Mijlocaşul brazilian a lui Liverpool, Lucas Leiva, ţinteşte o revenire cât mai rapidă a cormoranilor în Uefa Champions League.
Ultimele două sezoane ale echipei de pe Anfield nu au fost prea bune. Rafa Benitez a dus echipa pe locul şapte în sezonul 2009-2010, iar Roy Hodgson a stins focul care ţinea aprinsă o şansă la Champions League în acest sezon, urmând ca Dalglish să pornească revoluţia în ianuarie 2011. Sezonul acesta este un dezastru total pentru o echipă de talia cormoranilor, dar reîntoarcerea regelui promite multe ...
Acum, Kenny Dalglish a semnat un contract pe trei ani cu Liverpool, ceea ce le dă mari speranţe atât jucătorilor, cât şi suporterilor echipei. Conducerea este alături de echipă şi pregăteşte un buget de 50 de milioane de lire sterline pentru cheltuială la vară, plus banii care vor fi obţinuţi din vânzarea anumitor jucători care nu au confirmat.
Lucas rămâne încrezător, în ciuda lucrurilor întâmplate în ultimele sezoane, şi crede că odată cu venirea lui Dalglish, Liverpool nu va termina sezonul viitor în afara primelor patru echipe.
" Vrem să ne calificăm înapoi în Champions League, deoarece acolo îi este locul lui Liverpool. Vom face tot ce ne stă în putinţă pentru a duce la îndeplinire acest lucru. "
" Putem observa că patronii şi toţi cei implicaţi, vor să întărească echipa. Ei muncesc din greu pentru a face o echipă bună, şi sperăm că sezonul viitor va fi unul bun pentru Liverpool. "
" Planul meu este să joc pentru Liverpool, să câştig trofee, şi să devin un jucător cheie pentru această echipă. " a mai afirmat Lucas.
Evident că tuturor suporterilor le este dor de Uefa Champions League, şi pot spune că vom fi acolo cu siguranţă la finalul sezonului viitor. De când a venit, Kenny a făcut o treabă extraordinară la echipă, şi sunt sigur că va face şi de acum încolo. Avem sprijinul patronilor ceea ce nu prea se întâmplă la multe cluburi, iar suporterii sunt foarte fericiţi de actuala situaţie de la club. Mergem cu Dumnezeu înainte şi cu speranţa că sezonul viitor va fi unul foarte reuşit pentru noi. Go Reds!