miercuri, 17 octombrie 2012

De ce meciul cu Reading trebuie câştigat ?


   După două săptămâni de pauză în campionatele interne, Liverpool primeşte sâmbătă vizita lui Reading, echipă nou-promovată în primul eşalon britanic. După această partidă facilă, urmează o serie de meciuri contra unor echipe precum Everton, Chelsea şi Newcastle United, care vor fi mult mai grele.

   Cu toate acestea, meciul din acest week-end trebuie tratat cu toată seriozitatea, iar victoria nu trebuie ratată, din câteva motive:
  • Apariţia criticilor - după ce cormoranii au ajuns într-o zonă a clasamentului nu prea bună, criticile venite din partea suporterilor nu au încetat să apară. Chiar dacă jocul este bun, fanii vor să vadă rezultate, mai exact victorii;
  • Anfield Road - stadionul cormoranilor nu este până acum o gazdă prea bună. În actualul sezon, Liverpool nu a reuşit să câştige nici o partidă din cele avute pe Anfield, iar meciul cu Reading vine la ţanc, pentru a sparge această barieră;
  • Suporterii - noul stil abordat de Brendan Rodgers este lăudat şi acceptat de către suporterii echipei noastre, iar acum, cei care dau bani pe bilet şi cei care se uită la meci din faţa TV-ului trebuie răsplătiţi prin obţinerea celor trei puncte;
  • Jucătorii - moralul băieţilor lui Rodgers este puţin cam mişcat datorită rezultatelor care nu ne convin prea mult. O victorie ar aduce o stare deplină de fericire în tabăra cormoranilor;
  • Antrenorul - Brendan Rodgers a implantat o filozofie destul de bună, însă care are nevoie de ceva timp. Pe timpul verii, acesta a încercat să formeze o echipă puternică, însă eşecurile de pe piaţa transferurilor l-au făcut pe acesta să-şi îndrepte ochii către academia clubului. Nu putem spune că acesta este un pas înapoi, dar nici nu este un pas mare înainte. Managerul nord-irlandez munceşte mult, iar o primă victorie pe teren propriu în Premier League, i-ar aduce fericirea şi liniştea pe faţă, chiar dacă pentru o perioadă de timp scurtă. Unul dintre cele mai frumoase lucruri din cariera unui antrenor este acela de a vedea că suporterii care vin la meciurile de pe teren propriu ale echipei tale te susţin şi te aplaudă, fiind mulţumiţi de victorie şi de jocul pe care l-ai oferit acestora.

LFC ROMÂNIA | Comunitatea fanilor lui Liverpool din România © 2008.