vineri, 5 octombrie 2012

PĂCAT . . . Liverpool 2-3 Udinese


   Liverpool nu a reuşit să obţină o nouă victorie în Europa League, după ce Udinese a venit pe Anfield şi a luat cele trei puncte, într-un mod total nemeritat.

   Brendan Rodgers a trimis în teren o echipă formată şi din titulari şi din rezerve, care a reuşit să conducă fără nicio problemă meciul. Jonjo Shelvey a deschis scorul în minutul 23, în urma unei lovituri perfecte de cap.

  În repriza secundă, Udinese a reuşit să egaleze în principal situaţia prin Di Natale. Minutul 70 a adus şi autogolul lui Coates, urmând ca peste două minute, Pasquale să mărească avantajul oaspeţilor la 3-2. Suarez a redus din diferenţă în minutul 75, în urma unui şut senzaţional din lovitură liberă, însă presiunile cormoranilor de pe finalul partidei nu au reuşit să egaleze situaţia.

   Aşadar, Udinese câştigă nemeritat pe Anfield, însă noi trebuie să luăm ceea ce e mai bun din acest meci. Am văzut un Allen care a confirmat prin jocul său bun, iar alături de el, am văzut şi un Downing care trebuie să recunoaştem că ne-a uimit puţin prin prestaţia sa, mai ales cea de pe partea dreaptă a atacului. Urmează partida cu Stoke City din Premier League, care trebuie câştigată neapărat.

LFC ROMÂNIA | Comunitatea fanilor lui Liverpool din România © 2008.