vineri, 27 mai 2011

Flanagan - jucătorul anului în echipa rezervelor

   
   În ultimele partide din Premier League, ne-am obişnuit cu John Flanagan ca titular, iar acesta a arătat foarte bine în jocul pe care băieţii lui Dalglish l-au susţinut împotriva celorlalte echipe. Dalglish l-a lăudat după măreţele prestaţii din aceste jocuri, iar Flano s-a arătat foarte încântat de primirea premiului de cel mai bun jucător al anului, din echipa rezervelor.

     " În primul rând vreau să le mulţumesc suporterilor pentru că m-au votat. "

     " A fost un sezon fantastic pentru mine, iar fanii s-au purtat briliant cu mine întotdeauna. "

     " De asemenea, aş vrea să le mulţumesc şi lui Frank McParland, Rodolfo Borrell şi Pep Segura, de la academie, dar şi antrenorului echipei de rezerve, John McMahon. Ei m-au ajutat foarte mult. "

     " La începutul sezonului eram fericit pentru că jucam constant în echipa de rezerve, însă, antrenorul Kenny Dalglish a fost magnific şi mi-a acordat multă încredere. Este o plăcere şi un privilegiu pentru mine să joc pentru el şi pentru un asemenea club. Pe viitor, voi da tot ce e mai bun şi mă voi antrena din greu. De asemenea, vreau să-i mulţumesc şi lui Jamie Carragher care mi-a fost de mare ajutor. Întotdeauna mi-a vorbit în timpul jocului şi m-a inspirat. " a mai adăugat John Flanagan.

    La doar cei 18 ani ai săi, Flano şi-a făcut loc în prima echipă a lui Dalglish, prin evoluţiile sale bune. Acest lucru dovedeşte faptul că academia lui Liverpool este puternică, şi dă jucători foarte buni. De exemple nu vă mai spun pentru că se ştiu foarte bine ... Steven Gerrard, Jamie Carragher, Jay Spearing, etc.

LFC ROMÂNIA | Comunitatea fanilor lui Liverpool din România © 2008.