vineri, 5 octombrie 2012

Ce am învăţat după înfrângerea cu Udinese?


   Liverpool a surclasat-o pe Udinese în prima repriză, însă formaţia lui Francesco Guidolin a reuşit să întoarcă surprinzător scorul, şi să câştige cu emoţii partida de pe Anfield.

   Brendan Rodgers trebuie să rezolve lucrurile din apărare, deoarece atunci când echipa atacă, totul merge cât se poate de bine. Iată câteva lucruri pe care noi, Rodgers şi celelalte persoane legate de Liverpool, le-am învăţat după această înfrângere nemeritată:
  1. Echipa lui Rodgers - însetată după fotbalul atractiv. Jocul de ieri a fost total controlat de Liverpool, care a avut în prima repriză o posesie de 72%. În anumite perioade, cormoranii au avut mingea cam 80%-90%, ceea ce caracterizează echipele care joacă cu unul sau doi oameni în plus, însă aici nu este cazul lui Liverpool. Am văzut o prestaţie decisivă, semnificativă şi de control a băieţilor lui Brendan. Pe vremea când managerul nord-irlandez o antrena pe Swansea, aceasta era numită Swanselona. Acelaşi lucru se întâmplă şi la Liverpool. Echipa noastră, Liverpoolona, joacă un fotbal atractiv, chiar dacă pierde (exact ca atunci când pierde Barcelona).
  2. Erorile ne costă. Conform unei statistici recente, din luna august a anului 2011, Liverpool a comis 12 erori care au condus la goluri, mai ales în Europa League. În partida de ieri, Coates cu autogolul ... Shelvey a oprit şutul lui Suarez care era gol. Concentrare ... asta trebuie!
  3. Arbitrul + Udinese v Liverpool. Tackling-ul absurd a lui Pinzi asupra lui Downing, când la ţinut într-un mod mai mult decât clar, era de roşu. Nesăbuitul de jucător al lor se spărgea în râs după ce arbitrul a fluierat ... vai, Doamne, că ce a făcut ... wtf?! Dacă Stewart nu era împiedicat acolo, 90% Liverpool marca la acea fază.
  4. Suarez poate mai mult. Cei care l-au văzut pe Luis la Ajax ştiu despre ce vorbesc. Vorbim de 49 de goluri şi 14 assist-uri în 48 de meciuri, sezonul 2009-2010 la Ajax. Bine, este adevărat că Premier League nu se compară cu Eredivisie, dar în Olanda, Suarezică era mult mai vânos. A marcat un hat-trick împotriva lui Norwich, iar acum a revenit cu un gol superb împotriva lui Udinese. Se pare că acel Luis Suarez de la Ajax Amsterdam se întoarce.
  5. Stewart Downing progresează. Downing a fost cam peste tot terenul. A recuperat mingea de cinci ori, a furnizat două centrări foarte bune şi i-a centrat lui Shelvey la gol. Se pare că partea dreaptă îi prieşte mai mult decât partea stângă, devenind un fel de Adam Johnson.

LFC ROMÂNIA | Comunitatea fanilor lui Liverpool din România © 2008.