, iar ceea ce mă mulțumește este rezultatul. Jocul a lăsat de dorit, cel puțin pentru mine.

Cam pe toată durata partidei ne-am chinuit cu mingea la picior. Doar câteva faze succesive au mai ascuns această senzație de sufocare. Ce-i drept, bulgarii s-au poziționat destul de bine în teren. Nu mă așteptam la o replică atât de puternică din partea lor. Le acord toate felicitările.


Mignolet mi se pare ușor nesigur uneori, mai ales la ieșirile aeriene sau la cele făcute în întâmpinarea balonului. Cred că o venire a lui Valdes ar fi benefică. Puțină presiune pe umerii belgianului nu ar strica.

Moreno îmi place. Chiar am făcut un transfer bun, luând în considerare evoluțiile acestuia de până acum. Foarte rapid în incursiunile ofensive pe care le face, curajos ... ce să mai ... îmi place. Enrique nu are cum să-i ia locul momentan.

Manquillo este un fotbalist tânăr și bun. Câteva greșeli, uneori, dar care vor fi depășite curând. Pentru mine, este peste Glen Johnson.

Cuplul Lovren - Sakho nu este destul de bine sudat. Croatul este bun, activ și pe faza ofensivă, în special la fazele fixe, dar cred că cel mai potrivit coleg pentru el în acest moment ar fi Skrtel. Când va reveni, sunt sigur că îi va lua locul lui Mamadou, care mi se pare destul de nesigur în multe momente.

Gerrard e Gerrard și merită toate laudele nu pentru că este o legendă și pentru că nu trebuie să te legi de el, ci pentru că își face treaba. Este un jucător complet, matur, care știe cu ce se mănâncă fotbalul. Vezi asta din jocul lui.

Henderson este urmașul lui Stevie. Te lasă de foarte multe ori cu gura căscată în privința paselor. Cum naiba vede toate spațiile alea, nu știu?! Merită să fie titular.

Lallana ... supraapreciat. Este bun, dar încă nu cred eu că joacă la capacitate maximă. A revenit și după o accidentare, a ratat o mare parte din pregătire și nu poți să-i ceri combinații perfecte cu coechipierii, ca și cum ar fi în echipă din '99. Cred că peste puțin timp, jocul său ne va încânta.

Coutinho. Eu văd în el la fiecare meci un încrezut. De când a venit la noi, parcă are impresia că e Ronaldo. Atitudinea din timpul jocului îl dă de gol. Asta nu înseamnă că-i critic jocul, care nu este rău. Se complică uneori, alteori parcă este absent din joc, dar are potențial și ne ajută destul de mult. Poate scoate ușor adversarul din joc.

Sterling este un jucător din ce în ce mai urmărit. Până acum, a bifat prima pagină a ziarelor de multe ori. Are talent. Când are mingea la picior și ceva spațiu, este aproape letal. Totuși, în a doua repriză parcă a fost mult mai activ.

Balotelli, omul care este privit cu alți ochi, începe să-și intre în mână. Este un atacant destul de complet. Joc de cap are, forță are, fizic la fel, joc de picior are ... . Golul de aseară a fost perfect. Sper să-l ajute și să ne încânte și la următoarele meciuri. La ce statut a avut și are, aseară a alergat destul de mult pe teren.

Per total, cam nemulțumit de jocul pe care l-am prestat aseară, dar am încredere și răbdare. Go Reds!


Liverpool 2-1 Ludogorets

Champions League s-a întors pe Anfield! Liverpool reuşeste victoria cu numărul 100 în cea mai imporantă compeţiţie a cluburilor. A fost o victorie  obţinută mai greu decât ne aşteptam, împotriva unui adversar foarte bine organizat care ne-a pus mari probleme.

În prima repriză Liverpool a părut incapabilă să treacă de defensiva bulgarilor. Coutinho şi Lallana nu au reuşit să creeze spaţii, fiind de multe ori previzibili. Amândoi au fost schimbaţi în repriza secundă, în locul lor intrând Lucas şi Borini, ultimul având o ocazie mare de a deschide scorul la prima atingere. Bulgarii au fost şi ei aproape să marcheze primul gol al meciului, profitând de o greşeală mare a lui Sakho, însă Bezjak a trimis mingea în bară. Până la urmă cormoranii au fost cei care au marcat primii, gol înscris de Balotelli, aflat la prima reuşită în tricoul lui Liverpool. În minutul 90+1, când nimeni nu se mai aştepta, Abalo aduce egalarea pentru Ludogorets, trecând prea uşor pe lângă Lovren. Însă două minute mai târziu Gerrard aduce victoria marcând dintr-un penalty obţinut de Manquillo.

Chiar dacă jocul nostru nu a mers prea bine, consider că această victorie este pe deblin meritată, indiferent de ce ar zice alţii. Puţini jucători au făcut un meci bun azi. Sterling şi Lovren au avut o evoluţie cât de cât bună, însă amândoi au greşit la golul oaspeţilor. Pot să zic că mi-au plăcut Moreno şi Balotelli pentru că a marcat. Consider că am avut prea multe emoţii cu o echipă care în mod normal nu trebuia să ne pună probleme. Urmează o deplasare grea la West Ham, iar în UCL vom juca în Elveţia cu Basel. Rodgers trebuie să rezolve cât mai repede problemele din atac, acolo unde se vede lipsa lui Sturridge, dar şi a lui Suarez. "You'll Never Walk Alone!"

marți, 16 septembrie 2014

Revedere


9 Decembrie 2009, Liverpool 1-2 Fiorentina iar cormoranii părăsesc Liga Campionilor încă din faza grupelor... Surprinzător, având în vedere că Liverpool era printre favoritele la câştigarea trofeului. A fost ultima seară de Champions League pe Anfield, o seară tristă care a trimis-o pe Liverpool în Europa League.

Au urmat 4 ani grei, dar gata! Este timpul ca Liverpool să strălucească din nou. Aştept acest moment cu un entuziasm fantastic. Sunt convins că atmosfera creată de fani se va simţi şi din faţa televizorului. Pe Anfield va veni Ludogorets Razgrad, o echipă debutantă, cunoscută foarte bine printre români, care are mai puţini ani de la înfiinţare decât Gerrard la Liverpool. Cu toate acestea, adversarul nu trebuie subestimat. Au un lot omogen cu jucători dornici de afirmare, gata să profite de orice eroare în jocul nostru. 

Liverpool are 99 de victorii în UCL, va veni diseară victoria cu numărul 100? Eu cred că da. Sufletul îmi este încărcat de emoţie, de parcă aş juca eu sau cel puţin aş fi acolo. Număr orele până la startul partidei şi probabil nu mai e mult până când voi începe să număr minutele. "You'll Never Walk Alone" + imnul Champions League, combinaţia perfectă, o coloană sonoră mai tare ca în orice film de la Oscar. E greu de exprimat în cuvinte ce simt, dar ştiu că mulţi simţiţi la fel şi ştiţi despre ce încerc să vorbesc.
Make Us Dream

duminică, 14 septembrie 2014

Imposibila infrangere


E adevarat ca sezonul trecut, intregul sezon trecut am avut doar 6 infrangeri, si ca acum, dupa 4 meciuri avem doua infrangeri.

Ei si?!

Ar fi lipsa de cultura sa criticam echipa in vreun fel. M-a intrebat mami in timpul meciului: "cati jucatori englezi are Liverpool in teren?" Era sfarsitul meciului. Era doar Gerrard, Hendo, Sterling si Lambert in teren. Nu asta e chestiunea. Cati jucatori noi a avut Liverpool in teren azi? Si ma refer la jucatori care sunt nou-veniti la club. Cati?

Ei bine: 6. Mai mult de o jumatate de echipa. Nu putem spune ca nu sunt jucatori de valoare. Nu putem spune ca Brendan Rodgers nu stie sa insufle chimie echipei. Totul e: nevoie e timp. Sa nu uitam ca acelasi manager nord-irlandez, plin de entuziasm natural, - si asta se vede pe mimica lui din timpul meciurilor - dupa cum spune Shankly, a reusit cu o echipa care era cotata cu sansa a 7-a la castigarea camionatului, sa termine pe locul 2. Rodgers face din cacat bici, nu am niciun dubiu.

Am stiut ca e posibil sa avem surprize inca de cand am vazut formula de start, in special jucatorii din atac. Inca mai e nevoie de timp ca echipa, noul lot, sa se sudeze.

La finalul zilei eu nu ma bucur decat ca Brendan are un lot flexibil, si ca peste cateva zile redebutam in Champions League.

Cred ca nicio echipa mare nu joaca un fotbal extraordinar inainte sa debuteze in noul sezon de Champions League. Poate au fost si emotiile... poate ca echipa impotriva careia debutam nu trebuie sa afle setea de succes intr-o competitie a carei lipsa o simtim de cativa ani...

Sa privim spre meciul cu Lugorets. Bring it on!


sâmbătă, 13 septembrie 2014

Posesia nu înseamnă victorie



Trei puncte pierdute pe propriul teren!
Scurt... 0 - 1 pentru Villa!

 Brendan Rogers nu a fost prea inspirat cu alcătuirea primului unsprezece, menajându-l pe Sterling, jocul nu a mai avut acea stralucire, energie ce ducea mingea către poarta adversarilor.
În seara aceasta apărarea lui Villa a fost de netrecut, pur şi simplu nu am reuşit nimic în afară de posesie.
Pentru a destrăma o astfel de aparare, ai nevoie de jucatori cu imaginaţie, precum: Adam Lallana, Coutinho, Suso... mingicari, care să ţină de minge şi să paseze imprevizibil. Am fost foarte previzibili în această seară.

 Poate că sunt prea critic, însă cred că Rogers ar fi trebuit să înceapă partida cu Sterling şi Lallana titulari, altfel ar fi decurs meciul cu sclipirile celor doi, De Suso pe care Brendan, se pare că nu are de gând să il introducă prea curând in teren, ce să mai spun...

 Balotelli a avut o evoluţie bunicică. se putea şi mai bine. Adam Lallana a arătat în această seară că este un jucător de mare clasă, astept cu nerăbdare urmatoarele sale evoluţii.
Coutinho a fost la câţiva centimetri de a aduce egalarea, însă norocul nu a fost de partea noastră, acesta lovind bara laterală.
Lovren a jucat impecabil!

Un meci slab practicat astă seară, păcat... se putea mult mai bine!
Posesia nu înseamnă victorie!


vineri, 12 septembrie 2014

Cu Balotelli


E destul de clar ca Balotelli a fost adus ca inlocuitor pentru Suarez, dar e indreptatita umplerea golului lasat de uruguayan cu italianul?

Din punctul meu de vedere, al unui fan care nu se pricepe la prea multe, e greu de preconizat. Balotelli are multe antecedente care il neaga ca talent world-class, poate mai multe decat Suarez, cu toate ca poate ca natura l-a inzestrat pe Balo cu mai multe abilitati. Suarez insa a fost mai atasat de telul sau: sa devina un fotbalist senzational.

Sunt multe lucruri de discutat despre venirea lui Balo, lucruri pe care mi-ar fi placut sa le scriu mai de mult, daca as fi avut spatiu si timp.

De un lucru nu ma indoiesc legat de nou-transferatul nostru atacant: ca e talentat. E inca tanar, poate putin ramas in perioada pubertatii (din punct de vedere psihic), dar cred ca Brendan Rodgers o sa ii fie un profesor foarte bun, si asta include in special viata extra-sportiva. Sa nu neglijam explozia pe care o are Sterling de cand e sub comanda antrenorului nord-irlandez.

Asadar: poate sa se atenueze foarte repede ca viitor talent pe Anfield, daca nu rezista dragostei suporterilor cormorani, poate sa fie un star si jucator de baza in urmatorii 5 ani la echipa noastra. Totul depinde de reactia lui Balotelli in fata suporterilor lui Liverpool. Nu va faceti sperante prea mari, ca sa nu fiti prea dezamagiti. Asa fac eu.

joi, 11 septembrie 2014

Sturridge și Can OUT


Fuck ... Sturridge va lipsi trei săptămâni. E nașpa. Cel puțin așa simt eu. 

Ratează și primele două partide din grupele Champions League, dar bine că revine pentru dubla cu Realul. Totuși, sper să nu conteze prea mult absența lui. Cine-l va înlocui cu brio? Lambert, Borini ... pe lângă Balotelli. Vom vedea ...

Cert este că lui Brendan nu i-a picat bine. Explica el ceva că jucătorii mai rapizi au nevoie de încă o zi de recuperare, ceea ce Hodgson nu a făcut la națională, iar Daniel s-a accidentat la antrenamentul de vineri, înaintea partidei cu Elveția.


De asemenea, Emre Can s-a accidentat și el în partida de la U21 cu România. Șase săptămâni lipsește neamțul. Băi, frate, și cât de bine intrase în joc la Liverpool. S-a acomodat ușor, ușor, iar când intra în primul unsprezece, își făcea treaba cu brio și era apreciat de toată lumea. Pisicii măsii ...!

Ăsta e fotbalul. Ce să facem. Ne descurcăm cum putem. 

Sper acum că cei la care se va apela să-și facă treaba. 

miercuri, 10 septembrie 2014

Contracte noi?


Este de aşteptat ca în următoarea periaodă să vedem cum mai mulţi jucători importanţi din cadrul echipei îşi vor prelungi contractele, mai ales că 5 dintre ei au intrat în ultimul an, iar la iarnă şi-ar putea negocia fără nici o problemă trecerea la o altă echipă. Aceştia sunt jucătorii ale căror contracte expiră vara viitoare:

  • Steven Gerrard, ajuns la 34 de ani. Oricât de greu ne-ar fi, trebuie să recunoaştem că finalul carierei sale se aproapie. Nu cred că putem avea emoţii dacă îşi prelungeşte sau nu contractul Gerrard, însă este interesant de văzut pe ce perioadă va semna. Probabil încă 2 ani, adică până în 2017 când Stevie G va avea 37 de ani, iar apoi să mai joace un ultim sezon pe Anfield? Nu ştiu, îmi este greu să mă gândesc la acel moment.
  • Jon Flanagan, care cu siguranţă nu a fost uitat de Rodgers. S-a tot zvonit la sfârşitul lunii trecute că-şi va prelungi contractul, însă nimic oficial până în acest moment. Nici cu el nu cred că sunt emoţii. Chiar el a declarat că vrea să rămână la Liverpool cât mai mult timp, iar eu cred că toţi suntem de acord cu el. Probabil că un contract pe termen lung îi va fi oferit în curând.
  • Glen Johnson, aflat pe o pantă descendentă. Viitorul său pe Anfield este incert, însă acesta a declarat că este relaxat în privinţa contractului său, aşteptând o eventuală propunere din partea conducerii. Are un salariu foarte mare, iar acum este din ce în ce mai greu să obţină un loc de titular, Manquillo şi Flanagan fiindu-i superiori. Eu sincer m-am resemnat cu gândul că Glen Johnson nu mai e deloc jucătorul de acum 2-3 ani, iar dacă în iarnă am putea lua câteva milioane pe el ar fi foarte bine.
  • Suso, pe care din păcate îl vedem doar la antrenamente. Cred că a demonstrat în pre-sezon că merită să continue pe Anfield. Acum câteva zile declara că îi place să se antreneze sub comanda lui Brendan Rodgers. AC Milan se pare că urmăreşte atent situaţia sa, iar în iarnă ar urma să înceapă discuţiile cu tânărul spaniol. Ar fi păcat să pierdem un astfel de jucător care are un potenţial imens.
  • Kolo Toure, care a fost foarte aproape să plece chiar în această vară însă Rodgers i-a transmis că rămâne în continuare un jucător important pentru echipă. Totuşi este greu de crezut că Toure va rămâne pe Anfield şi după vara lui 2015.
"You'll Never Walk Alone!"


marți, 9 septembrie 2014

Progresul lui Henderson


Mă întreb cărui factor se datorează progresul lui Jordan Henderson la Liverpool?

Zilele acestea mă gândeam la o comparație între Hendo de acum și cel pe care l-am luat de la Sunderland. Multe comentarii împotriva lui, critici ... cuvinte de laudă foarte rar apărute în cazul său.

Uitați-vă acum la el. Titular la Liverpool, titular la națională, 24 ani ... 

Eu l-am admirat de la început. Avusesem pe site un nickname asociat lui ... J14H sau ceva de genul. Nu mai rețin. 

Sunt sigur că mai sunt contestatari ai acestuia, însă eu, ca și mulți alții, sunt de partea lui.

Un băiat de nota 10, care ne-a demonstrat tuturor că prin muncă continuă, ajungi departe. Băga cineva în seamă faptul că rămânea după antrenamente să exerseze diferite chestii care să ajute la îmbunătățirea jocului său? Nu prea cred.

Respect, Jordan Henderson.

Aștept și părerile voastre cu privire la jucătorul Jordan Henderson, la omul Jordan Henderson ... ce vă place, ce nu vă place. Acesta este un topic dedicat în totalitate lui Hendo. 

marți, 2 septembrie 2014

Bilanțul transferurilor ...


Perioada de transferuri s-a încheiat. Liverpool a fost foarte activă în timpul acesteia, mai ales privind jucătorii nou-veniți. Brendan a cheltuit o sumă frumușică, dar a și compensat-o puțin prin plecările unor jucători.

Eu zic să analizăm puțin ceea ce am făcut până acum și să vedem în ce poziție ne aflăm.

Veniri ...


  • Adam Lallana, adus pe 23 de bastoane, în urma unor negocieri strânse cu Southampton. Este un jucător bun, care ne va fi de mare ajutor, dar rămân la părerea că s-a plătit un pic cam mult pentru serviciile acestuia.
  • Lazar Markovic, cumpărat de la Benfica contra sumei de 20 de milioane. Mie îmi place băiatul ăsta și vreau să-l văd în primul unsprezece din ce în ce mai mult, însă trebuie să-l impresioneze pe Brendan mai întâi. Probabil îi este mai greu cu acomodarea, având în vedere că nu cunoaște prea mult nici limba, dar se va obișnui el. E băiat mare. :D
  • Mario Balotelli, transferul bombă al cormoranilor. Doar 16 milioane de lire sterline, ceea ce nu mi se pare mult, pentru un jucător de talia acestuia. Sperăm doar să nu facă prostii. Fanii așteaptă mult de la el.
  • Alberto Moreno, adus de la Sevilla contra sumei de 12 milioane. Cam puțin am plătit și pentru el. Golul marcat cu Tottenham a fost fenomenal, referindu-mă la întreaga fază. Chiar îmi place de el.
  • Emre Can, 9.8 milioane de la Leverkusen. Un preț bun pentru un jucător bun. Mijlocaș solid, care ne surprinde de la partidă la partidă. Sper să primească mai multe șanse. Cred că Lucas va lupta din greu acum să mai joace în primul unsprezece.
  • Rickie Lambert, 4 milioane de la Southampton. Nu prea ne-a demonstrat mare lucru până acum, dar e bun și el acolo, de umplutură. Totuși, parcă mai mult m-aș axa pe Borini, decât pe el.
  • Dejan Lovren, 20 milioane de la Southampton. Cam mare suma, dar eu zic că peste puțin timp, Lovren își va intra în formă și o să vedeți ce bine o să joace în apărare, după ce-l mai călește și Rodgers puțin.
  • Divock Origi, 10 milioane de la Lille, dar lăsat acolo pentru un sezon, sub formă de împrumut. Un jucător de viitor, care a suprins pe toată lumea la Cupa Mondială.
  • Javier Manquillo, împrumutat de la Atletico Madrid. Îl prefer pe el în locul lui Johnson. Nu se mișcă rău.
  • Kevin Stewart, un jucător de 20 de ani luat de la Tottenham pentru echipa de rezerve.
Cheltuieli totale: 114,8 milioane. Deci, americanii au dat bani, iar Brendan este ”presat” acum să demonstreze că aceste investiții nu au fost făcute degeaba.

Plecări ...


  • Luis Suarez, 75 milioane de lire sterline, la Barcelona. Și s-a dus ...
  • Pepe Reina, 2 milioane, plecat la Bayern Munchen.
  • Martin Kelly, 1.5 bastoane la Crystal Palace.
  • Conor Coady, 500.000 la Huddersfield.
  • Daniel Agger, la Brondby, pentru o sumă care nu a fost publicată.
  • Jack Robinson, la QPR, pentru o sumă care de asemenea, nu a fost publicată.
  • Luis Alberto, împrumutat la Malaga.
  • Iago Aspas, împrumutat la Sevilla (trebuia vândut undeva).
  • Andre Wisdom, împrumutat la West Bromwich Albion.
  • Divock Origi, împrumutat la Lille.
  • Brad Smith, împrumutat la Swindon Town.
  • Joao Carlos Teixeira, împrumutat la Brighton.
  • Tiago Ilori, împrumutat la Bordeaux.
  • Jordan Ibe, împrumutat la Derby County.
  • Sebastian Coates, împrumutat la Sunderland.
  • Oussama Assaidi, împrumutat la Stoke City.
Venituri totale: 79 milioane + sumele necunoscute obține din transferurile lui Agger și Robinson.

În concluzie, am plătit ceva bani pentru jucătorii aduși. Regretați pe cineva care a plecat? Este vreun jucător care nu l-ați dorit și nu credeți că va face față la noi? Așteptăm comentariile voastre!


LFC ROMÂNIA | Comunitatea fanilor lui Liverpool din România © 2008.