sâmbătă, 4 octombrie 2014

Victorie importanta


După ce în ultimele săptamăni haotice fiecare joc a fost întâmpinat cu emoţii, dar cu gândul că jocul se va revigora şi va învia stilul nostru distinctiv, iata că am reuşit să învingem!

    

Echipa de start: Mignolet, Manquillo(Johnson 64'), Lovren, Skrtel, Moreno, Gerrard, Henderson, Lallana, Coutinho(Lucas 75'), Sterling, Lambert(Balotelli 64')
   Rezerve: Jones, Toure, Johnson, Lucas, Markovic, Borini, Balotelli
   

    În conformitate cu autoritatea, Liverpool a început jocul prin presarea fundaşilor adverşi, jocul a fost mult mai plin de viaţă decât cel precedent împotriva lui Basel, dar din păcate fară nici un efect real.
În min. 18 Skrtel trimite mingea pentru Lambert, care o „îmblânzeşte”, dar nu a mai avut nici putere şi nici precizie în a executa portarul. De asemenea, Lambert, 20 de min. mai târziu, are şansa de mat în faţa portarului, dar încercarea lui este blocată de Lescott. În min. 41 cea mai bună şansă pentru oaspeţi este ratată de Berahino, care este lăsat singur în careu, dar trimite mingea peste poartă.
O regula veche din fotbal spune: „Daca nu marchezi dintr-o ocazie clară, mai mult ca sigur vei fi pedepsit”. În maniera unei echipe mari, Liverpool  pedepseşte ratarea lui WBA. Henderson răspunde perfect unui un-doi cu Lallana, căruia îi aşează mingea în faţa porţii, Lallana marcând golul de 1-0 şi dând startul bucuriei.
În a doua repriză Liverpool continuă să preseze, dar WBA marchează prima. Lovren faulteză în afara careului, iar arbitrul arată spre punctul cu var. Berahino, foarte sigur pe el, trimite în forţa în partea opusă portarului, 1-1.
Doar cinci minute a durat bucuria celor de la WBA. Sterling pătrunde în careu şi cade, reuşind să ţină mingea la el. Arbitrul Michael Oliver lasă avantaj, iar Sterling reuşeste să îi paseze lui Henderson, care reuşeste să evite pădurea de picioare şi trimite în poartă, 2-,1 luând o mare piatră de pe imima suporterilor cormorani.
La scurt timp după, Rodgers îi introduce pe Balotelli şi Johnson, din fericire rezultatul rămâne neschimbat şi Liverpool îşi asigură cele trei puncte foarte importante, terminând seria neagră.

  
   Urmatorul joc are loc duminica 19 octobrie 2014 la ora 15:30 pe Loftus Road în faţa celor de la Queens Park Rangers, unde sperăm să continuăm sa castigăm şi în acel meci Rodgers ar trebui să conteze pe Sturridge şi Allen.

LFC ROMÂNIA | Comunitatea fanilor lui Liverpool din România © 2008.