duminică, 18 septembrie 2011

AVANCRONICĂ - Tottenham v Liverpool

   
   Tottenham şi Liverpool se întâlnesc astăzi pe White Hart Lane, într-un meci care se anunţă de-a dreptul - INCENDIAR.

   Etapa trecută, în timp ce elevii lui Dalglish sufereau prima înfrângere a sezonului, băieţii lui Redknapp opţineau prima victorie, în deplasarea de pe Molineux. Cormoranii nu au mai câştigat în faţa lui Tottenham, pe terenul lor, de mult timp, iar în ultimele două deplasări pe terenul gazdelor de astăzi, Spurs a învins cu acelaşi scor ... 2-1.

   În tabăra gazdelor, Harry va începe meciul cu o formulă foarte bună, după ce a odihnit majoritatea jucătorilor importanţi, în partida cu PAOK Salonic, din Europa League. Rafael van der Vaart, Aaron Lennon şi William Gallas, progresează foarte bine după accidentările suferite, şi ar putea juca câteva minute în meciul de astăzi. Steven Pienaar, Tom Huddlestone şi Ledley King au probleme cu condiţia fizică, iar Michael Dawson nu va juca cu siguranţă în acest meci, datorită unei accidentări. De asemenea, se pare că brazilianul Sandro nu va fi forţat în partida de astăzi, în ciuda faptului că acesta a revenit la antrenamentele echipei, după o accidentare suferită în vară.

   De partea cealaltă, Kenny Dalglish nu se poate baza pe serviciile lui Glen Johnson, jucător care va mai sta încă vreo cinci săptămâni pe bancă, după ce a acuzat din nou lovituri în zona accidentării precedente. Steven Gerrard este apt pentru acest joc, dar se pare că managerul formaţiei noastre nu doreşte să-l forţeze din primul minut, însă ar putea juca spre finalul meciului, doar dacă va fi inclus pe foaia de joc. Martin Kelly a revenit şi el după o accidentare, dar nici în cazul lui nu se doreşte forţarea, fiind un jucător foarte important. 

   Arbitrul acestei confruntări va fi Mike Jones. Sperăm să nu se comită aceleaşi greşeli ca în partida de pe Britannia Stadium, chiar dacă centralul de astăzi nu a arbitrat şi acea partidă.

   Este clar că avem nevoie de victorie, dacă dorim să ne menţinem acolo sus. Eşecul de etapa trecută ne forţează spre obţinerea celor trei puncte, dar meciul va fi extrem de dificil, ţinând cont de numele şi valoarea adversarului. 

LFC ROMÂNIA | Comunitatea fanilor lui Liverpool din România © 2008.