vineri, 7 iunie 2013

Aspas e ca și venit, Ilori sub negocieri


   Presa din insulă scrie astăzi despre transferul lui Iago Aspas. Se așteaptă ca mutarea acestuia pe Anfield să fie definitivată în următoarele 48 de ore. Cele două cluburi s-au înțeles pentru aproximativ 6 milioane de lire sterline. De îndată ce detaliile transferului vor fi stabilite, Aspas va zbura în Anglia pentru a face vizita medicală și pentru a semna înțelegerea. În acest sezon, starul Celtei a marcat 12 goluri în 34 de partide, în Primera Division.

   În ultima etapă, Celta s-a salvat de la retrogradare, printr-o victorie pe teren propriu în fața lui Espanyol. Aspas a pasat decisiv la marcarea golului, însă jucătorul spaniol a primit o suspendare de patru etape, datorită capului aplicat în figura lui Marchena.


   De asemenea, Liverpool negociază și cu Sporting Lisabona pentru achiziționarea lui Tiago Ilori, un fundaș central în vârstă de 20 de ani. Ziarele scriu că oficialii de pe Anfield ar fi înaintat deja o ofertă de 3 milioane de lire sterline pentru jucătorul portughez, dar Sporting nu a venit cu un răspuns concret.

   Eu unul, sper ca Aspas să vină. L-am urmărit nițel și este un jucător care ne poate ajuta. Totuși, Ilori nu cred că prinde banca de rezerve dacă vine. Dacă ar fi după mine, nu aș mai aduce niciun fundaș central, în condițiile în care îi avem pe Agger, Skrtel, Toure, Coates, Kelly și Wisdom, care pot juca acolo.


LFC ROMÂNIA | Comunitatea fanilor lui Liverpool din România © 2008.