joi, 21 februarie 2013

Pregătiți tunurile, rușii trebuie nimiciți!

   Iată-ne ajunși în această zi, care și-ar putea găsi foarte ușor un loc în istoria cormoranilor, dacă deznodământul meciului de astăzi va fi de bun augur pentru noi. Chiar dacă Zenit Sankt Petersburg are un avantaj considerabil după partida tur (2-0), trebuie să recunoaștem că mai credem în calificare. Știm foarte bine că putem face acest lucru, iar suporterii care vor fi prezenți pe Anfield, vor ști cum să-i împingă de la spate pe băieții lui Brendan, punând totodată o mare presiune pe adversar.

   Liverpool are tot lotul la dispoziție, cu mici excepții. Philippe Coutinho și Daniel Sturridge nu pot juca, pentru că au mai evoluat într-o competiție europeană în acest sezon pentru alte echipe, iar Martin Kelly și Fabio Borini sunt accidentați. De asemenea, situația lui Martin Skrtel este intens discutată. Fundașul slovac va rata mai mult ca sigur această întâlnire, datorită unei probleme la genunchi, însă are cine să-i ia locul cu succes, referindu-mă exclusiv la cuplul Carragher-Agger.

  De partea cealaltă, rușii o duc cât se poate de bine, având toți jucătorii apți. Problema lui Spalletti este reprezentată de alegerea celui mai potrivit prim unsprezece, care să facă față atacurilor nenumărate inițiate de cormorani, dând un răspuns cât se poate de clar pe contraatac.

   Acest duel va începe de la ora 22:05, fiind transmis în România de către DigiSport 3. Just ... YNWA!

LFC ROMÂNIA | Comunitatea fanilor lui Liverpool din România © 2008.