miercuri, 30 noiembrie 2011

Carra vrea în finală !

 
   După victoria de aseară, Jamie Carragher este foarte încrezător în forţa echipei de pe Anfield, şi crede că el ar putea juca din nou, pe Wembley, în finala Carling Cup, asta dacă Liverpool va trece de semifinale. 

     " Am jucat pe Wembley de câteva ori, în tricoul naţionalei, dar nu am făcut-o niciodată din tricoul lui Liverpool. Am câştigat Carling Cup cu Liverpool, dar atunci finala s-a disputat la Cardiff. "

     " Mai este o semifinală de jucat, care va avea loc în două manşe, iar noi o vom trata cu mare seriozitate. " a mai adăugat Carragher.

   Liverpool este echipa britanică cu cele mai multe League Cup (sau Carling Cup), în număr de şapte, dar totodată, este şi echipa care a acces de cele mai multe ori în finala acestei competiţii.

   Ultima Cupă Carling câştigată de Liverpool, a fost în 2003, atunci când cormoranii au trecut cu scorul de 2-0, de Manchester United, în finala care a avut loc pe Millennium Stadium, la Cardiff, golurile acelei partide  fiind marcate de Steven Gerrard şi Michael Owen. 

LFC ROMÂNIA | Comunitatea fanilor lui Liverpool din România © 2008.