marți, 12 februarie 2013

Sperăm, dar ne afundăm bine de tot ...


   Chiar dacă mă pusesem de acord cu Vicenţiu înainte de partidă cu privire la cel care se va ocupa de meciul cu West Brom, nu pot să rămân indiferent unei asemenea situaţii şi să nu-mi exprim opinia, cea mult bazată pe ceea ce s-a întâmplat în această seară.

   Singurul lucru la care mă gândeam înainte de fluierul de start era victoria. Alt cuvânt nu se mişca prin mintea mea. Speram să triumfăm la un scor lejer, în urma unui joc bun, însă pe de altă parte, aveam o oarecare reţinere cu privire la eficienţa noastră pe faza ofensivă, datorită absenţei lui Sturridge. Despre partidă nu am ce comenta, pentru că a făcut-o Vicenţiu în articolul precedent, însă am ce comenta despre situaţia generată de rezultatul acesteia.

   În primul rând, oricât de încrezător aş fi, nu prea mai cred într-o calificare în Uefa Champions League. Stau şi privesc cum Liverpool se scufundă încetul cu încetul. Ne afundăm din ce în ce mai mult, dar totuşi, sperăm. Mă gândesc acum cât de stupid am fost, gândindu-mă că Tottenham şi Arsenal se vor împiedica, iar Liverpool bate tot şi gata ... suntem în Big4. Niciodată, never ... Să ne uităm la Tottenham. Îl au pe Villas-Boas antrenor, cu o experienţă mult mai mare decât a lui Brendan, care fără supărare, a greşit grav în această seară. Să începi cu vedeta de Shelvey care a dormit tot meciul pe teren ... atacurile noastre se concentrau doar pe partea lui Downing, care mai mişca, dar partea lui Henderson, care nici măcar nu este jucător de bandă, a fost praf şi pulbere. Aici nu e Tourquay, Leyton Orient sau Dagenham să faci experimente. Tatăăă, aici e Premier League! Aici e Liverpool! În fine, revenind la Spurs ... ăştia au cu cine juca pe atac. Când ai acolo un Bale care zboară prin apărarea adversă, când ai un Defoe, un Adebayor, Dempsey sau Holtby, alta e viaţa. Arsenal, o altă echipă, care poate nu este cu mult peste noi, dar are un antrenor, Arsene Wenger, care e acolo de ceva ani, cu multă, multă experienţă. Bine, acum nu vreau să îndrept totul către Rodgers, dar au fost, sunt şi vor fi situaţii în care îl vom regreta pe Dalglish, care ... pana mea ... în cariera de antrenor a câştigat ceva trofee. Chiar dacă mulţi ziceau că ăla era alt fotbal şi că acum e schimbat stilul de joc, că Dalglish are un stil învechit ... tot fotbal e! Oricum, sezonul ăsta e compromis! Nu ştiu cum vom arăta în Europa League, contra lui Zenit. Sturridge nu joacă, Coutinho nu joacă ... ne zdrobesc ăia dacă începem cu Shelvey în atac.


   Cât despre sezonul viitor, cu nişte transferuri foarte bune, perfecte, minunate (sau cum vreţi voi) în vară, poate vom ajunge în Top4. Dacă pleacă Suarez şi nu mai vine nici un atacant la fel de bun, ne-am dus dracului. Şeicii ne mai salvează, aşa cum s-a întâmplat cu PSG.

   West Brom a abordat perfect partida de astăzi. Clarke a ţinut-o în frustrare pe Liverpool, iar mai apoi, l-a trimis pe Lukaku care ne-a îngenunchiat la propriu şi la figurat. Absolut perfect. Merită felicitările mele.

   După părerea mea, aşa ca şi concluzie, această partidă a reflectat destul de bine starea în care suntem acum. O echipă chinuită, care nu reuşeşte de la plecarea lui Torres să-şi rezolve problemele din ultima treime. Oameni care nu au experienţa necesară conducerii unui asemenea imperiu precum este Liverpool, iau decizii din ce în ce mai proaste. Bani aruncaţi pe geam, dar nimeni nu-şi recunoaşte greşeala. Totul se rezumă la speranţă ...

LFC ROMÂNIA | Comunitatea fanilor lui Liverpool din România © 2008.