O frustrare mare și-a găsit locul între noi, după ce Liverpool nu a reușit să câștige împotriva lui Manchester City, datorită unei erori făcute de inegalabilul Reina. Cormoranii au jucat foarte bine, însă norocul nu a fost de partea acestora.
Primele acțiuni ale partidei de astăzi i-au aparținut grupării gazdă, care a reușit să deschidă scorul prin Dzeko, în minutul 23. Băieții lui Rodgers nu s-au înmuiat, iar Sturridge a adus egalitatea pe tabela de marcaj, prin reușita superbă din minutul 29.
Repriza secundă a început destul de plăcut, cu un Liverpool care presa mai tot timpul. Minutul 73 a adus și super-reușita lui Gerrard, care l-a îngenunchiat pe Joe Hart, coechipierul său de la naționala Angliei. Totuși, trebuia amintit că Reina nu a mai făcut niște prostioare de mult, iar în minutul 78, goalkeeper-ul iberic a ieșit în întâmpinarea lui Aguero, urmărindu-l până la marginea careului mare, însă fără succes. Argentinianul l-a executat pe Reina printr-o lovitură perfectă.
Deci, nu prea mai știu ce să spun. Am jucat bine, am fost peste campioni, zic eu, însă neatenția ne-a costat la ambele goluri. Dacă aș fi în locul lui Rodgers, următoarea măsură pe care aș lua-o în următorul meci, ar fi titularizarea lui Jones. Pepe Reina trebuie să știe că are înlocuitor. Trebuie să simtă că dacă greșește, e OUT. Urmează meciul cu West Brom, de pe teren propriu = A MUST-WIN GAME.