joi, 6 septembrie 2012

Încurajat de idol…



     Multe guri au spus că îndepărtarea celor mai mulţi jucători de la club este justă, pentru că cu acei jucători nu se poate face performanţă, însă iată că Steven Gerrard vine să îşi declare simpatia pentru jucătorul care l-a impresionat şi care deocamdată nu mai este la club. 

   „E adevărat că era nevoie de o schimbare. Managerul a decis că pentru progresul echipei este bine să renunţe la serviciile unor jucători, vânzându-i sau împrumutându-i.

   Cred că este o decizie calculată. Îmi pare rău că s-a renunţat la Spearing, micuţul pe care îl admiram la antrenamente. Îl consider copilul, băiatul pe care nu l-am avut niciodată (se ştie că Gerrard e tatăl a trei fete). A plecat la Bolton să câştige experienţă şi sunt sigur că ne va ajuta pe viitor. Va avea numai de învăţat de pe urma împrumutului la Bolton.”

   Interogat privind mutarea sa la echipa de ligă secundă, Spearing a declarat următoarele:

   „Am plecat de la Liverpool doar pentru un sezon. Mentorul meu, Gerrard mi-a spus că mă aşteaptă mai determinat decât am fost în trecut. Sper să câştig experienţă la noua mea echipă şi să îi calc pe urme lui Stevie. El este un jucător complet; are un joc defensiv foarte bun, din care mi-am tras experienţa pe care o am acum, trebuie să mai învăţ să driblez, să pasez lung, să şutez, să  am un plasament bun şi nu în ultimul rând, să mai cresc fizic, pentru că fizicul nu mă ajută pe postul pe care joc. E destul de greu să realizez ce mi-a propus, dar ştiu că nu e imposibil. Totul depinde de mine.”

   Acest articol este un pamflet.


LFC ROMÂNIA | Comunitatea fanilor lui Liverpool din România © 2008.