sâmbătă, 16 iulie 2011

Malaysia XI 3-6 Liverpool

   
   Liverpool a fost participanta unui nou festival de goluri, după cel din China. Ultimul amical din turneul asiatic, s-a încheiat cu victoria cormoranilor, scor 6-3, chiar dacă Kenny Dalglish a lipsit.

   Charlie Adam a marcat primul gol pentru Liverpool, din penalty, după ce Andy Carroll a fost faultat în careu. Rahim a egalat printr-o lovitură liberă superbă, la care Jones nu a ajuns, iar scorul la pauză a fost de 1-1.

   După pauză, atunci când toată echipa a fost schimbată, N'Gog a marcat de două ori, în minutele 68 şi 70, urmând ca Rodriguez că ducă scorul la 4-1, în minutul 75. Prin dubla lui Sali, în minutele 79 şi 82, Malaysia a redus din diferenţă, dar Rodriguez a mai lovit odată în minutul 90, urmând ca Dirk Kuyt să mai adâncească cuţitul în rană, în minutele de prelungire, stabilind scorul final, 6-3.

   Peste 90,000 de oameni au asistat la acest meci, disputat pe cel mai mare stadion al Asiei de Sud-Est. Mulţumim tuturor fanilor lui Liverpool de acolo!

LFC ROMÂNIA | Comunitatea fanilor lui Liverpool din România © 2008.