joi, 8 septembrie 2011

Carroll - apărat de Kenny Dalglish

   
   Antrenorul lui Liverpool, Kenny Dalglish, îl apără pe atacantul formaţiei noastre, Andy Carroll, după ce selecţionerul Angliei, Fabio Capello, l-a criticat foarte urât pe tânărul înaintaş englez. Italianul a vorbit în ultimele zile despre condiţia fizică a lui Andy şi despre modul în care acesta bea, fapt care nu prea l-a încântat pe Carroll, dar nici pe Kenny. 

     " După cum v-am mai spus: Andy Carroll nu era la condiţia lui fizică cea mai bună în sezonul trecut, datorită acelei accidentări, dar acum, după ce a scăpat de ea, noi suntem mulţumiţi de fitness-ul lui. "

     " Cred că Andy apreciază foarte mult sfaturile primite de la persoanele care au ceva de spus în fotbal. Bineînţeles că a apreciat şi sfatul lui Fabio Capello, deoarece Andy îl respectă, dar şi Fabio îl respectă pe Andy. " a mai susţinut Dalglish.

   Săptămâna trecută, Fabio Capello a susţinut următoarele lucruri care îl privesc pe Andy Carroll: " Andy trebuie să fie precaut. Nu ştiu nimic despre stilul lui de viaţă; este problema lui şi nu am vorbit niciodată despre acest lucru, dar dacă mai vrea să fie un jucător bun, trebuie să bea mai puţin decât o fac ceilalţi. În momentul de faţă, el nu este în forma sa maximă. " 

LFC ROMÂNIA | Comunitatea fanilor lui Liverpool din România © 2008.