M'Vila și Sakho, colegi la națională și buni prieteni. |
Cum zvonurile circulă atât de repede, cred că știți de prezența lui Yann M'Vila în tribune, la partida cu Everton. Mai mult de atât, mijlocașul francez a stat între suporterii lui Liverpool.
Evident, toată lumea se gândește acum la o posibilă mutare a acestuia pe Anfield, în iarnă. Din câte îmi amintesc, au mai fost zvonuri legate de acest transfer, care până la urmă nu s-a concretizat, M'Vila ajungând la Rubin Kazan.
Motivul principal pentru care a venit în Liverpool este cu totul altul. Bunul său prieten din copilărie, Sakho, joacă pentru noi. Acesta i-a făcut o invitație, pe care Yann a acceptat-o.
Cred că s-a bucurat enorm de ea pentru că a văzut un meci de fotbal spectaculos și a plecat acasă cu un tricou cu Steven Gerrard, unul dintre jucătorii lui favoriți, alături de un tricou de-al lui Sakho.
Dacă Brendan și-ar mai dori un jucător la mijloc, în iarnă, l-ați lua pe M'Vila?