miercuri, 1 ianuarie 2014

AVANCRONICĂ: Liverpool v Hull City


   În prima zi a noului an, fotbalul din Anglia își face din nou apariția, cu o etapă integrală. Liverpool va primi vizita lui Hull City, echipă care a triumfat în partida tur cu scorul de 3-1, un rezultat total neașteptat.

  Cormoranii vin după două înfrângeri pe teren străin, în fața lui Manchester City și Chelsea, iar acum, victoria este cât se poate de obligatorie. Ne aflăm la șase lungimi de primul loc, care trebuie recuperate cât mai repede, mai ales în partidele cu echipele mici, care nu trebuie să ne pună probleme, mai ales pe Anfield. De asemenea, avem și o revanșă de luat.

  Tigrii lui Steve Bruce vin pe Merseyside plini de încredere, după ce au demolat-o pe Fulham, scor 6-0. Momentan, Hull se află pe poziția a 10-a, însă deplasările nu reprezintă punctul forte al acestora.

Informații echipe

   Liverpool se bucură de o veste uriașă: Steven Gerrard ar putea reveni pe teren în această după-amiază. Căpitanul cormoranilor s-a antrenat bine și va fi evaluat de medici înaintea partidei, pentru a se oferi un verdict exact. Totuși, lista accidentaților s-a mărit după partida cu Chelsea. Sturridge, Enrique, Coates, Allen și Sakho sunt indisponibili, în timp ce Moses va reveni în planurile lui Rodgers, după ce jucătorul nigerian nu a avut drept de joc împotriva echipei lui Mourinho.

   Hull City are câțiva jucători indisponibili, însă niciun nume sonor pe această listă. David Meyler este incert, iar Aluko, Brady și Quinn sunt accidentați. 

Predicția mea ...

   Noi trebuie să câștigăm partida cu Hull, echipă care nu se află în zona fierbinte a clasamentului, deci, nu se află sub presiune. Jucăm pe Anfield, teren pe care nu prea reușește să ne bată oricine. Merg pe un 2-0.


LFC ROMÂNIA | Comunitatea fanilor lui Liverpool din România © 2008.