luni, 20 ianuarie 2014

Salah, un jucător foarte bun


   De câteva luni de zile, unul dintre cei mai talentați jucători pe care îi oferă fotbalul zilelor noastre este intens asociat cu numele echipei pe care o simpatizăm. De obicei, dau curs doar zvonurilor care se mențin în top, iar cum acesta este unul dintre ele, mi-am propus să-l analizăm destul de atent și pe site-ul nostru.

  Toate drumurile duc către Mohamed Salah, jucător egiptean care joacă pentru FC Basel 1893. La cei 21 de ani pe care îi are, acesta a devenit o țintă pentru multe echipe din Europa, incluzând-o aici și pe Liverpool. Știți vorba ... când ești bun, ești căutat. Citisem astăzi că și Newcastle United a intrat în cursa pentru cel considerat ca fiind Messi al Egiptului.

   Îl văzusem doar în câteva partide pe care Basel le-a disputat în Champions League, mai ales în cele contra lui Chelsea. Pot să spun că mi-a atras ușor atenția, însă nu am căutat să-l mai descopăr ca și jucător în acea perioadă. Totuși, în ultimul timp, am început să mă documentez tot mai mult cu privire la caracteristicile acestuia, atât cele pozitive, cât și cele negative. 


   Salah, 1.75 m, acoperă cam toate ariile zonei ofensive, excelând pe pozițiile de aripă dreaptă, aripă stângă și second striker.

   Cum a ajuns la Basel? Gruparea elvețiană a programat un amical cu naționala U23 a Egiptului, meci în care Mohamed a marcat de două ori. Văzându-i calitățile, aceștia i-au propus un trial, încununat cu un contract pe patru ani și mai apoi cu statutul de înlocuitor perfect pentru Xherdan Shaqiri, plecat la Bayern Munchen.

   În 2012, Salah a primit premiul de cel mai promițător tânăr jucător de pe continentul african, urmând ca în 2013 să fie declarat cel mai bun jucător din campionatul elvețian.

  Până aici, totul te îndeamnă să mai descoperi. L-am urmărit foarte mult prin diverse materiale video, formându-mi o părere destul e bună despre el. Unul dintre cele mai bune atribute de care beneficiază este accelerația ... turbo tatăăă! Când a plecat de pe loc cu o fracțiune de secundă înaintea ta, l-ai pierdut. Omulețul ăsta are o viteză de invidiat, plus că se demarcă aproape perfect de fiecare dată. Nu mai vorbesc de combinațiile care îi trec prin minte ... abilități de a dribla foarte dezvoltate, mereu cu soluții în mânecă la orice fază. Pasator foarte bun, cu o viziune atât de dezvoltată și atât de necesară în același timp multor jucători de la noi din echipă. La capitolul centrări ... mult mai bune decât ale lui Coutinho sau Sterling. Tipul e stângaci, dar acel tip de stângaci care nu-și pune mingea pe piciorul lui de bază în situațiile de gol, gen Sturridge.

   La o primă vedere, cred că Salah ar intra perfect în combinații cu Suarez și Sturridge. Singurul dezavantaj pe care l-am găsit la el este că nu are suficientă putere în duelurile fizice, ceea ce este destul de necesar în Premier League. Oricum, cum a pus Coutinho masă musculară pe el, la fel poate face și Mohamed, care nu pare chiar atât de firav.

   Pe Transfermarkt, egipteanul este cotat la 7,5 milioane de lire sterline. Presa zvonește că deja am fi înaintat o ofertă de 8 milioane de lire. Tot ziarele scriu că Basel consideră suma de 12 milioane de lire sterline ca fiind un preț destul de rezonabil. Așa cred și eu. Mai mult deja îmi ridică semne de întrebare.

   În concluzie, acord undă verde acestei mutări. Cred că Salah ne-ar putea ajuta destul de mult în acest moment. Voi ce credeți?


LFC ROMÂNIA | Comunitatea fanilor lui Liverpool din România © 2008.