vineri, 17 iunie 2011

Gerrard - ne trebuie un start bun de campionat

   Căpitanul cormoranilor, Steven Gerrard, crede că Liverpool are nevoie de un start bun de campionat, pentru a spera la ceea ce îşi doresc cel mai mult - titlul de campioană.

   Henderson are ocazia să se revanşeze în prima etapă, având în vedere faptul că Liverpool va juca acasă, împotriva fostei sale echipe - Sunderland. Apoi, cormoranii se vor deplasa pe Emirates, acolo unde vor disputa derby-ul cu Arsenal, urmând ca în etapa a treia, Bolton Wanderers să treacă printre tunurile de pe Anfield. 

     " Este bine că jucăm primul meci acasă, deoarece fanii vor fi încântaţi. Sper că vom mai aduce câţiva jucători, pentru a obţine toate punctele în prima etapă, iar apoi sperăm să obţinem un rezultat pozitiv la Arsenal. Acolo este un teren dificil pe care nu am mai câştigat de ceva vreme. "

     " Trebuie să mături tot dacă vrei să te baţi la titlu. Nu îţi permiţi rezultate negative în primele etape. Primele două partide sunt grele, dar abia aştept să joc şi sper că putem obţine două rezultate pozitive. " a afirmat căpitanul.

LFC ROMÂNIA | Comunitatea fanilor lui Liverpool din România © 2008.