duminică, 12 mai 2013

Astăzi, Fulham - Liverpool

   Mai sunt doar două etape în Premier League, iar Liverpool ţinteşte două victorii frumoase, care să le aducă jucătorilor încrederea că pot obţine acea continuitate în rezultate pozitive. Fulham este echipa care primeşte vizita noastră în penultimul act din acest sezon.


   Gazdele de astăzi vin după patru înfrângeri consecutive, ceea ce nu reprezintă o 'performanţă' cu care să te lauzi. Clasamentul încă nu le permite jucătorilor lui Martin Jol să doarmă, afându-se şi ei în cărţile retrogradării. Mladen Petric şi Simon Davies sunt incerţi, Steve Sidwell este suspendat, iar Mahamadou Diarra şi Ashkan Dejagah sunt accidentaţi. Berbatov rămâne cel mai periculos jucător al londonezilor.

   Cormoranii vin după şase partide în care nu au cunoscut înfrângerea, în Premier League. Băieţii lui Rodgers nu prea mai au pentru ce juca. Chiar dacă şanse sunt, rămân la părerea că locul şase este cam imposibil de atins. Pentru prima dată după mult timp, Steven Gerrard şi Luis Suarez vor lipsi datorită situaţiilor bine cunoscute în care se află cei doi jucători (operaţie, respectiv suspendare). De asemenea, Daniel Agger va lipsi şi el, ratând şi partida finală contra lui QPR, iar Skrtel îi va lua locul, alături de Carragher, care va conduce echipa din postura de căpitan. Este aşteptată alegerea lui Brendan de la mijloc, în absenţa lui Steven Gerrard. Probabil că Henderson va fi retras în centru, dar este posibil să-l vedem prin preajmă şi pe Jonjo Shelvey. La fel de importantă este şi evoluţia lui Fabio Borini, dacă acesta va fi folosit. Are şansa să demonstreze că merită să rămână la Liverpool, iar Rodgers va fi cu ochii pe el.


   În tur, băieţii noştri s-au impus cu scorul de 4-0 pe Anfield. O statistică care mi-a sărit în ochi este următoarea: Fulham nu a câştigat niciodată în acest sezon când Sidwell a lipsit, aşa că ... de ce să nu se întâmple şi în această zi?

   Duelul de pe Craven Cottage va fi transmis în România de DigiSport 1, începând cu ora 17:00. YNWA!

LFC ROMÂNIA | Comunitatea fanilor lui Liverpool din România © 2008.