miercuri, 8 mai 2013

Ştie problemele şi vrea să le rezolve


   După egalul cu Everton, Liverpool şi-a trecut în cont o nouă partidă fără gol primit, ceea ce este o ţintă care trebuie urmărită în fiecare etapă. Brendan Rodgers este foarte mulţumit când acest lucru se întâmplă, însă de foarte multe ori, faza ofensivă are de suferit destul de mult, pentru că nu reuşim nici să marcăm aşa cum ne-am dori.

   Jocul merge, dar avem nevoie de jucători pe faza ofensivă care pot să facă diferenţa în aceste tipuri de meciuri. Managerul nostru este conştient de acest lucru şi pregăteşte nişte transferuri profitabile.

     " O nouă partidă fără gol primit, a 15-a din acest sezon, însă trebuie să fim puternici atât pe faza defensivă, cât şi pe cea ofensivă. " a susţinut Brendan după derby-ul cu Everton.

   De asemenea, antrenorul nord-irlandez a mai adăugat: " Am marcat multe goluri în acest sezon, dar trebuie să ne îmbunătăţim abilitatea de a sparge apărările echipelor care joacă mai defensiv. Trebuie să găsim 1-2 jucători care să facă diferenţa în meciuri de acest gen. Avem în cont multe rezultate de egalitate şi trebuie să găsim o soluţie în această privinţă. "

   Combinaţiile se leagă din ce în ce mai bine, dar ca să le faci în cel mai eficient mod posibil, ai nevoie de câţiva jucători talentaţi, cu abilităţile cerute pentru asemenea faze.

marți, 7 mai 2013

Spre campania de transferuri


     Mai sunt doua etape si se incheie campionatul in Anglia. La finalul sezonului, sezon cu bune si cu rele, toti cormoranii doresc ca Brendan Rodgers sa intareasca echipa.

   E clar, postul de fundas central va ramane gol dupa ce Jamie se va dezradacina din fotbal. Personal mi-ar placea sa il vad la lucru pe Coates pentru un sezon, dar poate ca BR il considera necopt, si de-asta incearca aducerea unui fundas central, caci doar de asta se vorbeste cel mai des in ultima vreme. 

   Un nume nou e legat de Liverpool cam in fiecare zi, mai ales nume de fundasi. Ar fi o lista kilometrica, dar o sa ii enumar doar pe cei trei despre care s-a zvonit cel mai des ca vin la Liverpool: Toby Alderweireld de la Ajax, Montoya de la Barcelona si Asley Wiliams de la Swansea.

   De asemenea se mai vorbeste si despre venirea lui Eriksen de la Ajax. O telenovela in adevaratul sens al cuvantului daca ma intrebati pe mine, al carei final sunt sigur ca nu o sa ne bucure.

   Azi s-a zvonit ca fotbalistul lui Celtic Glasgow, Victor Wanyama, e dorit de Liverpool. Acesta e kenyan si poate sa joace ca fundas central sau ca mijlocas defensiv.

   Sunt prea multe nume care au aparut pe net legate de un posibil transfer la Liverpool, dar e posibil ca aceste nume sa il faca pe Rodgers sa rada la auzul lor. Pentru ca sunt zvonuri menite sa gadile presa, sau sa ii infierbante pe unii suporteri cormorani mai putin realisti.

   Indiferent, Brendan Rodgers are la dispozitie pentru aceasta campanie de achizii din vara 20 de milioane de lire, plus eventualele parale venite la club de pe urma vanzarii lui Andy Carroll. Sa zicem 35 de milioane in total. Cu acesti bani BR vrea sa transfere patru fotbalisti.

   Nu vreau sa fac prea multe calcule si nu vreau sa ma pun nici in pielea managerului nord-irlandez, dar imi doresc foarte tare sa reuseasca sa transfere jucatorii de care Liverpool are nevoie, precum i-a transferat pe Sturridge cum si cand trebuia pentru 12 milioane de lire sterline, si pe Coutinho pentru 8 milioane.

   Bafta Rodgers! YNWA!


Coutinho - Fotbalistul Lunii


     Philippe Coutinho a fost declarat Fotbalistul Lunii Aprilie de catre Standard Chartered in urma voturilor suporterilor, dupa sondajul orgazinat si in aceasta luna pe siteul oficial al clubului.

   Brazilianul a obtinut 45 de procente, fiind urmat in topul favoritilor de catre Sturridge (15%) si Henderson (12%).

   Incantat de castigarea premiunui, Coutinho a declarat urmatoarele: 

   "Sunt foarte fericit sa primesc aceast premiu, iar daca iau in considerare ca suporterii m-au votat, asta ma incanta si mai mult.

   Vreau sa le multumesc coechipierilor si suporterilor pentru sprijin si sper sa ii multumesc cu prestatiile mele."

   Felicitari Coutinho! YNWA!


luni, 6 mai 2013

Câteva gânduri ...


   După egalul cu Everton, şansele de a depăşi echipa caramelelor în clasament s-au stins. Liverpool este la cinci puncte în spatele rivalilor, cu două etape rămase până la final. Nu cred că băieţii vor mai urca sau vor coborî în clasament, până la finalul sezonului.

   Deplasarea de la Fulham şi partida de pe Anfield cu QPR par a fi meciuri uşoare, pe care Liverpool trebuie să le câştige fără probleme. Ultimul va fi cel mai emoţionant, datorită retragerii lui Carragher, care va bifa atunci ultima apariţie în tricoul cormoranilor, lăsând în spate o istorie demnă de tot respectul.

   Mă aştept la două victorii în ultimele două etape. Meciul de pe Craven Cottage este mai greu, însă forma echipei lui Martin Jol nu este cea aşteptată, iar noi ar trebui să trecem lejer de ei.

duminică, 5 mai 2013

Mersey Draw


     Liverpool si Everton au terminat si cel de-al doilea Derby Merseyside din acest sezon la egalitate, 0-0.

   Atmosfera meciului a fost una foarte frumoasa, atmosfera de Derby mixata cu atmosfera de sarbatoare, iar dupa cum era de asteptat, la finalul meciului echipele si-au impartit punctele.

   Printre cele mai importante faze ale meciului se umara urmatoarele: Fellaini l-a depasit la o centrare pe Carragher dar a reluat defectuos la o palma de stalpul din stanga a portii lui Reina, faza petrecuta in repriza I; in repriza a doua Sturridge a scapat singur cu portarul lui Everton, dar nu a reusit sa introduca mingea in poarta; nici Gerrard cateva mai minute mai tarziu nu a reusit sa deschida scorul; Coutinho a fost de asemenea blocat providential de Jagielka, capitanul "caramelelor"; Everton insa marcase prin Distin insa golul a fost anulat pe motiv de fault in atac. 

   Una peste alta, Everton a practicat un fotbal decent si a aratat ca si ea conteaza in fotbalul din orasul Liverpool.

   In acest Derby s-a consumat si ultima aparitie a lui Carragher intr-un Derby, iar peste doua etape, in meciul cu QPR, Carra va juca pentru ultima data pe Anfield, intr-un meci care se anunta emotionant pentru toata lumea.

   Printre altele nu stiu cate sanse mai avem sa terminam deasupra albastrilor campionatul.

   Suarez si Sir Kenny ne-au zambit din tribune. 

   La capatul meciului, cred ca remiza consoleaza pe toata lumea.


LFC ROMÂNIA | Comunitatea fanilor lui Liverpool din România © 2008.