duminică, 12 iunie 2011

Gerrard vrea înapoi în Champions League

   Căpitanul cormoranilor, Steven Gerrard, crede că principalul obiectiv al echipei în sezonul viitor, este readucerea acesteia în Uefa Champions League. Odată cu revenirea lui Kenny Dalglish, se aşteaptă foarte multe de la actuala echipă a regelui, mai ales în sezonul viitor.

     " Nu îmi va face plăcere altceva, decât să-i conduc pe băieţi spre un trofeu în următorul an, dar nu vreau să ridic aşteptările spunând că aşa ceva se va întâmpla mai mult ca sigur. "

     " La începutul oricărui sezon, aşteptările sunt mari la Liverpool, mai ales acum când a venit Kenny Dalglish. Calificarea în Champions League este principalul nostru scop, dar şi al celorlalte echipe din Premier League. Nu este bun doar din punct de vedere financiar, dar şi individual, ştiind că joci la cel mai înalt nivel. "

     " Toată lumea vrea să fie implicată. Am avut câteva nopţi speciale pe Anfield, şi ne dorim ca acele nopţi să se întoarcă. "

     " Trebuie să continuăm munca pe care am făcut-o în ultimele şase luni. Sperăm că vor mai veni câţiva jucători ca să ne întărim echipa, pentru a crea un pic de competiţie. Suntem destuli de buni pentru a bate orice echipă din zilele noastre, şi trebuie doar să ne găsim consistenţa pentru a ne lupta pentru trofee. " a adăugat căpitanul de pe Anfield. 

LFC ROMÂNIA | Comunitatea fanilor lui Liverpool din România © 2008.