marți, 5 noiembrie 2013

Avem șanse sau nu?


   Chiar dacă am pierdut pe terenul lui Arsenal, speranțele cormoranilor nu s-au dus pe apa sâmbetei. Suarez și compania cred în continuare că Liverpool este o echipă competitivă în acest acest sezon, care nu va renunța cu ușurință la primele locuri.

   Recent, am citit niște postări în care atât jucătorul uruguayan, cât și Kolo Toure, vorbeau de șansele echipei la câștigarea Premier League. Ambii cred că acest sezon reprezintă o mare șansă din această perspectivă, iar Arsenal nu este favorită în fața lui Liverpool. Vorbesc oare prea repede de titlu? Avem noi această putere în momentul de față, încât să ne batem la titlu?

Rodgers, omul care ne aduce titlul?
  Campionatul este echilibrat. Multe echipe se bâlbâie. Uitați-vă la Manchester United, la Chelsea, la Manchester City, care se descurcă jalnic în deplasare. Nici Tottenham și nici Arsenal nu conving așa cum se preconiza la începutul sezonului. Mingea este rotundă.

   Tuturor ne-ar surâde ideea de a câștiga titlul. Vă dați seama ce ar însemna un asemenea trofeu pentru noi. Ceva incredibil, dar eu spun să rămânem cu picioarele pe pământ, să nu ne lăsăm duși de val, având în vedere începutul bun de sezon, și să abordăm fiecare partidă cu seriozitate, la victorie, indiferent de adversar. Alături de actualul lot și împreună cu alți jucători de valoarea pe care dă Doamne să-i aducem în ianuarie (puțini, dar buni), putem vorbi despre un Liverpool care să pună cu adevărat probleme la titlu. Am încredere în băieți, în Brendan și în tot staff-ul lui. YNWA.

LFC ROMÂNIA | Comunitatea fanilor lui Liverpool din România © 2008.