Dean Court, micuța arenă a celor de la Bournemouth |
Astăzi, Liverpool va evolua în al patrulea tur din FA Cup, împotriva divizionarei secunde, Bournemouth. Partida va avea loc pe Dean Court, stadionul echipei condusă de tânărul antrenor englez, Eddie Howe.
Cormoranii nu trebuie să calce greșit, acest trofeu fiind un obiectiv destul de important pentru elevii lui Brendan Rodgers, care nu se descurcă suficient de bine pe teren străin.
Echipa gazdă este considerată ca fiind una dintre cele mai atractive formații din liga secundă, cu un joc ofensiv, bazat pe o presiune uriașă asupra adversarului. Totuși, băieții lui Howe au primit 45 de goluri în 26 de partide, ceea ce nu este chiar ok.
Informații echipe
Bournemouth beneficiază de serviciile experimentatului goalkeeper, Lee Camp, adus de la West Bromwich Albion. Este suficient de clar că Eddie Howe, tânărul manager în vârstă de 36 de ani, va trimite în teren cel mai bun unsprezece, cu Grabban în atac, cel mai bun marcator al acestora din Championship, cu 11 reușite.
Liverpool are o listă din ce în ce mai mare de jucători indisponibili. Johnson, Lucas, Agger, Sakho și Enrique lipsesc. Flanagan a revenit la antrenamente, dar această partidă vine prea repede pentru tânărul jucător englez. Brendan Rodgers susținea că a avut doar 15 jucători apți la ultimele antrenamente, ceilalți având probleme medicale. Cam nasol. Asta înseamnă că va apela mai mult ca sigur la câțiva băiețași din cadrul academiei.
Predicția mea ...
Sper să nu avem parte de o partidă asemănătoare celei cu Oldham, scor 3-2 pentru ei. Mă bazez pe o atitudine potrivită a băieților încă din primul minut, drept răspuns la egalul cu Villa. Merg pe un 3-1 în favoarea noastră.