marți, 5 iulie 2011

Adam - mai aproape ca niciodată

   
   Presa din Albion a anunţat în această zi că Blackpool a stabilit un nou preţ pentru Charlie Adam - 9 milioane de lire sterline. Scoţianul este unul dintre cei mai doriţi jucători din campionatul englez în această vară, iar Liverpool pare favorită la aducerea lui.

   După o serie de oferte refuzate în ianuarie, Blackpool s-a resemnat cu privire la o plecare a lui Adam în vară, şi vor să obţină un preţ cât mai bun pentru Charlie. Iniţial, formaţia de pe Bloomfield Road dorea să obţină 10 milioane de lire sterline pe căpitanul lor, dar Liverpool nu s-a lăsat înduplecată, iar acum, ei cer doar 9 milioane de lire sterline, un preţ foarte accesibil pentru Liverpool.

   Este foarte posibil ca Damien Comolli şi Kenny Dalglish să încerce o rezolvare a acestui transfer în zilele ce vor urma, iar Adam este posibil să plece şi el în Asia Tour 2011, alături de băieţii noştri.

LFC ROMÂNIA | Comunitatea fanilor lui Liverpool din România © 2008.