joi, 1 septembrie 2011

Meireles a plecat la Chelsea



   Chelsea Londra l-a transferat pe Raul Meireles pentru suma de 12 milioane de lire sterline, după ce oferta a fost acceptată de clubul nostru venerat. Portughezul a semnat un contract pe patru ani.

   O mare parte din "meritul" acestui transfer îi revine lui Andre Villas-Boas, manager care îl cunoaşte foarte bine pe Raul şi cu care a lucrat în trecut la F.C. Porto.

   În vîrstă de 28 de ani, Raul Meireles a făcut o figură frumoasă în cele 44 de meciuri pe care le-a jucat în sezonul trecut pentru Liverpool atrăgând atenţia multor cluburi mari. A fost decizia sa să plece la Chelsea.

   Sper ca fluxul de jucători spre clubul londonez să nu degenereze relaţiile cu contracandidaţii noştri care ar putea deveni rivali "de moarte"  precum Manchester United sau Everton.

LFC ROMÂNIA | Comunitatea fanilor lui Liverpool din România © 2008.