miercuri, 18 iulie 2012

Dempsey - următorul transfer al lui Rodgers ?


   După transferul lui Fabio Borini, Brendan Rodgers şi-a îndreptat ochii către Clint Dempsey, un alt jucător foarte talentat, care ar putea ridica valoarea echipei de la Melwood.

   Presa din Albion şi din America prezintă zvonuri conform cărora jucătorul american s-ar fi înţeles cu Liverpool, urmând să semneze contractul, însă gruparea de pe Craven Cottage a susţinut în mod oficial că nu a primit nici o ofertă pentru jucătorul ei. Cu toate acestea, managerul cormoranilor şi-a exprimat interesul pentru aducerea starului american.

     " Clint este un jucător de care ne-am interesat. Ian Ayre, directorul nostru, a luat legătura cu clubul acestuia, pentru a-i vedea poziţia cu privire la o eventuală mutare. "

     " Dempsey este talentat, dar nu-mi place să discut despre jucătorii altor cluburi. " a declarat managerul cormoranilor.

   Se pare că o posibilă mutare este aproape de finalizare, iar suma de transfer se învârte în jurul a 10 milioane de lire sterline.

LFC ROMÂNIA | Comunitatea fanilor lui Liverpool din România © 2008.