miercuri, 21 mai 2014

Vi-l doriți pe Ashley Cole?


Partea stângă a apărării a fost mai mereu o problemă pentru noi. În ultimii ani, niciodată nu am reușit să o acoperim cum trebuie, chiar și în acest sezon mai bun pentru formația noastră.

Cissokho nu prea are șanse să rămână, în timp ce Enrique și-a cam ieșit din formă cu accidentările pe care le-a suferit. Cam greu să mai revii la capacitatea maximă, după ce treci printr-o asemenea perioadă. 

În următorul sezon, vom fi angrenați în mai multe competiții, inclusiv puternicul Champions League. Avem nevoie de un lot puternic.

Presa din Albion a zvonit în ultima perioadă posibilitatea venirii pe Anfield a lui Ashley Cole, jucător care a părăsit-o pe Chelsea la finalul acestui sezon. 

Ce putem spune despre Cole? Un jucător cu experiență în toate competițiile, cu un atu pe faza ofensivă, acolo unde ajunge foarte des. Acesta ar putea reprezenta un avantaj în cazul în care va ajunge pe Anfield. Totuși, vârsta (33 ani) și eventualul salariu mare cerut ar părea principalele obstacole în calea aducerii sale.

Ca o părere personală, aș fi de acord cu aducerea lui Cole, dar în anumite condiții. Contractul pe o perioadă lungă iese din calcul, iar salariul trebuie să fie la nivelul celorlalte din echipă, nicidecum umflat. M-aș baza pe experiența lui. 

Ați fi de acord cu aducerea lui Ashley Cole pe Anfield, în această vară? Sub ce condiții?

LFC ROMÂNIA | Comunitatea fanilor lui Liverpool din România © 2008.