duminică, 31 august 2014

Tottenham 0-3 Liverpool


Un sezon nou, aceeaşi poveste însă pe White Hart Lane. Liverpool a surclasat-o din nou pe Tottenham şi parcă şi-a recăpătat pofta de goluri. Băieţii lui Rodgers au practicat un joc inteligent şi au ştiut să-şi facă meciul uşor.

Sterling a deschis scorul în minutul 8, în urma unei faze frumoase începută de Sturridge, continuată de Henderson şi finalizată de tânărul jucător englez. Prima repriză a fost una echilibrată, cu un joc bun practicat de ambele echipe. În tabără noastră s-au greşit totuşi multe pase, Sakho în special, dar şi Gerrard, care s-a revanşat oarecum în partea a doua a meciului, au pus echipa în câteva situaţii periculoase, însă din fericire Tottenham nu a reuşit să-şi fructifice ocaziile.

A doua repriză a început la fel de bine pentru cormorani. Gerrard a majorat diferenţa în minutul 49 în urma unui penalty obţinut de Joe Allen. Trebuie menţinoat că centralul Phil Dowd a acoradat mult prea uşor acest penalty. Scorul final a fost stabilit de Alberto Moreno, după o oră de joc. Fundaşul spaniol a marcat primul său gol pentru Liverpool după o cursă impresionantă. Golul său mi-a amintit de cel înscris de Flanagan la ultima deplasare pe White Hart Lane, aceeaşi bucurie imensă de după gol. Pe final, Sterling a mai ratat câteva ocazii mari. Este un fotbalist extraordinar, dar trebuie să mai lucreze la finalizare, să-şi folosească mai des şi piciorul stâng.

Astăzi a debutat şi Balotelli, care a ratat câteva şanse importante să marcheze primul gol pentru LFC. A avut însă o evoluţie bună, la fel ca şi Manquillo şi Moreno. Emre Can a intrat foarte bine în meci, cred că merită să fie titular, dar probabil locul lui Allen va fi luat de Lallana pe viitor. Henderson a fost din nou fantastic. E greu să piardă echipa atunci când acesta are o evoluţie bună. Sakho însă a fost destul de ezitant astăzi, a dat multe pase greşite, iar Lovren îşi pierde de multe ori adversarul din marcaj. Urmează două săptămâni de pauză, iar apoi meci pe Anfield cu Aston Villa. "You'll Never Walk Alone!"


sâmbătă, 30 august 2014

Balotelli şi Sturridge

   Mâine vom juca împotriva lui Tottenham şi sunt zvonuri conform cărora Balotelli şi Sturridge vor fi amândoi titulari.

   Este o situaţie complicată pentru Brendan Rodgers, amândoi fiind jucători care se simt cel mai bine în postura de atacant central(Sturridge a mai jucat aripă dreapta în perioada lui Andre Vilas Boas la Chelsea, iar Balotelli a mai jucat uneori aripă stânga la City) şi amândoi sunt atacanţi egoişti şi încăpăţânaţi şi există posibilitatea să nu se înţeleagă în teren.

   Este o problemă aşezarea în teren: ori vor fi folosiţi amândoi atacanţi centrali(cel mai probabil într-un romb, cu Sterling/ Markovic/ Lallana/ Coutinho/ Suso/ în spatele lor) ori unul va fi sacrificat în bandă. 

   Ce credeţi, care este cea mai bună soluţie?


vineri, 29 august 2014

Flanagan, Lallana, împrumuturi, etc

John Flanagan şi-a prelungit contractul, el mai având contract doar până în vara viitoare. El nu a apucat să debuteze în actualul sezon, acesta accidentându-se la genunchi în pre-sezon.

Adam Lallana a revenit la antrenamente, unde a arătat o formă bună, şi va fi în lot pentru meciul cu Tottenham de duminică.

Jordon Ibe a fost împrumutat la Derby Country pentru un sezon.

Carlos Teixeira arată o formă buna la Brighton(echipa unde este împrumutat), acesta marcând 2 goluri în 3 meciuri.

Jack Robinson a plecat definitiv la QPR pentru 1 milion de lire.


joi, 28 august 2014

O grupă bună


    Liverpool a picat în grupa B, alături de campioana Europei, Real Madrid, sfert-finalista Europa League, Basel, şi noua participantă în competiţie, Ludogorets.

   În opinia mea este o grupă destul de bună pentru Liverpool:

Real Madrid: este campioana Europei şi va încerca să-şi respecte statutul. 

Basel: o echipă bună, care poate să surprindă în orice moment, a bătut-o de 2 ori pe Chelsea şi a ajuns până în sferturile de finală Europa League în sezonul trecut, iar în urmă cu 2 sezoane a ajuns până în semifinalele Europa League.

Ludogorets Razgrad: entuziasmul primei participări şi al eliminării dramatice ale Stelei la loviturile de departajare îi pot face pe bulgari o echipă periculoasă.


Liverpool, înapoi acolo unde îi este locul

Patru ani a durat până când Liverpool s-a întors din nou printre granzii continentului în cea mai puternică competiție intercluburi din lume. De luna viitoare vom avea din nou ocazia să vedem Liverpool în serile de Champions League, cu speranța că băieții conduși de Brendan Rodgers vor reuși să facă un parcurs cât mai bun în această competiție atât de prestigioasă. Poate că trofeul nu îl vom caștiga, cu toate că tot noi am arătat în 2005 că orice este posibil, dar cu siguranță orice adversar care va veni pe Anfield va avea un meci foarte greu.

Până la atmosfera de pe Anfield, Liverpool va fi mâine extrasă din a treia urnă valorică în cadrul galei de la Monaco cu ocazia căreia se vor stabili grupele din acest sezon de UEFA Champions League. Din aceeași urnă mai fac parte și alte echipe cu nume în fotbalul european cum ar fi Leverkusen, Ajax, Athletic Bilbao sau Sporting Lisabona.

Prima urnă valorică le va aduce cormoranilor unul dintre următorii adversari: Real Madrid, Barcelona, Bayern Muchen, Benfica, Atletico Madrid și Porto, întrucat Liverpool nu poate juca în faza grupelor cu Arsenal si Chelsea. Dacă ar fi să alegem un adversar accesibil din cele șase cu siguranță acesta ar fi dat de Benfica sau Porto, două echipe care în general își fac coeficientul pe baza meciurilor din Europa League.

Urna a doua vine cu o listă de adversari la fel de periculoși ca și prima, aici aflându-se nume ca Dortmund, Juventus, Șahtior Donetsk, PSG și Shalke. De aici, cea mai accesibilă variantă rămâne Basel, o echipă care sezonul trecut a reușit să facă un parcurs remarcabil în Europa League unde a atins faza sferturilor de finală după ce a reușit să termine pe locul trei în grupa de Champions League.

Ultima urnă valorică aduce doar un singur adversar care teoretic ar putea să îi pună probleme lui Liverpool, acesta fiind AS Roma. În rest, orice adversar ar întâlni din această urnă, băieții lui Brendan Rodgers ar trebui să scoată toate cele 6 puncte puse în joc.

Mai pe scurt, cea mai usoară grupă pentru Liverpool ar fi una din care ar mai face parte Benfica, Basel și Maribor. De partea cealaltă, cea mai grea grupă posibilă va aduce pe Anfield pe Real Madrid, PSG și AS Roma.

Personal, îmi doresc ca din cei trei adversari ce vor fi extrași mâine, unul să fie cu nume, ca să putem vedea și noi la ce nivel se află echipa pe plan european, iar celelalte două să fie echipe accesibile ca să ne putem concentra în același timp și pe meciurile din campionat. Dacă ar fi să aleg, aș prefera o grupă cu Porto, Dortmund și, de ce nu, Ludogorets. Poate unii dintre noi vor avea ocazia să îi vadă pe viu pe favoriți la bulgari, asta dacă nu putem face deplasări mai lungi.

Voi ce adversari așteptați?

Și o a doua întrebare: unde credeți că se va opri Liverpool în acest an de Champions League?
Eu cred că un sfert de finală este posibil. Acum rămâne de văzut.

LFC ROMÂNIA | Comunitatea fanilor lui Liverpool din România © 2008.