luni, 9 septembrie 2013

Injuries update


     Se știe că Daniel Sturridge a fost convocat de Roy Hodgson pentru meciurile Angliei cu Moldova și Ucraina, însă din cauza unei ușoare accidentări, Daniel a ratat primul meci și pe siteul Feredației Engleze de Fotbal a fost confirmat și faptul că îl va rata și pe cel de-al doilea.

   Problema lui Sturridge nu s-a îmbunătățit, dar medicii de la Melwood speră ca Daniel să fie apt într-un oarecare procent pentru meciul cu Swansea.

   Pe de altă parte, știți bine că și Glen Johnson s-a accidentat în meciul cu United. Fundașul stânga se estimează că va sta departe de gazon până la 10 săptămâni.

   Mâine, Stevie îi va conduce pe englezi în meciul din Ucraina, iar Sterling va face parte din lot.


duminică, 8 septembrie 2013

The Red Knight Returns


De azi în 20 de zile va avea loc revenirea lui Suarez.

Părerea lui Carra despre Sakho


     A doua zi după meciul în care am izbandit victoria în fața lui Manchester United, la Liverpool s-a organizat o masă festivă în cinstea lui Bill Shankly, pentru că în acea zi, legendarul manager ar fi împlinit 100 de ani.

   Toți oamenii de seamă din jurul lui Liverpool FC au fost invitați, dar printre cei de care vorbim s-a aflat și Carragher...

   După evenimentul memorial, fostul vice-căpitan al cormoranilor, care recent și-a pus ghetele în cui, a dat unele declarații în presă despre cât de mult îl prea-mărește pe Shankly, și... despre Sakho.

   La eveniment Carra l-a simțit foarte încântat pe Brendan de ultima zi de transferuri, zi în care a fost adus ”transferul care face diferența”, Sakho. În opinia scouserului original, este ciudat un cuplu de fundași centrali stângaci, cum ar fi cel dintre Agger și Sakho. Carra a declarat de asemenea că nu vede echipa revenind la un 3-5-2, în ciuda faptului că în sezonul trecut Brendan a folosit această formulă. 

   Oricum, e clar că Brendan nu a adus un jucator cu reputație pentru 18 milioane de lire ca să îl țină rezervă. ”Rămâne de văzut unde va încăpea Sakho”, declara Carra.

   În opinia unora, Sakho îi va lua locul lui Agger în primul unsprezece, sau, va fi jucat impreună cu Agger, formând un cuplu de stângaci, iar Kolo va evolua cu Ilori în meciurile mai facile, cum sunt unele meciuri din cupe interne. E posibil și ca Agger să fie rulat pentru o perioadă afară din primul unsprezece, pentru că de când a fost numit vice-căpitan, are evoluții sub așteptări.


sâmbătă, 7 septembrie 2013

”Cormoranii” la echipele naționale

     Înainte să trecem în revistă evoluțiile cormoranilor la echipele naționale, trebuie să știți că Sturridge va rata și meciul Angliei cu Ucraina de joi, pentru că este ușor accidentat și nu are rost să fie forțat.

   Stevie Gerrard va fi din nou căpitanul Angliei la Kiev, după ce și în meciul de pe Wembley cu Moldova și-a condus echipa din aceeași postura. Stevie a reușit chiar să marcheze primul gol în disputa cu moldovenii și și-a inspirat echipa în victoria cu 4-0. Și Sterling va face deplasarea în Ucraina. Wisdom a fost căpitanul naționalei mici a Angliei în meciul cu naționala similară a Moldovei încheiat cu scorul de 1-0.

   Pentru Uruguay, Suarez a reușit o dublă în meciul cu Peru, iar Moses a reușit să înscrie și el un gol pentru Nigeria in disputa cu Malawi.


Unde punem 'bestia'?

Unde să pui bestia asta?
     Se poate spune că ”cel mai bun atac este apărarea”? S-o fi putând, mai ales în cazul nostru. Brendan a întărit puternic defensiva echipei, iar acum are o muncă destul de grea. Să alegi dintre Agger, Toure, Skrtel și Sakho stâlpii liniei de fund ... pretty difficult aș spune. Aici nu-i mai pun la socoteală pe Ilori și Coates.

   Daniel Agger, vice-căpitanul echipei, un jucător de o valoare incontestabilă. O fi trecând el printr-o perioadă mai puțin fastă, dar rămâne între primii fundași ai lumii, ca și valoare.

     Kolo Toure, fotbalist cu experiență, care mi s-a părut în multe momente ale jocului mai lucid decât Agger, mai atent, mai bun.

     Martin Skrtel rămâne un stopper bun, chiar dacă a trecut ceva timp de când nu s-a afirmat. În partida cu United, slovacul a arătat un joc excepțional, care ne-a ridicat și mai multe semne de întrebare cu privire la locul lui în echipă: titular sau rezervă.

     Mamadou Sakho, nou venit, dar al naibii de talentat. Tackling-urile sale mă înnebunesc.

     Deci, pe cine să alegi?

Pe cine alegi, Brendan?
     Eu nu cred că Brendan va ține doi stopperi valoroși pe bancă. Ori trecem la un 3-5-2, cu Enrique și Johnson care să completeze un 5-3-2 pe faza defensivă, sau, o altă soluție ar fi trecerea lui Sakho în fața fundașilor centrali. Cea mai bună soluție pentru un mijlocaș defensiv de calitate este reprezentată de un fundaș central destul de solid, care pasează bine mingea, gen Sakho. Să ne imaginăm această bestie de jucător în fața celor patru fundași ai noștri. Cred că are toate atributele necesare pentru a deveni un DM de clasă. Dacă procedăm așa, probabil vom avea o apărare bună și un mijloc bun.

     Totul este la îndemâna lui Brendan. Sper doar să ia cea mai înțeleaptă decizie.


LFC ROMÂNIA | Comunitatea fanilor lui Liverpool din România © 2008.