duminică, 12 ianuarie 2014

AVANCRONICĂ: Stoke City v Liverpool

Mignolet a parat un penalty în partida tur
   După un două săptămâni fără Premier League, în care am avut parte de meciuri din FA Cup, Liverpool revine în prim plan, cu un meci pe terenul celor de la Stoke City, echipă care speră să revină pe culmile victoriei împotriva unei candidate la locurile fruntașe.

   Echipa lui Mark Hughes a luat doar un singur punct din ultimele trei partide, fiind dornică de meciuri victorioase. Pe teren propriu, potăile au suferit o singură înfrângere în acest sezon de Premier League, împotriva lui Norwich. În rest, doar rezultate de egalitate și victorii.

   Liverpool nu are voie să se încurce, având în vedere că lupta în top este foarte strânsă. Echipele de acolo obțin rezultate bune și se distanțează, ceea ce nu este bine pentru noi. Trebuie să ne menținem.

Informații echipe

   Stoke City are parte de un debut în Premier League. Sorensen și Begovic sunt accidentați, iar Jack Butland, tânăra speranță a fotbalului englez, pe care l-am vrut și noi la un moment dat, va fi titular. Huth și Ireland sunt incerți, iar Wilkinson este indisponibil. Walters și Crouch s-ar putea regăsi în primul unsprezece, în timp ce Assaidi nu are drept de joc, fiind jucătorul nostru.

   Liverpool nu se va putea baza pe serviciile lui Daniel Agger, care va lipsi patru săptămâni. Ne bucurăm de vestea întoarcerii lui Sturridge pe teren, care ar putea juca încă din primul minut, alături de Suarez, deși acest lucru este pus sub semnul întrebării. Gerrard a jucat 77 de minute împotriva lui Oldham, și va evolua mai mult ca sigur în această partidă, încă de la fluierul de start. Allen și Enrique rămân indisponibili. 

Predicția mea ...

   Va fi un meci greu pentru noi. Stoke este un adversar dificil, mai ales când joacă pe teren propriu. Au început să se îndepărteze de acel fotbal britanic pe care-l jucau pe vremea lui Pulis, iar acum, Hughes face o treabă bunișoară, deși nu mă așteptam. Totuși, Liverpool rămâne Liverpool cu o forță mult mai mare, mai ales odată cu revenirea lui Gerrard și a lui Sturridge. Merg pe un 1-2.

LFC ROMÂNIA | Comunitatea fanilor lui Liverpool din România © 2008.